„Sunt şanse să ne debarasăm de dorinţa de a obţine foloase necuvenite, nemeritate şi, culmea, de a ne mai şi mândri cu acest lucru”

Interviu cu Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministra Educaţiei

— În 1985, pe când nici nu se vorbea despre renaşterea naţională, aţi ales să faceţi studiile la USM, la Facultatea de Litere, Limba şi literatura română. De ce aţi luat atunci această decizie şi cum o explicaţi acum?

— Despre renaştere, dimpotrivă, cred că se vorbea, sau continua să se vorbească, în special în mediul intelectual. Încă nu avuseseră loc acţiuni concrete, prima pichetare, primele proteste ale studenţilor împotriva tezelor partidului comunist. Ele aveau să vină mai târziu, în ‘88… Cât despre alegerea mea, ea nu a fost deloc uşoară. Îmi plăcea matematica. Am avut o profesoară extraordinară de limba engleză, un model pentru mine. Aş fi mers la medicină, însă consideram că merită să fii doar chirurg, ca să poţi salva vieţi cu adevărat. Şi, cum nu mă vedeam cu bisturiul în mână…, am ales alt instrument care poate fi la fel de ascuţit şi de eficient… Cuvintele uneia dintre profesoarele noastre de la catedra de limba rusă mi-au rămas drept îndemn pe care l-am adresat şi eu altora: «Не забывайте, что вы учитесь на факультете изящной словесности…». Am un respect deosebit pentru persoanele care aleg cu cea mai mare grijă cuvintele în care îşi îmbracă gândurile, în discursul oral sau scris. Nu mi-am regretat niciodată decizia luată atunci, fiindcă facultatea mi-a oferit o deschidere, prin limba şi literatura română, spre literatura şi cultura universală. Nu ştiu dacă o altă facultate ar fi fost la fel. Iar perioada în care am studiat, profesorii pe care i-am avut, colegii cu care am iniţiat atâtea lucruri interesante la cenaclul de la facultate şi multe-multe altele au făcut să am amintiri dintre cele mai frumoase.

— Cât de importantă e în procesul de educaţie studierea limbii materne?

— Nu e întâmplător faptul că toate sistemele educaţionale, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, au acordat învăţării limbilor cea mai mare atenţie. Lista competenţelor-cheie europene pentru învăţare pe parcursul întregii vieţi începe cu competenţele de comunicare în limba maternă şi în limbile străine. Dezvoltarea copilului şi înţelegerea lumii de către el începe prin limba maternă. Or, un dicton francez spune că a vorbi bine şi a gândi bine este unul şi acelaşi lucru. Limba maternă este un instrument esenţial pentru a avansa în studierea oricăror materii, în dezvoltarea gândirii critice, a creativităţii. Ca să nu mai vorbim şi de importanţa abilităţilor de comunicare în dezvoltarea a ceea ce înseamnă „a şti să trăieşti împreună cu alţii”, adică a putea să te integrezi în comunitate, în societate.

— Sunteţi coautoare a 6 manuale şcolare. Despre ce şi cui anume sunt destinate acestea?

— Sunt cinci manuale, de fapt, al şaselea volum e o carte de poezie… Două dintre ele sunt pentru studiul limbii şi literaturii române ca maternă, pentru clasa a IX-a şi clasa a VI-a.  Manualul de clasa a IX-a este unul de alternativă, iar cel de a VI-a a fost desemnat câştigător la concursul organizat de Ministerul Educaţiei acum câţiva ani. Acesta din urmă are şi o abordare mai puţin tradiţională, prin aplicarea metodologiei proiectului. Elevii elaborează, pas cu pas, pe parcursul unui an, o revistă proprie, apoi o revistă comună, a clasei. Celelalte trei sunt pentru studiul limbii române ca limba a doua, pentru clasele a III-a, a IV-a şi a VIII-a, în şcolile cu instruire în limba rusă. Acestea sunt mai vechi, mi-ar plăcea să am cândva posibilitatea să lucrez la altele noi, fiindcă metodica predării limbilor străine este pasiunea mea profesională, dacă pot spune aşa. A fost interesant să transfer experienţa mea de predare a limbii române pentru studenţii americani sau pentru elevii de alte etnii din R. Moldova în contextele din Georgia, unde am lucrat cu profesorii de limbă georgiană în şcolile cu contingent de elevi de origine armeană, sau din Kîrgîzstan şi Turkmenistan, unde era vorba despre predarea limbilor locale de stat în clasele cu instruire în limba rusă şi invers.

