PLDM, PDM, PL: „scurtcircuit” postelectoral?
”Stânga” a pierdut și a doua bătălie pentru R. Moldova, cea post-electorală. Marți, Curtea Constituțională (CC) a dezaprobat, ca neîntemeiate, cererile socialistilor, comunistilor, ”patriștilor” (partudul Patria) și tandemului Șelin-Formuzal de anulare a rezultatelor scrutinului din 30 noiembrie și anuntarea unor alegeri anticipate. Miza, pe care a contat ”stânga”, nu e greu de presupus, chiar dacă aceasta nu a făcut decât să mai încerce, o dată, marea cu degetul. Puși la cale (consultați) de Moscova, Dodon, Șelin și toată puzderia antieuropeană de pe câmpul electoral moldovenesc au încercat să mai joace un scenariu rusesc la Chișinău, în speranța că vor reuși, sub pretextul apărării drepturilor omului (”limitarea dreptului la vor pentru moldovenii din Rusia”, zice Dodon) să se revanșeze. Socoteala ”de acasă” a fost una simplă: provocarea unor alegeri anticipate (5 (din 6) contestări la Curte de pe ”stânga”), readucerea lui Usatâi (cât lumea nu și-a revenit din buimăceală și nu a aflat tot adevărul despre el) pe scena politică moldovenească, crearea unei coaliții electorale consolidate de stânga, sprijinită financiar, logistic și mediatic de Moscova și ”vperiod, za rodinu”, cum zic rușii… și după cum visează Dodon. De altfel, deloc nemotivat acest vis, atât doar că ”trenul a plecat”. CC, prin decizia din 9 decembrie, a pus punct fanteziilor postelectorale, însă, dacă-i să analizăm situația la rece, o să vedem că cea mai elementară adunare a cifrelor electorale de după scrutin, procent cu procent, o să ne arăte că ”stânga”, în cazul în care ar fi mers în alegeri în mod organizat, pe o singură listă, fie două (Voronin, cu siguranță, nu ar fi vrut să riște, după ce s-a fript în legislativul trecut cu 4 valuri de ”perebezcici” (transfugi)), ”stânga” ar fi rupt frontul ”dreptei”. Și riscul unei eventuale revanșe rămâne, depinde de comportamentul de mai departe al ”dreptei”.
”Capra cu doi iezi”
Faptul că lui Dodon nu-i ies din cap anticipatele, nu e deloc întâmplător. Dodon trăiește cu ceea ce putea să se întâmple și nu cu ceea ce s-a întâmplat. Naivul de el a avut convingerea (de unde?) că dacă Putin a putut lua fără război Crimeea, cu atât mai ușor va putea cuceri electoral R. Moldova. De aici, probabil, și neîmpăcarea lui cu faptul că având primul loc în topul electoral, va trebui să fie un simplu deputat, pe când el și-a dorit, cu siguranță, scaunul de premier, iar pentru ”maica sa politică”, Zinaida Greceanîi – cea de viitor șef de stat. Ambițiile lui Dodon sunt mari, chiar dacă Dodon nu este și nu a fost niciodată lider, iar PSRM nu e partid. Cine este de altă părere, să treacă cu vederea, cel puțin, peste lista electorală a socialiștilor și va vedea că dincolo de primii 5, restul sunt oameni la întâmplare, umplutură pe listă, pentru că Dodon nici în cel mai luminat vis electoral nu și-a putut închipui că va depăși pragul de 6%, mai ales că unele sondaje nu i-au dat șanse nici pentru 6. Uite, însă, că, în politică, un șef de partid, care nu e lider și un partid, care nu e partid, se poate întâmpla să depășască orice limite și așteptări, dacă are în spate (vorbim de cazul Dodon) Rusia. Nimic nou, de fapt. Situația o repetă pe cea cu agrarienii din 1994 și cea din 2001 cu comuniștii, atât că, spre deosebire de socialiști, aceștia au avut mai multă baftă și au putut prelua, integral, puterea în stat. Pentru Dodon acest lucru rămâne – crede el, dar și Moscova – o chestie de viitor. Până atunci, șeful socialistilor continuă să amenințe Europa cu denunțarea Acordului de Asociere, iar pe cei de la guvernare cu anticipate (următoarele sunt menite pentru iunie-iulie 2015) și să facă, săptămânal, ca și în alegeri, naveta la Moscova. Merge, băiatul, și se inspiră. E una să discuți la telefon cu Rogozin, Karasin sau Narîșkin și altceva e să respiri cu starea lor de spirit, după care să revii, plin de sine, la Chisinău și s-o faci pe Ivan Groznâi, chiar dacă nu ai nici barba, nici apucăturile și nici măcar cătătura fostului monarh. Dodon, în rolul în care este, arată mai degrabă a ”pricazcik”, decât a țar. Sperie și el lumea cu pielea lupului, ca să-i cadă paraua de la Moscova. Marele ”lup”, cel adevărat abia așteaptă să intre în rol (V. Plahotniuc), după care din Dodon s-ar putea să nu rămână decât o biată capră cu 2 iezi (Greceanâi și Ceban).
