Spovedanie: Articolul despre mitropolit a fost o comandă

În numărul din 4 septembrie 2014, ZdG a publicat articolul „Mitropolitul de milioane”, în care se relata despre faptul că ÎPS Vladimir este fondator de firme, arendaş de pădure şi proprietar de casă şi apartament de lux. Primul articol, venit ca urmare a investigării de către ZdG a persoanelor care arendează pădure în R. Moldova (articol apărut în ZdG pe 7 august 2014, vezi „Stăpânii pădurilor din R. Moldova”), a fost unul cu multe reacţii, inclusiv din rândul cititorilor ZdG. Câţiva dintre ei, printre care şi un procuror, ne-au telefonat după apariţia acelui articol pentru a ne întreba, de ce nu am scris despre toată averea mitropolitului Vladimir, implicit, despre casa din apropierea Chişinăului în care acesta locuieşte de mai mulţi ani. Curiozitatea ne-a făcut să căutăm mai multe informaţii, aşa că, am plecat în acea zonă. Am vorbit cu oamenii, am găsit casa cu pricina, iar atunci când am ajuns în redacţie, am localizat-o şi am verificat-o la Cadastru, pentru a vedea cine-i proprietarul. Era o doamnă, Nelli Tcaciuc.

Am căutat şi în continuare, descoperind că, în octombrie 2012, exact acelaşi imobil era prezentat de către jurnaliştii de la Publika TV, în cadrul emisiunii „Moldova, ţară de minune” ,ca fiind al mitropolitului Vladimir. Şi celor de la Publika, în 2012, şi nouă, în 2014, vecinii ne-au spus practic aceleaşi lucruri. Despre Nelli, că ar fi o rudă de-a mitropolitului, despre casă, despre mitropolit…

Singura diferenţă e că, în 2014, noi, cei de la ZdG, am mers mai departe. Nu ne-am oprit la spusele oamenilor şi am verificat acel imobil la Cadastru, iar mai apoi, am încercat să aflăm cine este Nelli Tcaciuc. Să fie asta o greşeală jurnalistică?

Pentru toţi jurnaliştii care au încercat să facă măcar o mică investigaţie în toată activitatea lor (iar aici, nu mă refer la distinşii analişti (?), care au sărit să se dea cu părerea fără a şti despre ce este vorba şi fără a încerca măcar să afle) este clar că primul lucru pe care îl faci atunci când ai un nume e să încerci să verifici cine este, ce face, unde, sau să găseşti nişte poze. E simplu, logic şi absolut necesar. Atotştiutorul Google nu ştia nimic despre Nelli Tcaciuc. O altă reţea de socializare, la fel. Am căutat pe ok.ru, mai clar spus, pe odnoklassniki, iar acolo, am găsit două profiluri pe numele lui Nelli Tkaciuc. Ambele erau ale femeii căutate de noi. Data şi anul naşterii coincideau cu informaţiile de la Cadastru.

În primul profil, neactiv de prin 2011, am văzut doar câteva poze. În una dintre ele, doar în spate, se zărea, pe perete, o fotografie a mitropolitului. În cel de-al doilea, am găsit ce au văzut şi găsit ulterior toţi cei care au dorit. Iniţial, poze de la o aniversare. Ulterior, scotocind, am găsit pozele de la mare, spre surprinderea mea şi a redacţiei, în care apare şi mitropolitul Vladimir. Le-am salvat şi, ulterior, am încercat să vorbim cu Nelli Tcaciuc, cu mitropolitul Vladimir şi cu Serviciul de presă al Mitropoliei. Cum aţi văzut – fără prea mult succes. Apoi le-am publicat.

Articolul, dar în special pozele, care erau pe acel site încă din 2012 (!), deci, încă de acum doi ani, a fost preluat şi repreluat. S-au făcut comentarii, acuzaţii, ni s-au adus laude, dar şi critici. Ultimele au venit de la diverse persoane, de la văluţi la diverşi analişti (?) politici şi de tot soiul care, ca de fiecare dată, au spus că la mijloc este „mâna Moscovei”, că jurnaliştii au fost folosiţi, că articolul este o comandă, că am publicat fotografiile fără să le spunem cititorilor cine este distinsa doamnă, de parcă noi, şi nu ei, eroii, ar fi trebuit să ne spună despre acest lucru. Am citit toate părerile, multe dintre ele ale unor oameni pe care chiar îi respectam. Unii mi-au fost profesori, alţii – au fost profesori ai altor colegi. Atunci am fost dezamăgit, iritat, frustrat.

Acum, încerc, totuşi, să-i înţeleg. Îi înţeleg, din moment ce ei au trăit şi lucrat într-o perioadă în care comenzile au fost la putere. Înţeleg că poate ei aşa înţeleg că trebuie făcut jurnalismul – la comandă. Nu pot să-i condamn. E alegerea lor, din păcate, aproape firească pentru R. Moldova actuală. Am doar o mică şi umilă rugăminte. Dacă nu vor să se gândească la pensionare, măcar să mai lase puţin jurnalismul în pace. Să lase tinerii care au avut asemenea profesori şi care au preferat să înveţe jurnalismul din practică, şi nu de la orele lor, să facă un altfel de jurnalism. Unul bazat pe fapte, documente, fotografii, şi nu pe comenzi de tot felul şi comentarii lipsite uneori de orice bun-simţ.

Şi da, articolul despre averea mitropolitului Vladimir este o comandă. Asta e clar. Este o comandă a oamenilor care citesc ZdG şi care, ne-au telefonat după apariţia primului articol. Articolul este o comandă venită din partea tuturor celor care doresc ca în R. Moldova adevărul să fie mai presus decât minciuna, din partea unor oameni care încă mai cred în poveşti precum că binele învinge întotdeauna răul. Iar atâta timp cât asemenea cititori vor exista, vor exista şi asemenea articole, făcute la comandă. Aşa e la noi, la ZdG.