— Care sunt cele mai dificile probleme în sistemul actual de educaţie din R. Moldova? Cum pot fi soluţionate acestea?

— Sunt multe. Şi complexe. Mă voi referi doar la două dintre ele. Una ţine de insuficienta relevanţă şi aplicabilitate a conţinuturilor oferite actualmente în curriculumul şcolar pentru viaţa de mai departe a tinerilor şi pentru integrarea lor eficientă în societate. Această problemă este general recunoscută de către elevi, pedagogi şi părinţi. De aceea, efortul nostru se îndreaptă acum către modernizarea curriculumului şcolar. În cadrul unui proiect sprijinit de Fundaţiile pentru o Societate Deschisă, au fost create câteva grupuri de lucru care urmează să întreprindă primele acţiuni în această direcţie, iar primele documente elaborate – un nou cadru de referinţă pentru curriculumul naţional, un ghid operaţional pentru modernizarea curriculară, standardele profesionale pentru cadrele didactice şi manageriale – urmează să fie propuse în curând spre discuţie publică.

O a doua problemă ţine de atragerea, pregătirea şi menţinerea în sistemul educaţional a celor mai bune cadre didactice. Toate studiile importante pe probleme educaţionale arată că doar prin calitatea cadrelor didactice se asigură creşterea calităţii întregului sistem educaţional. Infrastructura modernă, tehnologiile informaţionale de ultimă oră, materialele didactice cele mai avansate nu înseamnă nimic dacă nu există profesorul cu vocaţie. Profesorul care a ales să meargă pe această cale pentru că are nu doar cunoştinţele şi abilităţile necesare, ci şi atitudini şi aptitudini pentru a lucra cu copiii. Astăzi, profesia didactică nu este văzută ca una care să asigure o carieră de succes. De aceea avem nevoie de politici educaţionale care să o repună în capul listei. Domeniile de intervenţie pentru atragerea şi pregătirea eficientă a celor mai buni candidaţi sunt multiple: metodologia selectării şi admiterii la specialităţile pedagogice; modernizarea curriculumului şi a procesului educaţional din facultăţile pedagogice; facilitarea accesului la studii prin creşterea nivelului burselor; diversificarea măsurilor de sprijin pentru tinerii specialişti etc. La fel e şi pe partea de menţinere în sistem şi de dezvoltare profesională a cadrelor didactice: trecerea la un sistem de evaluare a cadrelor didactice cu axare pe progres şi rezultate; construirea unui sistem de remunerare corelat cu performanţa demonstrată; dezvoltarea mecanismelor de formare profesională continuă, inclusiv la locul de muncă prin programe de mentorat; stimularea iniţiativelor de creştere profesională la nivel de instituţie – toate acestea sunt elemente constitutive ale unui efort complex la scară naţională, ale unui program naţional pentru sporirea calităţii resurselor umane din sistem. Aceste lucruri se pot realiza doar printr-un efort participativ. Nici un demers de schimbare calitativă nu se poate transforma în realitate dacă nu există coeziune şi mişcare din ambele sensuri – de la firul ierbii, de jos în sus, dar şi de la nivelul decizional şi al politicilor educaţionale, spre actanţii de rând ai procesului educaţional.

— Când se vorbeşte despre corupţia din R. Moldova, domeniul Educaţiei nu este trecut cu vederea. Cum tratează Ministerul Educaţiei aspectele legate de corupţie?

— Orice contribuţie în sprijinul şcolii şi al sistemului trebuie să se încadreze în limitele legale, să fie benevolă şi să fie administrată de beneficiari în mod legal şi transparent. Şi eu, şi colegii mei am reiterat, cu mai multe ocazii, voinţa fermă a Ministerului Educaţiei de a nu tolera corupţia în sistem, de a nu permite plăţile ilicite. Eforturile noastre de a organiza un examen de bacalaureat onest demonstrează această intransigenţă. E important însă ca toate părţile să îşi asume responsabilitatea. Mă gândesc, nu în ultimul rând, la părinţii inconştienţi care cred şi încearcă să le insufle şi copiilor lor ideea că nu trebuie să muncească, ci că pot obţine orice note pe bani.

— Dacă aţi fi acum absolventă de liceu, ce aţi spune despre felul în care este organizat BAC-ul în ultimii doi ani?

— Aş spune că, în sfârşit, sunt şanse ca fiecare să fie apreciat la justa sa valoare. În sfârşit, nu mă voi mai simţi ofensată pentru faptul că unii colegi sau colege, care nu au muncit, au trişat, au copiat, au luat aceeaşi notă ca şi mine. În sfârşit, sunt şanse să iniţiem distrugerea unui flagel oribil al societăţii noastre moldoveneşti – dorinţa de a obţine foloase necuvenite, nemeritate şi, culmea, de a ne mai şi mândri cu acest lucru.

