I-am dat judecătorului 50 de lei
Anul acesta i-am dat 50 de lei unui judecător. Ştiam că îi dau în fiecare an nişte bani, dar nu ştiam cât. Acum am aflat că îi dau 50 de lei. Cred că e supărat. Probabil crede că îmi bat joc. Cu 50 de lei ce faci azi? Vreau să îl încurajez. Cu aceşti bani cumperi 10 kg de mere bune. Sau vreo 15 kg de mere mai mărunţele, dar tot bune. De la mine e puţin, dar fiecare cetăţean din R. Moldova dă sistemului judiciar câte 50 de lei anual. De la 3 milioane şi jumătate de oameni se adună nu doar de un vagon de mere.
N-am să mă dedau calculelor matematice. Probabil e puţin, dar percepţia generală e că judecătorii au prea mult, şi enigma naţională este – cum au ei atât de mult dacă noi le dăm numai câte 4 lei pe lună?
Zilele trecute Consiliul Europei a făcut public un raport de evaluare a sistemelor judiciare din toate statele-membre, inclusiv eficienţa şi costurile acestora. Din acest raport am aflat că fiecare cetăţean al R. Moldova contribuie anual cu câte 50 de lei (2,7 euro), prin plata oficială a taxelor, la întreţinerea sistemului judiciar. Acest raport prezintă cifre comparative.
Cetăţenii statelor-membre ale Consiliului Europei plătesc în medie câte 35 de euro (650 de lei) anual pentru întreţinerea sistemului judiciar. Oficial. Şi pentru ei nu există percepţia că judecătorii ar avea mai mult decât li se dă oficial. Dar dacă apare vreo suspiciune faţă de un judecător că ar avea această problemă, atunci e clar – cetăţenii îl poftesc afară din sistem imediat şi nu-i mai dau nici 35 de euro, nici 10 kg de mere.
La noi, uneori, după ce îi dai câte 50 de lei an de an sistemului judiciar, atunci când ajungi în contact cu justiţia – regreţi că i-ai dat. Luni am discutat din nou în redacţie despre procesele judiciare ale săptămânii în care suntem implicaţi. În unul dintre dosare, practic jumătate de zi ne-am pierdut timpul discutând între noi, apoi cu avocaţii, apoi cu instanţa – cum se face că un judecător pe care l-am recuzat într-un dosar anterior e iarăşi desemnat să ne judece într-un dosar curent. Admitem că sistemul de repartizare electronică aleatorie a dosarelor l-a ales anume pe el. Dar el, judecătorul, dacă ar cunoaşte legea şi etica profesională, dacă ar avea respect pentru instituţia sa şi a noastră, ar declara franc: ”Aceşti reporteri o fi ”câini turbaţi” sau nu, dar ei au scris despre mine, despre acţiunile mele, despre afacerile mele zeci de articole critice. Mai mult decât atât, într-un proces anterior m-au recuzat tocmai pentru problema că au scris despre mine câteva zeci de articole. Mai rău de asta, atunci când recuzarea mea era discutată în instanţă, în sală erau zeci de oameni, inclusiv reporteri, care făceau haz de necaz cu numele meu. În plus, mi-am permis şi eu să le spun public de câteva ori ce cred despre ei. În acest caz controversat, mai bine fac uz de prevederile legii şi mă auto-recuz, renunţ să judec acest dosar, pentru că, chiar dacă eu sunt sigur de mine că îi voi judeca corect, ei s-ar putea să privească subiectiv chiar şi cea mai corectă decizie a mea”. Iată că judecătorul nu a făcut acest gest de autorecuzare, astfel încât noi, membrii echipei ZdG, după ce am achitat fiecare câte 50 de lei sistemului judiciar, a trebuit să pierdem timp să explicăm de ce suntem gata să-i dăm o remorcă de mere acestui judecător, numai să nu ne judece.
Vă zic sincer, timpul pe care l-am pierdut, dar şi banii plătiţi pentru apeluri telefonice, faxuri, scrisori tipărite etc. – a costat mai mult decât 50 de lei. Şi încă urmează să ne coste.
Da, judecătorii au salarii mici. Dar de ce oare rezistenţa lor la reforme e atât de mare?
