Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Intenţiile de la Doroţcaia, spulberate…

Intenţiile de la Doroţcaia, spulberate de autorităţile de la Chişinău

467-dorotcaia1Doroţcăienii se îndreaptă grăbiţi spre Casa de cultură. Cu aceeaşi grabă trec şi prin sala discotecii „Spectru”, care devine un fel de coridor ce duce spre marea sală cu sute de scaune şi scena evidenţiată de o perdea roşie. Afară, comisarul de Dubăsari îl ia într-o parte pe pacificatorul rus şi-i spune că Petru Dobrinschi, preşedintele sovietului sătesc, nu va fi lăsat să intre în sală decât în calitate de locuitor. Între timp, a sosit un microbuz cu reprezentanţi de la Chişinău, iar la câteva minute distanţă, a venit şi preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi. Lumea este agitată, spune că n-a mai văzut niciodată atâţia oficiali în sat.

Sala a devenit arhiplină. În faţa sătenilor, pe scenă, stau aproape 20 de oficiali. Viceminiştri, şeful Biroului pentru Reintegrare şi reprezentanţi de la Casa Naţională de Asigurări Sociale şi de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină, primarul satului şi preşedintele raionului par a fi pregătiţi să ia cuvântul. „Am invitat la această adunare reprezentanţii Guvernului ca să ne audă problemele şi să vă răspundă la întrebări”, încearcă să capteze atenţia sătenilor primarul de Doroţcaia, Andrei Leşco.

„Nu poţi să dai 5 bănuţi şi să iei o pâine de 2 lei”

„Suntem aici la indicaţiile premierului. Vreau să încep prin a vă explica la ce etapă e procesul de negocieri cu Tiraspolul”, dă tonul discuţiilor şeful Biroului pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, încercând să le spună sătenilor că Tiraspolul impune reguli noi fermierilor. „Ei vor ca oamenii să renunţe la dreptul de proprietate şi să meargă la Dubăsari să-l înregistreze. Noi insistăm că dreptul vostru trebuie să fie asigurat, ca să aveţi posibilitatea să lucraţi pământul. Au fost informaţi toţi partenerii internaţionali. Subiectul urmează să fie discutat şi în formatul 5+2”, explică Bălan. El a anunţat sătenii că dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu Tiraspolul, va fi analizată posibilitatea ca oamenii care deţin cote de pământ peste şoseaua Râbniţa – Tiraspol să primească compensaţii şi să nu aibă de suferit.

Şeful de la Reintegrare a încercat să explice doroţcăienilor că Transnistria are datorii de aproape cinci miliarde de dolari pentru consumul de gaze. Datorii pe care Federaţia Rusă le lasă pe seama R. Moldova. „Faptul că cineva nu achită pentru gaz şi menţine un nivel diferit decât în altă parte – degrabă povestea aceasta se va termina. Ulciorul se sparge odată şi odată. Când te duci la magazin, nu poţi să dai 5 bănuţi şi să iei o pâine de 2 lei. Într-adevăr, în ce priveşte pensiile este o diferenţă. Dar noi, ca stat, ne dezvoltăm singuri, plătim impozitele şi ne întreţinem singuri. Pe când acolo, ei nu au resurse suficiente pentru dezvoltare. Au deficitul bugetar de 75%. Marea majoritate a susţinerilor vin din exterior. Ei nu au bani cu ce să se dezvolte. Noi vom încerca să găsim soluţii ca oamenii care locuiesc în zona de tangenţă să nu simtă diferenţe”, continuă Bălan

467-dorotcaia2„Voi vreţi din Moldova în Moldova? Nicio problemă!”

Microfonul este transmis viceministrului Educaţiei, Igor Grosu. „Vă rog, înainte de a accepta propuneri din partea cealaltă, gândiţi-vă că diplomele pe care le eliberează ei nu sunt recunoscute nicăieri. Vin cu ele la noi, la Chişinău, şi ne roagă să le recunoaştem”, explică Grosu.

— Andrei Gheorghevici, cu ce ocazie ne-am strâns noi aici? – se adresează o voce din sală primarului satului.

— Pot să vă citesc cererea pe care am primit-o. Aţi cerut să fie prezenţi şi de la Guvern.

— Ce mai era în acea cerere? – întreabă acelaşi sătean, pe când sala se agită, iar primarul încearcă să-i liniştească.

Microfonul îl ia un bătrân, care se plânge că pentru a face fluorografie trebuie să se ducă la Criuleni. Altul întreabă la ce serveşte poliţa medicală, dacă tot e nevoit să plătească atunci când ajunge să fie internat în spital. Un al treilea se interesează unde sunt toate donaţiile care ajung în republică.

— Daţi-le voie oamenilor care vor să-şi facă paşaport nistrean să treacă la pensie dincolo, vociferează altcineva din sală.

— E alegerea fiecăruia să facă ce vrea, dar trebuie să înţelegeţi că există doar o singură cetăţenie oficială recunoscută pe acest teritoriu. Regiunea transnistreană cum n-a fost recunoscută aşa şi nu este, răspunde şeful de la Reintegrare.