— Închiderea unor şcoli, în scopul optimizării educaţiei, mai constituie o problemă sau părinţii şi profesorii au acceptat soluţia?

— Este vorba de optimizarea reţelei şcolare. În contextul R. Moldova, nu poate exista calitate acolo unde clasele sunt constituite din 7-8 sau chiar 5 elevi. Nu poate exista calitate acolo unde unele clase, pur şi simplu,  nu există, pentru că, în anul respectiv, nu s-au născut copii. Nu poate exista calitate acolo unde banii care ar putea fi folosiţi pentru modernizarea procesului educaţional se duc pe întreţinerea unor spaţii utilizate la 30% din capacitate. Şi părinţii, şi profesorii înţeleg că nu se poate continua în acest mod. Şi, atâta timp cât prognozele demografice nu sunt optimiste, fiecare parte interesată de procesul educaţional, inclusiv factorii de decizie de la nivelul autorităţilor publice locale, care au în responsabilitate asigurarea funcţionării reţelei şcolare şi garantarea cheltuirii eficiente a banilor, trebuie să-şi facă datoria.

— Ce spun profesorii şi elevii despre noul Cod al Educaţiei? Va schimba sau nu acest document în bine viaţa celor implicaţi în procesul de educaţie?

— Varianta aprobată de Parlament şi care acum aşteaptă girul Preşedintelui poate fi găsită pe pagina web a Ministerului Educaţiei. Pe parcursul discuţiilor publice, cadrele didactice şi elevii care au participat au putut vedea aspectele care oferă mai multă flexibilitate, dar  stipulează şi responsabilităţi pentru calitatea în educaţie. Prevederile referitoare la crearea unor instituţii de asigurare a calităţii, precum Inspectoratul Şcolar Naţional sau Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Profesional, au fost discutate în mod detaliat. Au fost salutate şi prevederile privind modul de selectare prin concurs a managerilor din sistem, or, noi ştim că, actualmente, există directori de şcoli care activează ca şi cum ar fi numiţi pe viaţă, mulţi dintre ei nefiind eficienţi. Am beneficiat de asistenţă internaţională pentru elaborarea şi includerea în Cod a prevederilor despre educaţia incluzivă şi măsurile de asigurare a accesului la educaţie pentru copiii şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale. Prevederi inovatoare au fost incluse şi pentru învăţământul profesional tehnic, şi pentru învăţământul superior. Dar cred că, în unele cazuri, beneficiarii procesului educaţional au fost şi mai sînt induşi în eroare prin anumite insinuări făcute de părţile care au refuzat să participe la edificarea Codului. Un exemplu sunt insinuările cu privire la excluderea limbii ruse din sistemul educaţional. Dimpotrivă, Codul, în conformitate cu documentele şi convenţiile internaţionale la care R. Moldova este parte, vizează asigurarea posibilităţii de a studia limba rusă, atât în calitate de limbă maternă sau de instruire pentru minorităţile naţionale, cât şi ca limbă de circulaţie internaţională, în şcolile cu instruire în limba română.

Cât priveşte a doua parte a întrebării, doar existenţa în sine şi aprobarea Codului nu sunt suficiente. Importantă va fi partea de implementare, de transpunere în realitate a prevederilor acestuia. Colegii mei din toate direcţiile Ministerului Educaţiei au deja o viziune cu privire la toate documentele subiacente care vor trebui modificate sau elaborate, în conformitate cu Codul. Dar implementarea de facto a Codului este responsabilitatea noastră a tuturor.

— În R. Moldova, 100 de sate nu au grădiniţe. Ce viitor îi aşteaptă pe copiii lipsiţi de educaţie timpurie eficientă? Ce soluţii are Ministerul Educaţiei pentru ei?

— Educaţia timpurie de calitate înseamnă un start bun în viaţă pentru copii. Situaţia localităţilor care nu au instituţii preşcolare, conform datelor operative ale Ministerului Educaţiei, este următoarea: avem 16 localităţi în care nu sunt copii, deci nu există necesitatea înfiinţării grădiniţelor. În 31 de localităţi sunt de la 1 până la 5 copii, şi aici soluţia ar fi dezvoltarea unor servicii de tip familial. În alte 25 de localităţi, unde există de la 6 până la 10 copii, ar putea fi deschise centre comunitare de educaţie timpurie sau servicii de tip familial. Ceva mai mulţi copii – de la 11 până la 30 – sunt în cca 53 de localităţi, şi acolo ar putea fi deschise centre comunitare. Doar în 22 de localităţi, unde avem de la 31 până la 100 de copii, numărul copiilor este suficient pentru a fi deschise grădiniţe.

