Clericii – între bani şi orfani

Scandalurile din jurul ZdG, care a publicat mai multe investigaţii despre averile înaltelor feţe bisericeşti, sustrag atenţia de la starea dezastruoasă din societate, care nu ar fi atât de tristă, dacă bisericile ar avea cu-adevărat grijă de sufletele şi de bunăstarea creştinilor. Deocamdată, toate eforturile jurnalistice ale ZdG nu au reuşit să demonstreze câte lumânări ar fi trebuit să fie vândute, câte parastase, botezuri sau cununii ar fi trebuit să fie oficiate, ca din aceste taxe palatele înalţilor ierarhi să se înalţe falnic pe tot cuprinsul R. Moldova.

Miercuri dimineaţa, începeam ziua cu un reportaj de la o biserică dintr-un sat din centrul R. Moldova, unde oamenii protestau din cauza faptului că ierarhul lor, în care au toată încrederea şi împreună cu care au început construcţia unei biserici, este forţat să plece din sat. Din spusele oamenilor era clar că la mijloc sunt banii care urmează să ajungă aici şi pe care, în viziunea mai marilor bisericii, ar trebui să-i gestioneze alt paroh.

Faptul că banii au intrat prea adânc în biserică, iar cerşetorii şi orfanii sunt ţinuţi departe de uşile locaşelor sfinte aprofundează suferinţa de lângă noi şi seamănă disperare şi neîncredere.

Vorbeam, acum câteva zile, cu un cunoscător al Bibliei, în contextul acuzaţiilor aduse ZdG pe marginea articolelor despre averile mitropolitului. Acesta amintea, în context, că toţi ierarhii, episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi şi patriarhi, sunt călugări, iar la tunderea în monahism ei depun trei voturi: castitate, sărăcie, ascultare necondiţionată. Legat de votul sărăciei, călugărilor le este interzis să deţină bunuri în nume propriu sau prin interpuşi.

Vorbea interlocutorul meu despre Canonul 10 al Sinodului Trulan, care spune că toţi clericii se opresc în a lua dobândă sau camătă. Dacă episcopul sau prezbiterul, sau diaconul iau camătă sau aşa-numitele sutimi (procente), ori încetează din slujbă ori sunt caterisiţi.

Să nu cunoască mitropolitul şi slujitorii Mitropoliei aceste reguli? Să nu cunoască nimic despre asta cei care au sărit asupra ZdG, încercând să invoce că am fi „executorii” Înaltului prelat?

Trecând peste acest subiect, să revenim la ceea ce ar putea face biserica într-o lume cuprinsă de suferinţă, dacă unii dintre prelaţi nu ar fi atât de preocupaţi de averi. Chiar în acest număr de ziar veţi citi un reportaj de la un orfelinat. Nu unul obişnuit, dintre cele în care copiii îşi plâng zilele, ci unul care pare un colţ de rai. Orfelinatul e la mănăstirea Bănceni, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi. Colega noastră, Tania Beghiu, a avut un mare noroc să cunoască un tată cu 400 de copii. Vorbesc aici despre părintele Mihail Jar, care a adunat copii orfani din toată Ucraina, iubindu-i ca pe ai săi, pe care nu îi are. Acum un an, în România, aflam pentru prima dată despre părintele Nicolae Tănase, din Valea Plopului, judeţul Prahova. Pe atunci părintele îngrijea 328 de copii orfani din mai multe judeţe. Presa a scris despre părintele Tănase că, îngrijind de copii abandonaţi, de copii fără părinţi, de cei alungaţi din cămine de copii, a pus bazele unei alte Românii: mai bună, mai curată, lipsită de egoism.

Am cunoscut cu un fel de invidie aceste două experienţe nemaipomenite şi am încercat să găsesc ceva similar în R. Moldova, în locaşele oblăduite de Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, care acum e supărată foc pentru dezvăluirile făcute de ZdG despre averile inexplicabil de mari ale înalţilor prelaţi. Pe www.mitropolia.md găsim adresele a 13 instituţii social-filantropice, fundaţii, organizaţii obşteşti sau frăţii ortodoxe.

Ce fel de activităţi au acestea? Cum îi ajută pe cei circa 7000 de copii orfani din R. Moldova, lăsaţi în grija statului? Cât de aproape sunt de nevoile bătrânilor singuratici? Am încercat să contactăm aceste instituţii, care, pe site, au adrese şi numere de telefon, dar nimeni nu a încurajat intenţia noastră de a cunoaşte ce fel de acţiuni caritabile organizează, cum îi ajută pe nenorociţii acestei lumi. „Nu mai avem bani. Nimeni nu ne sponsorizează. Din ce să facem caritate?” – ni se spunea acolo unde găseam vreun suflet la telefon. Cei mai mulţi dintre filantropi, însă, cum ar fi Asociaţia Ortodoxă „Caritate şi credinţă” sau Asociaţia Ortodoxă „Fericita Maica Matroana”, de mult nu mai au adresele şi numerele de telefoane indicate pe site-ul Mitropoliei.