Petru Grozavu: Dincoace de referendum
Referendumul a picat. Luminile rampelor s-au stins, spectacolul s-a încheiat, dar, cu regret, fără aplauze, flori, şampanie, cu gust amar şi ciudă multă. Nu pe electorat, mai degrabă pe cei care au crezut că, indiferent de faptul ce fac şi cum fac, ei trebuie înţeleşi şi aplaudaţi ca cei mai iubiţi dintre pământeni.
De câteva zile, mai multă lume, preponderent politică, se întreabă nedumerită ce se întâmplă cu electoratul nostru, că a ajuns să nu mai vrea nici drepturi, din moment ce nu şi-a dat interesul pentru referendumul de duminică şi a refuzat să preia prerogativa de alegere a şefului statului. Nu ştie electoratul ce vrea? Sau nu ştie clasa noastră politică ce face? Personal nu cred că electoratul nu şi-ar dori acest drept. Întrebarea ar fi: în ce măsură erau gata pretendenţii la şefia statului să onoreze acest drept fundamental al electoratului? Nu ştiu dacă la asta s-au gândit V. Filat şi M. Lupu atunci când şi-au încrucişat săbiile. Să nu iutăm că moldovenii au mai ales preşedinţi prin vot direct. Şi rostul? A fost mai bun pentru Molodova P. Lucinschi decât V. Voronin, a fost mai controlat de electorat, mai responsabil, mai suveran sau iubitor de Ţară şi Popor, de Istorie? S-a sacrificat cumva pentru idealuri, şi-a pus la bătaie onoarea (?!) sau interesele, a lăsat de la el sau a luat de la alţii? Răspunsurile rămân la discreţia fiecăruia. Două lucruri ar fi de precizat: contează procedura de alegere, dar mai mult contează omul, prestanţa lui morală. Şi doi: ceea ce am fi putut câştiga, cu adevărat, prin acest referendum (dacă e să vorbim de câştig) ar fi fost scoaterea funcţiei preşedintelui în afara tranzacţiilor de culise, în care deciziile aparţin nu doar clasei politice, ci şi mafiei subterane. «Cazul procurorului general», ţinut un an de zile în taină, este mai mult decât simptomatic în acest sens.
Eşuarea referendumului a pus pe gânduri mai multă lume. Instituţiile europene au rămas dezamăgite de rezultate. Dar am auzit şi alegători care reproşează liderilor AIE că au compromis nişte speranţe ale Europei, în primul rând ale României, care, din greul prin care trece, a rupt şi a investit în această putere pe toate căile posibile. Nu ştiu dacă liderii Alianţei îşi fac procese de conştiinţă. În tot cazul, până acum niciunul dintre ei, cu excepţia lui Ghimpu, nu a regretat nimic din ceea ce s-a întâmplat duminică. Şi, cred că nici nu le va permite orgoliul. A fost, probabil, unul dintre puţinele cazuri când Ghimpu şi-a consultat colegii într-o problemă esenţială şi a dat greş. Dacă ar fi procedat ca şi în cazul decretelor şi ar fi exclus pragul de participare la referendum, cred că, post-factum, şi Filat, şi Lupu l-ar fi iubit mai mult decât se iubesc pe dânşii, deşi cine ştie…
Faptul că referendumul a eşuat nu trebuie pus în cârca nimănui din afara Alianţei. Golul care a intrat în poarta lor le apraţine. Da, este adevărat, ne-a sabotat electoratul rusofil, nu s-au prezentat la urne găgăuzii după cum se credea şi nici străinătatea. Da, au vina lor comuniştii pentru că au minţit şi derutat electoratul, da, s-a comportat porceşte Tiraspolul, da, nu toate partidele care s-au declarat pro-referendum au lucrat în teritoriu şi nici nu toată presa (mă refer la cea afiliată PCRM) a fost de partea Alianţei. Dar să stăm strâmb şi să judecăm drept. La vot a ieşit circa 30% din populaţie. Ponderea electorală a comuniştilor, cu toată stânga pro-sovietică, nu depăşeşte 35-40%. Rămâne o diferenţă de 30—35%. Ei, chiar credeţi că erau, în această situaţie, o mare problemă cele 4 la sută care nu au ajuns pentru validarea referendumului? Nu, desigur. Pur şi simplu, partidele pro-referendum au făcut-o pe fraierii, s-au lăsat pe seama sondajelor de opinie din ajun şi au considerat referendumul ca şi încheiat. Sau l-au trecut pe seama populaţiei. Asta ar fi o greşeală. Doi: contracandidaţii pentru preşedinţie, Filat şi Lupu, şi-au identificat, în maniera care-i caracterizează, propria persoană cu referendumul, s-au suprapus acestuia şi au trecut campania pro-referendum în una pro-prezidenţială. Căruţa în faţa cailor. E de ajuns să urmărim videoclipurile PLDM şi PDM, plus billboard-urile lor, şi o să vedem că ele nu au nimic cu referendumul, ca şi cele ale lui Pasat sau Ţurcan. Mai mult decât atât, avem efectul invers al concurenţei Lupu-Filat, care era inadmisibilă, cel puţin, la etapa referendumului. Nu vreau să zic că Lupu ar fi fost un preşedinte mai bun decât Filat sau invers (pentru noi contează acum unul care poate fi al Moldovei), dar s-a produs în Alianţă o breşă, o ruptură, care a lucrat în defavoarea Alianţei. Mai ales în străinătate. Ideea Alianţei, ca echipă, a fost compromisă, şi «meritele» trebuie să şi le asume cei cărora le revin. Nu trebuie exclus din calcul nici faptul că referendumul, la un moment dat, nu a mai convenit integral nici membrilor AIE.
Din momentul în care lupta Filat-Lupu nu mai avea nicio şansă să fie exclusă, s-ar putea întâmpla ca referendumul să fi fost considerat deja unul prejudicios şi nu favorabil Alianţei. Dar asta e doar o opinie. Ceea ce nu putem nega, însă, este faptul că eşecul referendumului e o sancţiune dură aplicată Alianţei de către electorat. Mai mult decât o mustrare aspră. Şi asta pentru că unii lideri AIE se îngrijesc mai mult de felul cum vorbesc, şi nu de ceea ce vorbesc. A trecut un an de la începutul guvernării. Au existat nişte promisiuni electorale. Unde-s comuniştii, unde-i Voronin? Pe cal alb. Dar unde trebuiau să fie? Unde-s vinovaţii în dosarele 7 Aprilie, de ce numai bănuiţi şi niciun condamnat? Unde-i Legea despre responsabilizarea guvernului, despre care de vreo 15 ani au vorbit toate partidele din opoziţie? Nimeni nu a încercat să se atingă de sistem. De ce? De ce vechiul sistem conduce în continuare Moldova? Cine plăteşte amânarea? Şi din contul cui? Da, s-au reuşit şi nişte reconstrucţii politice, în special pe plan extern, în relaţiile cu UE şi România. Dar politica mare şi rezultatele ei sunt pentru lume elevată, cu idealuri mari. Dar restul? Dar omul de rând? Ţăranul năpăstuit de comunişti trăieşte de azi cu aceeaşi grijă: să nu moară de foame şi singur.
Problema noastră nu e electoratul, ci clasa politică. 5 septembrie este o lecţie pe acasă pentru clasa politică. Vin anticipatele, şi electoratul, puţin probabil, să vrea să-şi schimbe comportamentul. E rândul celor din politică. E cazul. E timpul.
Petru Grozavu, [email protected]