— Ce lipseşte cel mai mult în instituţiile preşcolare de la sate?

— Permiteţi-mi să menţionez aici nu doar ceea ce lipseşte, ci şi acţiunile întreprinse de noi, în consecinţă. Problemele ce ţin de condiţiile de infrastructură în grădiniţele de la sate sunt actualmente abordate şi rezolvate prin proiecte de reabilitare şi reconstrucţie, inclusiv prin intermediul proiectelor finanţate din granturile acordate de Parteneriatul Global pentru Educaţie şi de Guvernul României. Pe parcursul ultimilor ani, problema asigurării cu materiale didactice ilustrative şi jucării a fost parţial soluţionată prin donaţiile din cadrul proiectului  Parteneriat Global pentru Educaţie în Moldova (PGE). Chiar în aceste zile, toate grădiniţele din ţară, atât cele cu program în limba română, cât şi cele cu instruire în limba rusă, beneficiază de donaţii de carte pentru copii, cadre didactice şi părinţi a câte 72 de titluri pentru fiecare dintre cele peste o mie patru sute de instituţii.

Dar ceea ce ne-au semnalat cadrele didactice că le lipseşte cel mai mult sunt oportunităţile pentru formare profesională şi schimb de experienţă. Ne-am axat, în cadrul  aceluiaşi proiect PGE, pe rezolvarea acestei probleme prin oferirea unor programe variate de formare, implementate de diverse organizaţii neguvernamentale care au câştigat concursurile anunţate de noi. Este vorba despre programele de formare a mentorilor şi de formare a cadrelor didactice prin mentorat profesional la locul de muncă, pe care le-au implementat mai multe instituţii, precum Programul Educaţional „Pas cu Pas”, Centrul Educaţional „Pro Didactica” şi Centrul „Speranţa”. De asemenea, un program foarte apreciat de cadrele didactice, dar şi de cadrele medicale şi asistenţii sociali de la sate, a fost cel axat pe formarea abilităţilor de comunicare eficientă cu părinţii copiilor de vârstă preşcolară, implementat de Asociaţia Obştească „Femeia şi Copilul. Protecţie şi sprijin”. Recent, au fost prezentate rezultatele a cinci proiecte de cercetare-acţiune, ghidate de Centrul „Sociopolis”, prin care echipe de cercetători şi practicieni din grădiniţe au examinat şi au propus soluţii pentru probleme concrete din cinci instituţii de învăţământ preşcolar. Vrem să popularizăm aceste rezultate, pentru ca toate instituţiile care au probleme similare să poată găsi idei pentru soluţionarea lor, dar şi să înveţe cum se poate face o cercetare-acţiune pentru orice alte probleme ar avea.

— Care ar fi soluţia dvs. pentru şcolile cu studiere în limba română din regiunea transnistreană?

— Problemele acestor şcoli, în opinia mea, vor putea fi rezolvate cu adevărat abia atunci când va fi soluţionată problema conflictului din regiune. Până atunci, Ministerul Educaţiei asigură în totalitate finanţarea şi dotarea necesară acestor şcoli. Trebuie să spun că modul în care colegii din aceste şcoli se străduiesc să muncească şi să asigure un proces educaţional de calitate pentru elevii lor merită tot respectul. În acest an, am avut ocazia să mă aflu în şase instituţii din cele opt şi am putut sta de vorbă cu managerii, cu profesorii, cu elevii şi cu unii dintre părinţii acestora. Am văzut şi probleme, şi tristeţe, dar şi mult optimism…

Şi eu sunt o persoană optimistă. La fel mi-am intitulat şi blogul personal: „Blog educaţional optimist”. Dar sunt şi realistă. Educaţia este un domeniu important pentru fiecare membru al societăţii. Chiar şi cei care nu pricep prea multe în problemele domeniului au ceva de spus despre sau de cerut de la educaţie. Pentru ca aceasta să devină un adevărat start bun în viaţă, fiecare dintre noi – părinte, elev, politician, cadru didactic, manager, om de afaceri, funcţionar public etc. – trebuie să se implice şi să-şi asume propria parte de responsabilitate.

— Vă mulţumim pentru interviu.

Pentru conformitate, ZdG