Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Poftă de mai mult stat

Poftă de mai mult stat

La peste 20 de ani de independenţă şi cam tot atâţia după prăbuşirea comunismului, idolatrizarea sectorului public e în ascensiune. Pare să fi crescut o nouă generaţie, care nu are experienţa acelui regim, nu ştie ce înseamnă a avea un monopolist public, ce face ravagii prin risipire, injustiţie şi pură idioţie. Or, pentru orice problemă apărută în societate soluţia este, în opinia lor: mai mult stat. Bunăoară, ne dau bătăi de cap microbuzele? Să naţionalizăm tot transportul public! Oraşul e într-o stare jalnică? Să majorăm taxele şi impozitele până la nivel „european”, ca primăriile să poată cheltui mai mult. Lasă de dorit învăţământul? Daţi ministerului mai mulţi bani! Avem o mass-media „cumpărată şi propagandistică”? Lăsaţi CCA să închidă mai multe canale (în loc să-i conectăm pe toţi la cablu sau satelit, astfel încât cetăţeanu’ să aleagă singur între sutele de canale)! Crimă şi dezordine? Mai multe legi şi o poliţie mai înarmată!

Ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de trist (gândindu-ne la victimele sectorului public din ultimii o sută de ani) că majoritatea tinerilor etatişti, care de facto, în ideologia lor subiacentă, tind mai mult spre Marx şi Engels, vociferează, în aceleaşi timp, despre „valorile americane şi europene”. Care valori? Dacă i-ar citi în original pe „părinţii” valorilor vestice, liberali sau conservatori, dar fără a cunoaşte autorii: Thomas Jefferson, John Locke, Alexis de Tocqueville, Edmund Burk, Ludwig von Mises etc., etc., ar fi şocaţi: „Şi, ar spune, asta-i propagandă de la Partidu’ Soşialiştilor, ori şi?!”

Autorii campaniilor „pro-democraţie” de la noi le-au format o viziune „vestică” ce a luat doar puţine elemente din mentalitatea occidentală, focalizându-se pe tot ce sprijină mentalitatea deja existentă. Astfel, în locul unui proces de anticomunism ideologic şi intelectual, cu o reeducare individuală a fiecăruia şi o reînvăţare a teoriilor economice, s-a păstrat fundamentul vechi, centralist, etatist, doar că acum colorat cu albastru şi galben.

Dacă ni se propune să urmăm exemplul Occidentului, aceasta presupune, de regulă, doar fortificarea birocraţiei şi majorarea impozitelor, conducând la creşterea agresivităţii. Bunăoară, haideţi să stabilim impozite (înalte; şi salarii pentru parlamentari) ca în Franţa, şi nu impozite joase, ca în Liechtenstein sau Andorra.

Nimeni dintre pro-vestici nu spune: haideţi să fim un stat fără armată ca Liechtenstein sau Costa Rica; un stat federal ca SUA, Germania, Austria sau Elveţia; fără o limbă oficială de stat precum SUA, Australia, Argentina sau Japonia; să permitem părinţilor să-şi educe copiii acasă precum în SUA (homeschooling), Franţa, Finlanda sau Danemarca; să permitem cetăţenilor să poarte armă şi să se apere mai uşor cu ea de criminali ca în SUA; să depenalizăm consumul privat de anumite droguri, la fel ca în Olanda, Uruguay sau Colorado/SUA, etc., etc.

Dacă e să ne conducem de concepţiile filosofilor clasici europeni, care, în marea lor majoritate, percepeau statul ca pe o instituţie parazitară ce se hrăneşte pe seama sectorului productiv, ar fi şi în interesul politicienilor de la noi (a căror sursă de venit este, de asemenea, ameninţată de un eventual colaps economic) să avem, mai întâi, un sector privat sănătos, şi doar apoi să umflăm birocraţia – dacă se doreşte atât de mult.
Unii par să creadă că progresul depinde doar de o iniţiativă legislativă, de un nou minister sau o nouă agenţie de stat. Dacă ar fi aşa, de ce oare strămoşii europenilor de azi au mai făcut revoluţia industrială, cu acel proces anevoios de acumulare a capitalului şi investiţii, şi nu au decretat, pur şi simplu, progresul, bunăstarea şi standardele europene?