Politic
Nr. 262 (4 februarie 2010)
Sondaj de opinie
Boris Vâzdoagă
Va aduce lucruri bune. Probabil vom trăi mai bine, vom avea mai multe şanse. Moldovenii vor avea locuri de muncă, iar copiii noştri vor avea şi ei facilităţi europene. Vor pleca la studii în România, vor putea lucra acolo. Da, cel mai sigur, va fi mai bine pentru copiii noştri, pentru că ei sunt viitorul.
Victoria Dumitraşcu
Dacă România rămâne în Uniunea Europeană, cred că prietenia R. Moldova cu România ne-ar ajuta şi pe noi să ne integrăm în UE. Poate se vor deschide frontierele şi vom merge în România mai des. Eu am fost odată acolo, dar aş vrea foarte mult să mai revin. Munţii mi-au plăcut enorm.
Valeriu Lazăr
Cred că vom adera mai rapid la Uniunea Europeană. Vom fi mai dezvoltaţi. Copiii vor avea acces la studii, iar noi vom trăi mai bine. Consider că ţara noastră ar avea nevoie de relaţii calde cu toţi vecinii, pentru că orice relaţie bună cu vecinii nu poate aduce decât beneficii. Şi acasă, dacă trăieşti bine cu vecinii, tot îi mai bine.
Irina J.
Mie personal cred că nimic. Ţara trebuie să poată trăi de sine stătător, independent. Relaţiile R. Moldova trebuie să fie bune cu orice stat din lumea asta, nu doar cu România sau altă ţară vecină. Trebuie să-i tratăm pe toţi egal. Doar aşa vom putea fi respectaţi de toată lumea.




«Ce v-ar aduce dvs. personal îmbunătăţirea relaţiilor dintre R. Moldova şi România?»
Razvan a scris (4 February 2010)
In mod sigur va aduce numai LUCRURI POZITIVE.
Claudiu a scris (6 February 2010)
Noua romanilor sincer nu am avea nimic de castigat in relatiile cu maldavenii.
DOARATAT a scris (6 February 2010)
mAI INTAI DE TOATE-SPERANTA IN ZIUA DE MAINE,APOI O SANSA DE A SCAPA DE SARACIE,O ALTA SANSA DE DEZVOLTARE PENTRU COPIII SI NEPOTII MEI,IN ACCES LA UN NIVEL INALT DE CULTURA,O REVENIRE LA TOT CE E SFANT PENTRU NOI, OCAZIA FERICITA DE A TE SIMTI OM LA TINE ACASA, PRECUM SI O SANSA DE A SCAPA DE STRIGOII DE LA CAPATUL PAMANTULUI CARE AU DUS LA MOARTE SIGURA MILIOANE DE BASARABENI CE ZAC AZI IN PAMANTURILE sIBERIEI.
CITEZ
S-A TREZIT ATUNCEA STEFAN SI-A STRIGAT
NEAM BLESTEMAT,CUM INGADUI SA ZDROBEASCA MOSTENIREA CE-AM LASAT,
CAND,PURTAT DE SFANTA CRUCE,AI SA PUI MAINA PE BICI SI DIN CASA TA CEA MARE
AI S-ALUNGI PE VENETICI?
costel a scris (6 February 2010)
ar audce nu numai benefici economice ,dar lucru cel mai important ar aduce unirea neamului romanesc si reintregirea patriei mama romania mare ,vorba cintecului ,unde-i unul nui putere la nevoi si la durere unde trei puterea creste si dusmanul nu sporeste
costel a scris (6 February 2010)
bravo DOARATAT esti un adevarat razes un adevarat roman STEFAN CEL MARE SI SFINT ar fi mindru de tine pt cum gindesti ,macar de ar fi toti romani din basarabia ca tine ,TOTI UNUL CA UNUL ASA CUM NE-A INVATAT MARI EROI AI NEAMULUI ROMANESC , DECEBAL,STEFAN,MIHAI MICREA,TEPES,CUZA,REGELE FERDINANT,ANTONESCU , CARE S-AU JERFIT PT NEATIRNAREA NEAMULUI ROMANESC DE LA NISTRU PIN LA TISA
costel a scris (6 February 2010)
PT CLAUDIU tu nu esti roman ,un roman adevarat nu gindeste si vorbeste ca tine ,eu asi da si viata pt frati mei romanii din basarabia
vladimir a scris (9 February 2010)
NE VA MENTINE CA NEAM,POPOR,NE VA PASTRA, OBICEIURILE STRABUNEIURILOR,LIMBA,CULTURA…
magdalena a scris (10 February 2010)
ce ne-ar aduce? oare ne trebue unire numai ca sa cistigam ceva? se va REUNI o tsara care a fost dezbinata si pradata mereu. se va corecta greshala istorica care a fost comisa de marile puteri europene.suntem ca o familie dezbinata, e corect oare? doar suntem un popor, o cultura, o limba…
Victor a scris (11 February 2010)
Ce prostii!! Ce mi-ar aduce mie neamputarea sufletului,picioarelor si mainilor? Ce miar aduce mie deparazitarea de urmasii celor care au venit sa ne sovietizeze si pot in orice clipa sa declanseze un macel in Basarabia? Macar o carticica ,un betsseller in romana , roasa de buzunarele studentilor din Romania ieftina, accesibila, nu asa de pompoasa si scumpa ca cartile din libraria de sub scaunasul lui Chirtoaca (primul etaj din cladirea primariei)…
Ambulanta a scris (11 February 2010)
Pentru Claudiu. Ce ai tu, mă sculă cu Romînia şi romînii, că de la o poştp se vede că eşti «sec»-ă, pusă să aţîţi. Vezi că lumea s-a deprins cu genul vostru de tâmpiţi în profesie şi trec pe-alături de prostiile voastre. România e tot ce ne trebnuie şi nu avem.