594 afişări

(3 voturi)

Pe durata celor trei zile post-referendum am avut (ne)plăcerea să ascult mai multe trimiteri rostite de nişte trimişi. Mi-am dat seama că trimiţătorii există, că s-au încurajat subit şi că trebuie, în baza normelor democraţiei moderne, să fie ascultaţi. Ascultaţi în sensul de a fi auziţi, pentru că ascultaţi în sensul de a le îndeplini trimiterea ar fi cam imposibil, ilegal sau criminal.

— Alo, redacţia? Eu nu citesc gazeta asta, cum se numeşte, staţi oleacă să mă uit aicea, ziarul ista, de Gardă. Dar am aşa o întrebare: dacă vă scriu o scrisoare, o să mi-o publicaţi?

— Nu ştiu despre ce e scrisoarea Dvs, poate găsiţi un ziar să-l răsfoiţi, să vedeţi despre ce scriem în general, şi atunci veţi decide.

— Nu vreau să citesc, eu vreau să scrieţi că Alianţa e o huntă, aşa să scrieţi, şi că am nişte cunoscuţi care vor să-i gâtuie pe toţi, şi noi suntem 70 procente.

Acest dialog a avut loc ieri pe la amiază la telefonul redacţiei. Discutând mai mult cu femeia, mi-a spus că are încredere, de fapt, în ziarul Comunistul şi în principiile promovate de acest ziar. De ce a sunat totuşi la ZdG? Aşa, ca să îşi manifeste triumful, bucuria că Alianţa s-a făcut de cacao.

Pe lângă acest dialog telefonic, am beneficiat chiar de vizitatori la redacţie. Sunt şi ei necititori ai Ziarului de Gardă şi neprieteni ai Alianţei. Şi-au permis să strige, să ameninţe, să înjure şi să ne certe pentru toate frustrările lor legate de Alianţă. Ne-au trimis după Alianţă, înaintea ei, şi chiar în ea. Acest soi de trimişi nu rabdă să le răspunzi, nici nu vor să audă ce crezi. Ei îşi îndeplinesc misiunea de trimis şi pleacă, trântind uşa.

Chiar dacă înjurăturile şi insinuările lor ne răsună în urechi şi peste trei zile de la pronunţarea monologului, încercăm să trecem peste asta fără traume spirituale. Ne ajută faptul că suntem o redacţie în care toţi dorim o Moldovă europeană şi nu ne simţim niciodată singuri.

Mai rău e pentru cei care, în acest vis al integrării Moldovei în Europa, sunt singuri, în sate îndepărtate şi înglodate, în colective ostile, în mahalale degradate. Cunosc foarte mulţi oameni care s-au înhămat la carul democraţiei singuri, cu mulţi ani în urmă, fără interese materiale, fără să ceară recompense, dar fără ca nimeni să îi poată opri din calea lor plină de chinuri.

Sunt profesori de limba română sau de istorie, care au negat comunismul chiar dacă directorul şcolii e comunist, cunosc medici care au combătut politica în sălile de operaţii chiar dacă şeful spitalului era implicat în slujba puterii politice, cunosc pensionari care militează pentru valorile naţionale chiar dacă sunt ameninţaţi că într-o dimineaţă nu se vor mai trezi. Îi cunosc şi ştiu că sunt singuri, chiar dacă alături sunt oameni care gândesc ca ei, dar se tem să o spună, se tem să se solidarizeze, se tem să îşi dezdoaie spatele. Sunt singuri, pentru că, chiar dacă după iulie 2009 mulţi dintre foştii comunişti s-au aruncat în braţele sau la picioarele partidelor din Alianţă, această colegialitate adânceşte izolarea.

Ştiu că sunt singuri şi că în aceste zile de septembrie, când trec pe drumurile înglodate ale satelor noastre, aud scârţâitul porţilor cu stea roşie, după care urmează formula nouă de salut: «Du-te-n referendum!».

Ce mult aş vrea să ştie că nu sunt atât de singuri, că înjuraţii zilei de 6 septembrie sunt mulţi, mai mulţi de 29%, şi că într-o zi, nu ştiu exact când, va veni o forţă politică care va şti cum să îi adune, cum să le şteargă obrajii de scuipatul roşu, cum să îi întrebe ce se mai aude pe la ţară, şi să decidă împreună care e cea mai scurtă cale spre o Moldovă a democraţiei europene. Ce mult aş vrea că într-o bună zi o forţă politică de acest fel, după ce va fi aleasă, să facă ceva sau totul pentru aceşti oameni. Asta s-ar putea întâmpla dacă, în acea bună zi, acei oameni nu vor fi murit de singurătate sau nu vor fi plecat să se unească cu cei ca ei, aflaţi în străinătate.

Până atunci, mai ascultăm înjurăturile, privim la regruparea profitorilor politici dintr-un partid în altul şi mestecăm glodul de toamnă, unul vâscos, adânc şi inevitabil, ca şi noaptea politică în care reintră Moldova. E greu, e foarte greu să mergi prin glod când eşti înjurat neortodox de către trimişii zilei de ieri. Aşa ne pregătim de parlamentare.

Alina Radu,
alinaradu.zdg@gmail.com

Share