Ucigaşul care va omorî 41 de copii în 2014

În fiecare an o localitate din R. Moldova este ştearsă de pe faţa pământului de către şoferi. În 2013 satul omorât de şoferi avea vreo 300 de locuitori. Toţi au fost omorâţi. Inclusiv cei 21 de copii. În anul 2012 au fost omorâţi 441 de oameni. Şi copii mai mulţi erau în acest sat, dar au fost omorâţi toţi – 44 la număr. Ah da, în satele celea au mai rămas câţiva oameni, pe care şoferii nu au reuşit să-i ucidă – dar aceştia au rămas mutilaţi pe viaţă, cu traume fizice şi sufleteşti. În 2012 erau 3500 de persoane accidentate.

În fiecare zi şoferii omoară câte 2-3 oameni. Toamna reuşesc mai mult. Bunăoară în acest an vor fi de asemenea omorâţi peste 400 de oameni. Cam cât populaţia unui sat mediu. Toţi mor în accidente rutiere: învăţători, medici, zidari, elevi, studenţi, pensionari. Miercuri doar la Chişinău au fost omorâţi doi oameni. Porniseră la muncă, nu se pregătiseră de ultimul drum. În septembrie-noiembrie, în perioada vinului nou, cifrele decedaţilor de pe străzi sunt mai mari decât media anuală.

Şi copii vor muri în acest an în accidentele rutiere din R. Moldova. 41 de copii vor muri. Aşa arată media statistică pe ultimii ani. Poate fi oricare dintre copiii noştri. Sper din răsputeri că nu va fi niciunul dintre copiii noştri, dar în fiecare zi văd ştiri despre şoferi ieşiţi la vânat de vieţi şi o dată pe săptămână ei reuşesc să omoare măcar un copil. Ştiu sigur că nu mai avem niciun copil în plus, niciunul, toţi pe care îi avem acum şi pe care îi vom avea la anul şi toată viaţa nu au preţ, nu pot fi estimaţi, sunt mai valoroşi chiar decât viaţa propriilor părinţi. De ce îi lăsăm să ne omoare câte unul pe săptămână?

Privesc tabelele cu date statistice despre morţii în accidente şi mi se ridică un nod în gât. Vreau să scriu ceva care să-i facă pe ucigaşi să se oprească. Să-i conving. Deschid arhivele TV şi mă uit la reportajele cu ucigaşii de pe străzi. În fond, majoritatea eroilor acestor reportaje sunt ucigaşi în devenire, fiind prinşi la etapa în care erau ”pur şi simplu” în stare de ebrietate la volan. Privesc declaraţiile lor în faţa camerelor. Mulţi râd, fac spectacol, alţii înjură, niciunul, practic, nu îşi recunoaşte vina. Încerc să citesc textul meu cu ochii lor. Ei râd de textul meu, de frica mea părintească pentru viaţa copiilor noştri, de jalea mea pentru cele 41 de morminte de copii.

Ştiţi de ce râd ucigaşii de la volan? Da, unii dintre ei râd pentru că sunt sub influenţa alcoolului, şi sunt relaxaţi. Majoritatea, însă, sunt relaxaţi din cauza sentimentului de impunitate. Căci mulţi dintre ei, alcoolici recidivanţi la volan, scapă basma curată.

Mă uit la datele cu privire la pedepsele acordate şoferilor care au comis omoruri pe şosele în R. Moldova. În anul 2014, de exemplu, au fost deja înregistrate 563 de accidente. Doar 254 dintre aceste dosare au ajuns în judecată. Aproape în 100 de cazuri din cele 254 procesul penal a încetat. Statisticile spun că în acest an vom avea vreo 400 de oameni omorâţi în accidente. Deocamdată doar vreo 150 de dosare au ajuns în instanţă. Acolo vor fi clasate o parte. Pedepsiţii cu adevărat vor fi puţini. Adică nu, pedepsiţii vor fi copiii noştri – cei 41 care vor fi omorâţi în acest an. Şi noi, părinţii lor, care n-am ştiut să facem ceva altfel, ca să-i oprim.

Mă uit peste listele electorale. Peste 200 de candidaţi în Parlament au probleme penale. Câţiva dintre ei au la dosar reportaje despre cum au fost prinşi în stare de ebrietate la volan. Şi ei sunt complici cu anchetatori, procurori, judecători, care vor închide ochii la cele 41 de cruci ale copiilor noştri şi vor clasa dosarele.

Poate reuşim să-i oprim?