— Va fi, strigă bărbatul. Omul să aleagă ce vrea! Lăsaţi să se dea lumea cu părerea şi să semneze. Care doreşte să treacă la pensie acolo, lăsaţi-l să primească paşaportul.

— Sunteţi într-un stat suveran şi independent, recunoscut pe plan internaţional. Nu există un alt stat la care să puteţi să aderaţi cu satul sau cu ograda dumneavoastră. Aşa stat ca Transnistria nu există. Deci, voi vreţi din Moldova în Moldova? Nicio problemă, intervine viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu.

Lacrimi şi aplauze

La microfon vine o altă locuitoare din sat, Maria. Femeia s-a plâns pe atitudinea medicilor care au tratat-o de curând. „Ne-a ajuns cuţitul la os. Am obosit. De asta ne revoltăm. Poate nu vă place că vrem cu Transnistria, dar am fost măturaţi de multe ori. Vreau să-i spun şi domnului Policinschi, scuză-mă, te rog, da’ mă tem că voi muri şi n-o să reuşesc să-ţi spun. Când am ajuns la pensie, Policinschi mi-a zis că toată activitatea mea a fost în Transnistria şi să mă duc să-mi caut pensie acolo. Am ieşit în 2004 la pensie, e bună, mulţumesc, dar nu mai am sănătate”, spune femeia.

Pe scenă apar câţiva copii, îmbrăcaţi în alb-negru. Se opresc în faţa funcţionarilor, ghidaţi de directoarea liceului din Doroţcaia. „Moldova în care m-am născut eu avea un alt statut. La fel cum s-a născut şi neamul meu. Acum trăim într-o republică tânără, independentă. E clar că avem multe probleme. Dar avem o ocazie deosebită să spunem problemele guvernării. Am adus aici copiii voştri, ai celor care trăiţi aici. Copiii voştri învaţă tot pe banii oferiţi de R. Moldova”, menţionează directoarea. Copiii încep să recite:

Să ştiţi că ei seară de seară, mai greu, mai uşor, mai durut
Au stat pe o palmă de ţară şi focul aprins l-au ţinut.
Ei ne-au lăsat moştenire tot ce este mai sfânt.
Păstraţi această micuţă ţară, păstraţi acest dulce pământ…

Lumea se ridică în picioare şi aplaudă. Unii îşi şterg lacrimile de pe faţă, iar alţii rămân indignaţi.

467-dorotcaia3„Dacă aveţi probleme, daţi să le rezolvăm împreună”

Din sală încep să curgă bileţele cu întrebări către oficialii din faţa mulţimii. Multe dintre ele se repetă. Altele trezesc discuţii aprinse. Începând cu problema accesului la terenuri şi mărimea pensiilor, până la BAC-ul stresant, istoria românilor, limba vorbită şi chiar ziua de 9 mai.

Îşi rezervă timp să răspundă la întrebări şi preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi. „Avem minunata posibilitate să demonstrăm că putem să reunificăm raionul Dubăsari în graniţele vechi, din ’90. Noi avem posibilitatea să demonstrăm paşnic, fără lovituri, fără conflict armat. Avem posibilitatea să reunificăm pentru a îmbunătăţi viaţa şi din partea dreaptă, şi din partea stângă. Eu cred că, dacă vor fi întreprinse măsuri concrete în acest lucru, toţi vor simţi. Sperăm că vara aceasta o să aveţi posibilitatea să vedeţi schimbările în bine care vor avea loc în sat”, menţionează în final Policinschi.

„Dacă aveţi probleme, daţi să le rezolvăm împreună. Nu vă adresaţi altor părţi ale Moldovei. Nu vă lăsaţi influenţaţi. Sunt anumite interese politice, şi acestea nu sunt în interesul vostru. Astfel de scenarii se încearcă şi în alte regiuni. Cum am trecut prin dificultăţi până acum, vom trece şi de acum înainte. Eu înţeleg că ajunge şi cuţitul la os, dar…”, încheie Gheorghe Balan. Sala aplaudă.

Negocieri fără rezultate

Luni, la Chişinău, a avut loc o nouă întâlnire a viceprim-ministrului Eugen Carpov cu reprezentanta Tiraspolului, Nina Ştanski. În cadrul întrevederii s-a discutat prioritar subiectul privind accesul fermierilor la terenurile agricole, însă reprezentanţii Tiraspolului au rămas la vechea poziţie şi spun că nu sunt dispuşi să permită accesul nelimitat al proprietarilor către terenurile lor. În acest sens, Eugen Carpov a menţionat că măsuri precum semnarea unor contracte de arendă a propriilor terenuri cu autorităţile locale din Dubăsari sunt inadmisibile şi contravin dreptului fundamental de proprietate. În continuarea acestui dialog, s-a convenit ca experţii grupurilor de lucru pentru economie să se întâlnească vineri, 18 aprilie, la Chişinău, după care, pe 19 aprilie, la Tiraspol.