Omuleţii electorali ai lui Putin

După mai bine de 10 zile de la semnarea Armistiţiului de la Mensk, în Ucraina lucrurile rămân tulburi, în regiunile de est pacea rămâne sub semnul întrebării, războiul, într-o formă mai latentă, dar, oricum, continuă să facă ravagii şi să lase din urmă morţi şi răniţi. Singurul, poate, lucru, care deocamdată se respectă, din tot ce s-au înţeles la Mensk, reprezentanţii Moscovei, Kievului, OSCE şi guvernatorii lui Putin de la Doneţk şi Lugansk, e schimbul de prizonieri între părţile implicate în război. Nu ştiu a cui a fost ideea cu prizonierii, dar această revendicare din Armistiţiu a scos de pe ordinea zilei un mare semn de întrebare, legat de criza din Ucraina. Practic, a deconspirat, fără drept la replică pentru Moscova, implicarea militară a Rusiei în războiul din Ucraina. Nici S. Lavrov (ministrul Externelor), nici V. Ciurkin (reprezentantul Rusiei la Naţiunile Unite), nici D. Medvedev (şeful guvernului) şi nici V. Putin (preşedintele Rusiei) nu vor mai putea nega, de acum încolo, că Rusia a admis o agresiune militară faţă de Ucraina. Prizonierii de război nu pot fi negaţi, aşa cum s-a întâmplat şi se mai întâmplă cu responsabilităţile pentru doborârea avionului malaiezian. Prizonierii sunt oameni vii, au identitate, au mamă şi tată (care au ridicat deja Rusia în picioare), sunt cetăţeni cu acte în regulă, ştiu foarte clar unde li-i casa, unde li-i ţara şi cine i-a trimis la război. Ce condiţii va pune Ucraina pentru mai departe şi cum se va explica Rusia în această situaţie – rămâne de văzut, în tot cazul Putin şi anturajul său nu mai au cum să nu-şi asume acest război. Întrebarea e, dacă mai contează, cumva, acest lucru acum. Semnarea Armistiţiului de la Mensk a fost prima cădere a Kievului în plasa Moscovei. A doua mare cădere va fi statutul de ”autonomie provizorie” pentru 3 ani, pe care Poroşenko vrea să-l acorde celor două regiuni rebele – Doneţk şi Lugansk. Decizia pare a fi una destul de riscantă, care, în cazul în care va trece, s-ar putea să provoace o reacţie în lanţ în tot sud-estul Ucrainei. Ucraina nu e R. Moldova, iar Donbasul nu este o excepţie în peisajul etnopolitic şi administrativ al Ucrainei. Doar un statut special pentru Doneţk şi Lugansk nu rezolvă problema. Ucraina are nevoie de o reformă administrativ-teritorială generală, în care să se înscrie, cu aceleaşi drepturi etno-administrative (dar drepturi, nu formalirtăţi) şi cele două regiuni, care pretind azi separarea de Ucraina.

Pace cu război

Deşi nu a scos la capăt războiul cu Ucraina, Rusia se pregăteşte de război şi împotriva R. Moldova, cu toate că, de-factro, Moscova nu a fost într-o relaţie de pace cu Chişinăul niciodată, de la independenţă încoace. Un acord de pace, între Chişinău şi Moscova, da, a fost semnat în 1992. Este adevărat şi faptul că la Nistru nu se mai împuşcă, aşa ca în 1992, dar nici nu putem spune că războiul s-a încheiat. Statutul Transnistriei rămâne unul de zonă de război, mai diplomatic zicînd – de ”conflict îngheţat”. şi viaţa zilnică de dincolo de Nistru e şi ea, la fel, ca de pe front. Nici o garanţie, doar riscuri. şi atunci, e pace sau război? Ameninţarea acestui ”război îngheţat” a fost, este şi va fi peste noi atâta vreme cât Rusia nu se va retrage militar de la Nistru, iar acest lucru care nu se va putea întâmpla decât în cazul în care Rusia nu va mai avea o gîndire politică imperială în raport cu cei cu care până mai ieri a mâncat din aceeaşi bucată de pâine şi a băut din aceeaşi cană cu apă. Avem exemplu proaspăt Ucraina. Dacă a ajuns şi Vladimir Jirinovski, liderul ultranaţionaliştilor ruşi, să-şi şteargă picioarele de instituţiile Rusiei, abilitate să facă politică şi relaţii internaţionale, înseamnă că Rusia a rămas departe în timp. Iată ce zice Jirinovski, cu referire la teribilul CSI, de care Moscova se ţine scai şi vrea să ne ţină şi pe noi legaţi: ”CSI practic nu există… Dacă Ucraina şi Moldova nu se mai află (după impunerea taxelor la import, n.red) în CSI, ce rămâne din CSI? Nimic”. Este declaraţia lui Jirinovski la o şedinţă recentă a Dumei de Stat. Liderul liberal-democraţilor ruşi cere guvernului să gândească soluţii atractive pentru fostele republici sovietice, fără a intra cu tancurile peste ele. Va ajunge mesajul oare şi la Putin? şi la Rogozin? şi la Narîşkin?

”Războiul-hibrid” şi ”noii parteneri” ai Rusiei

Profitând de ”vacanţa” de pe frontul ucrainean, Rusia se pregăteşte, din gros, pentru un război cu R. Moldova, un ”război-hibrid”, după modelul celui ucrainean, ne avertizează oficialii NATO. De fapt, Rusia a şi început acest război cu noi: toate embargourile la fructe, legume, struguri, vinuri, mobilă, conserve, taxele la import, restricţiile pe piaţa rusă de muncă, anularea exportului la cărbune pentru Moldova sunt parte a acestui război-hibrid. şi încă nu e totul. Mai rămân, cel puţin patru fronturi, pe care Rusia le mai are în rezervă: gazele – dar puţin probabil să îndrăznească să sisteze livrarea, pentru că a fost ameninţată cu noi sancţiuni din partea Occidentului. Doi: gastarbeiterii, de care nu se va anina până la alegeri şi pe care va căuta să-i folosescă ca umplutură electorală pentru ”noii parteneri al Rusiei” (Dodon, Usatîi, Formuzal), în cazul in care Chişinăul va deschide în Rusia numărul secţiilor de votare cerute de ”noii parteneri”. Trei: o incursiune militară a ”omuleţilor verzi” ai lui Putin asupra Chişinăului, după modelele probate în Crimeea şi Simferopol – lucru pe care ex-ministrul apărării V. Marinuţă nu-l exclude. ”Trupele ruse din Transnisria sunt antrenate pentru toate situaţiile de război”, spune ex-ministrul. Însă, nici unul din cele 3 fronturi nu sunt miza principală a Moscovei. Miza Rusiei sunt alegerile din 30 noiembrie. Rusia speră să se poată revanşa pe frontul electoral şi să câştige la Chişinău, prin ”omuleţii verzi” din politica şi biserica moldovenească (Dodon, Usatâi, Formuzal, PS Markel etc.) o guvernare pro-rusă, care să aducă Moldova în braţele Rusiei. Potrivit unor surse neoficiale, Moscova a pompat în alegerile din 30 noiembrie din R. Moldova de la 100 la 200 mln. de Euro. Deci, preţul acestei campanii electorale va fi unul foarte mare. şi riscurile pentru Moldova, la fel. Mai mari chiar decât cele care ameninţă estul Ucrainei. Să fim atenţi: concertele lui Usatîi nu sunt concerte, ci diverisuni. şi marşurile lui Dodon sau predicile PS Markel, la fel.