Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Onoarea Moscovei în PMAN

Onoarea Moscovei în PMAN

Luni, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a avut loc un concert cu Sofia Rotaru. Interpreta vestitelor melodii Melancolie, Romantică, dar şi a imnului oraşului Chişinău, ”Oraşul meu”, a cântat în piaţa din centrul capitalei R. Moldova, piaţa denumită după cele mai măreţe evenimente pe care le-a întrunit vreodată acest stat – Marile Adunări Naţionale din 1989—1991.

Sună frumos imnul Chişinăului, sună frumos melodia compusă de Eugen Doga, dar şi versurile lui Gheorghe Vodă. Sună frumos vocea Sofiei Rotaru. În aceeaşi zi cântăreaţa imnului oraşului Chişinău a primit şi titlul de cetăţeancă de onoare a capitalei. Sună frumos.

Acest titlu însă nu i-a fost înmânat în PMAN. Pentru că Sofia Rotaru nu a venit la Chişinău ca să îşi primească titlul şi să cânte cu drag compatrioţilor săi îndrăgitele melodii pe versurile lui Vieru, Vodă, pe melodiile lui Doga, Chiriac. Sofia Rotaru a venit într-un concert politic, plătită de Renato Usatîi, un cetăţean care face afaceri în Federaţia Rusă, promovează politica pro-rusă şi care este împotriva integrării europene a R. Moldova.

Sofia Rotaru nu şi-a ridicat titlul de cetăţean de onoare în sala rotundă a Primăriei Chişinău, acolo unde au primit acest titlu Eugen Doga, compozitorul imnului Chişinăului, dar şi Nicolae Botgros, Glebus Sainciuc, Gheorghe Vrabie, Gheorghe Zamfir.

Sofia Rotaru şi-a primit titlul de cetăţean de onoare într-un hotel al politicianului Vlad Plahotniuc, fiind însoţită de Renato Usatîi. Certificatul i-a fost înmânat de primarul Dorin Chirtoacă, care a şi purtat cu ea un drăguţ dialog în limba rusă, exclusiv în limba rusă, ca doi români, pentru care limba rusă nu este maternă, într-un Chişinău în care limba oficială nu e rusa. În seara aceleiaşi zile cetăţeana de onoare Sofia Rotaru a cântat ruseşte într-un concert politic în PMAN. Nu departe de casa lui Eugen Doga. Nu departe de mormântul lui Gheorghe Vodă – autorul versurilor imnului Chişinăului, căruia nu i-a fost conferit niciodată acest titlu de onoare.

Titlul de cetăţean de onoare nu se atribuie oricui. Persoanele onorate cu acest titlu au o ţinută morală impecabilă, dar şi un aport la consolidarea valorilor naţionale. Cel puţin aşa se deduce din lista personalităţilor care au primit acest titlu: poeţii Grigore Vieru şi Dumitru Matcovschi, savantul Eugen Coşeriu, lingvistul Valeriu Rusu, scriitorul Spiridon Vangheli, membrii Grupului Ilaşcu.

Membrii Grupului Ilaşcu au primit titlul cu câte o găleată de venin. Atunci când în Consiliul Municipal se discuta despre acordarea acestor titluri, Valeri Klimenko, membru al CM la acel moment, i-a atacat cu calomnii şi injurii greu de redat. De menţionat că Klimenko este un politician pro-rus şi i-a ponegrit exclusiv în limba în care au discutat luni Rotaru cu Chirtoacă. Ulterior, Andrei Ivanţoc l-a acţionat în judecată pe Klimenko pentru calomnii. Instanţa i-a dat câştig de cauză, obligându-l pe Klimenko să îşi ceară scuze public de la membrii Grupului Ilaşcu, dar Klimenko a ignorat decizia instanţei cât a vrut el.

Nu mai ştiu dacă Ilie Ilaşcu şi-a ridicat vreodată titlul de cetăţean de onoare al Chişinăului. La fel şi Ordinul Republicii. Pentru el onoarea Chişinăului şi a Întregii Moldove constă în altceva. După ce a spus da Limbii Române şi Independenţei în PMAN în 1989 şi 1991, în 1992 el a plecat în tranşee. De acolo a ajuns în închisoarea de la Tiraspol condamnat la moarte. A luptat şi a rezistat, ca să afle că în 2014 în PMAN se cântă altfel de muzică. Acum în PMAN e la modă Iosif Kabzon cu Den’ Pobedî, iar Irina Tarasiuk e aproape candidată la titlul de cetăţean de onoare al oraşului Chişinău.