Fug de război, dar nu de popor

Războiul din Ucraina a provocat moartea unui număr mare de oameni, a distrus familii, a ars case, a nimicit relaţiile amicale dintre ţările vecine şi a forţat numeroşi tineri să evadeze din ţară. Nu condiţiile rele de trai, lipsa unui loc de muncă, discriminarea sau tot felul de neajunsuri i-au alungat pe aceşti tineri din ţară, ci Războiul dintre Estul şi Vestul Ucrainei.

La începutul lunii august, Parlamentul ucrainean a aprobat un ordin de mobilizare pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, care urmau să lupte în acest război. Această decizie a scos în stradă românii din regiunea Cernăuţi. Cei din judeţul Herţa au protestat câteva zile şi au blocat drumurile spre Kiev şi Suceava. Oamenii cereau ca autorităţile să renunţe la înrolarea tinerilor, care apoi urmau să fie trimişi în estul ţării, să se confrunte cu separatiştii proruşi. Ei nu considerau că acest conflict, care s-a transformat într-un război intern, este al lor şi nu voiau să fie luaţi la luptă. Spiritele au fost inflamate de guvernatorul regiunii, care a spus că cine nu se conformează, va fi arestat.

„Le-am zis atunci să ne aresteze, deoarece nimeni dintre noi nu voia la război. Nu vrem să ucidem oameni, indiferent dacă sunt buni sau răi. Sunt oameni, şi asta contează cel mai mult”, spune un tânăr din Horbova.

„Nu există nicio garanţie că cel plecat se va întoarce acasă viu. Autorităţile nu ne spun tot ce se petrece acolo. Vedem doar câte ceva la televizor. Atât”, explică un bătrân din Molniţa.

Oamenii spun că armata ucraineană nu este pregătită suficient pentru a lupta cu separatiştii, iar tinerii care vor merge pe front vor fi carne de tun pentru mercenarii care luptă în condiţii profesioniste.

„Separatiştii proruşi au armament performant, sunt bine dotaţi, în timp ce ucrainenii mai că încearcă să lupte fără nimic”

Tinerii fug de înrolarea în armata ucraineană ca să nu lupte în acest război, ne spune Igor, de 27 de ani. El povesteşte că ucrainenii din zona Cernăuţi sunt speriaţi mai ales după ce tinerii au fost chemaţi la arme. „Chiar dacă autorităţile ne asigură că e vorba doar de o simplă verificare a listelor cu bărbaţii apţi de luptă, în realitate, mulţi dintre ei au ajuns în zona de conflict”, spune Igor. Potrivit lui, tinerii pleacă la un război absurd, pentru a fi schilodiţi sau declaraţi dispăruţi. „Separatiştii proruşi au armament performant, sunt bine dotaţi, în timp ce ucrainenii mai că încearcă să lupte fără nimic, nici măcar veste antiglonţ nu au. Astfel, băieţii ajung să fie împuşcaţi, iar cei care supravieţuiesc nu se întorc să le ia trupurile neînsufleţite de frică că vor fi ucişi şi ei. Iar autorităţile îi declară nu morţi, nu răniţi, ci dispăruţi”, spune Igor cu tristeţe.

„Când au auzit despre asta, băieţii au încercat să-şi facă tot felul de certificate medicale, potrivit cărora nu sunt apţi să lupte sau să fie înrolaţi în armată… Însă ucrainenii au înţeles acest lucru şi acum sunt luaţi toţi la război, indiferent de starea de sănătate, şi niciun certificat medical cumpărat nu-i salvează. Acum şi medicii se tem să elibereze astfel de certificate, după ce unul dintre ei a fost pedepsit”, explică băiatul.

Un prieten de-al lui Igor a fost chemat să facă nişte analize medicale. „A fost chemat la analize dimineaţa şi direct de acolo a fost luat şi dus în zona de conflict. Nu mai avem nicio ştire de la el de o lună, îl căutăm, dar nu ştim ce a păţit, nu a fost dat nici dispărut”, povesteşte Igor. El ne spune că tinerii sunt antrenaţi 10 zile, apoi pleacă la război. „Au fost deja patru selecţii şi am reuşit să nu fiu observat. Dar sunt sigur că vor mai fi şi înţeleg că voi fi nevoit să plec pentru câteva săptămâni din ţară, deşi nu-mi doresc asta”, se arată disperat băiatul, care are un serviciu bun şi vrea să îşi întemeieze în curând o familie.

Mai mulţi oameni ne spun că tinerii pleacă în ţara vecină pe o zi sau două, ca să fie menţionaţi ca plecaţi, apoi revin. „E ca un joc de-a mâţa şi şoarecele”, spune mama unui băiat care era cât pe ce să fie luat la război. „Un om bun ne-a sfătuit să plecăm în România pe câteva zile şi apoi să revenim, dar nu ştiu cât o să dureze”, spune femeia.

„Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis şcolile”

„Nu vrem ca noi, românii, să participăm la o luptă unde nu se înţeleg doi lideri. Din cauza aceasta mor tineri nevinovaţi, care ar fi avut un viitor frumos… De ce să luptăm noi, dacă nu vor să ne recunoască drepturile? E războiul lor, nu al nostru. Ne-am împotrivit, am scris şi o scrisoare lui Băsescu ca să ne ia în România, dacă ucrainenii vor insista să ne ducă la război. Aceştia ne-au ameninţat că, dacă ne opunem, o să fim închişi. Ne-am revoltat, le-am spus că pot să ne aresteze, dar că nu mergem nicăieri. Desigur că nu aveau ce face atunci şi au plecat, dar se vor întoarce”, spune indignat un tânăr agricultor din Horbova.

Aurica Bojescu, deputat independent în Consiliul Regional din Cernăuţi, spune că acest război a implantat spaima în fiecare om din Ucraina. „Este evident de ce oamenii nu vor ca copiii lor să meargă la război. Românii sunt oameni paşnici şi nu înţeleg de ce e necesar acest război. Ei nu vor să lupte absolut cu nimeni, mai ales după ce Rada Supremă a Ucrainei a anulat legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităţilor, adoptată de Parlament în iulie 2012. Datorită acestei legi, româna avea statut de limbă regională în zonele unde trăiesc foarte mulţi români. Îmi aduc aminte că adoptarea acelei legi a provocat o serie de proteste şi nemulţumiri, în special în vestul naţionalist al Ucrainei, unde persistă ideea naţională „Ucraina fără minorităţi”. Această atitudine din partea ucrainenilor nu contribuie la deschiderea românilor de a lupta în acest război”, explică deputata de etnie română.

De această părere este şi parlamentarul român Bogdan Diaconu, care susţine că „Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis şcolile şi a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile şi identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuşi buni pentru ceva: pentru a fi ucişi într-un război care nu le aparţine”.

Oamenii se simt presaţi psihologic, pentru că se tem să le fie luaţi la război copiii, fraţii, soţii. „Eu nu vreau să lupt, dar nici nu vreau să fug, să-mi las casa, familia, ţara. Nu a trebuit să se ajungă până aici”, spune Igor.

În drum spre Cernăuţi, am întâlnit 17 camioane blindate care transportau spre zona de conflict tinerii aleşi să lupte.

Tatiana BEGHIU