”Elevi” buni?, elevi răi?
Alegerile s-au încheiat. Validarea scrutinului de către CC a pus punct speculațiilor postelectorale de tot genul. Cărțile electorale, pentru care s-au ”bătut” 24 de concurenți, rămân jucate în felul în care au fost capabili jucătorii electorali să le joace. Ce vrea ”stânga” este clar. Contează acum ce vrea ”dreapta”, iar pe ”dreapta” jocurile pare să nu se fi încheiat. Lupta marilor interese, personale sau de grup, abia începe. Situația o repetă pe cea din 2009 și 2010. Am intrat din nou în zodia tainelor și a zvonurilor, chiar dacă cele 3 partide, care au decis să formeze viitorul arc guvernamental (PLDM, PDM și PL), nu sunt la primul ”buna ziua”. Cu Parlamentul lucrurile sunt mai clare, nu ar trebui să existe probleme, de fond, nici la Guvern. Există un prim-ministru care, în ultimul an a făcut imagine bună și partidului din care face parte, și Coaliției de guvernare, și R. Moldova – e vorba de Iurie Leancă. La fel au stat lucrurile și la Parlament cu Igor Corman. Da, există problema miniștrilor (cu mici excepții) care trebuie rezolvată, de data asta, pe alte criterii decât de gașcă politică sau de rudenie. La fel e și în cazul Serviciilor de Stat. Șefia guvernuliui și a parlamentului nu cred că e cel mai mare rău care trebuie ”corectat” și unde, potrivit zvonurilor din presă, s-ar fi produs marele ”scurtcircuit” în negocierile dintre viitorii parteneri de coaliție. După 5 ani de guvernare comună (cu excepția PL, care a fost scos pentru un an și jumătate din joc) ar fi un mare copilărism politic să se ajungă la situația din 2009-2010 cu ”pretenții exclusive” la funcții, cu sclifosismul politic, șantajarea partenerilor de coaliție și reglările de conturi, prin care s-a trecut și pentru care componentele Alianței au fost categoric taxate pe 30 noiembrie: 25 de mandate pentru socialisti asta înseamnă, de fapt. Un vot de blam pentru Alianță. E puțin? Lecția trebuie învățată, iar dacă partidele pro-UE se vor dovedi a fi niuște ”elevi răi”, atunci acestea riscă să-și mai facă un adversar, în afară de ”stânga” politică și alegătoii acestei stângi. E vorba de sectorul neguvernamental, care insistă deja pe alte reguli de joc la guvernare, decât cele de până acum și care, de o săptămână încheiată, cere celor 3 partide (dar fără succes) să facă transparență în procesul de negocieri. Tăcere. Nu se vrea, deși societatea civilă, pe segmentul ONG, a fost mesagerul Nr.1 în sprijinul partidelor pro-europene pentru scrutinul din 30 noiembrie. Evident, nu poți face pe perioada de negoicieri târg public din toate, dar nici să faci taină din toate nu e soluție. Tainele nasc zvonuri, iar zvonurile care au prins deja ”aripi” (încrâncenarea pentru șefia guvernului și parlamentului) nu fac bine nici partidei pro-UE și nici celor care și așa i-au votat cu mare avans. Situația trebuie depășită. Partidele trebuie să renunțe la ideea că ar fi singurii stăpânitori în R. Moldova, iar de aici și la deprinderea de ”frate mai mare” în rapoirt cu sectorul neguvernamental, iar ultimul – să avansece cât mai mult în prima linie de relație și control asupra puterii. A întârziat s-o facă. Și a tăcut prea mult de-a lungul celor 23 de ani de după 1991 (posibil că așa le-a fost mai confortabil), iar dacă și au făcut-o, au făcut-o mai mult la nivel de declarații – lucru care în politică nu prea prinde.
Până aici a fost cum a fost. De acum încolo trebuie să fie altfel. Sunt gata partidele, care vor să-și asume guvernarea pentru următoprii 4 ani, să fie altfel, mai deschise, mai transparente, mai responsabile și corecte în raport cu alegătorul, sau nu? În caz că nu, perspectiva rămâne una din două: fie anticipate după modelul lui Dodon cu Putin președinte, fie o răsturnare capitală de situație după modelul ”Solidarității” poloneze cu intrare în Europa? Decât aniticipatele lui Dodon, tot mai bine o revoluție poloneză, nu?
