Persoanele cu dizabilităţi vizuale – riscuri la drum

Pentru oamenii cu deficienţe de vedere, dar mai ales pentru cei lipsiţi de ea, traversarea străzilor devine una din cele mai grele misiuni ale vieţii. Zilnic, ei sunt nevoiţi să aştepte minute în şir până le vine cineva în ajutor. Adesea şoferii nu conştientizează faptul că printre participanţii la trafic se numără şi nevăzători.

În acest pericol se află în fiecare zi şi Roman Guţu, nevăzător, specialist IT la Universitatea de Stat din Moldova, care până a ajunge la locul de muncă trebuie să traverseze 6 intersecţii. Tânărul nu vede, dar se ghidează de un baston special.

Bastoanele albe sub roţile maşinilor

Acum câteva săptămâni, Roman a trăit o spaimă teribilă când a căzut într-o groapă, deoarece unul dintre şoferi a mers cu maşina peste bastonul său. Acesta s-a rupt, iar băiatul nu mai avea cu ce să se orienteze ca să ajungă la destinaţie.

„Nu este primul şi nici singurul caz. Pe parcursul săptămânii, mi-au rupt deja două bastoane. Am avut noroc că nu mi-am fracturat nimic când am căzut, dar strada e plină de capcane. Toate maşinile sunt parcate chiar sub perete sau în mijlocul trotuarului, asfaltul e plin de gropi şi băltoace, iar dacă merg pe trotuar, mă lovesc de maşini, stâlpi, gropi de la gurile de canalizare sau de scările clădirilor”, a menţionat Roman.

Întrebat dacă a făcut vreo sesizare la primărie sau la alte instituţii, băiatul spune: „Nu! Pentru că oricum nu s-ar remedia nicio problemă. Chiar dacă toţi ştiu că suntem în pericol, nu ne bagă în seamă! Probabil se gândesc că noi oricum nu vedem câte gropi are strada, de aceea nu se grăbesc să o repare”, încearcă să glumească Roman.

Condamnaţi la izolare din cauza ignoranţei

Cele peste 10 mii de persoane cu dizabilităţi de vedere sunt condamnate la izolare. Autorităţile locale sunt indiferente faţă de problemele cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere în stradă.

Art. 20, alin. 1, litera f) al Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi prevede, printre altele, angajarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, altor autorităţi publice centrale şi locale, agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, a asociaţiilor obşteşti la adaptarea trecerilor de pietoni şi a intersecţiilor străzilor şi drumurilor publice în corespundere cu nevoile persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive. Unul dintre elemente ar fi amplasarea covoarelor tactile. Rolul acestora este de a permite nevăzătorilor să se orienteze într-un spaţiu deschis. În ţările europene, aceste covoare se aplică sub formă de benzi longitudinale şi au un profil special, care permite dirijarea bastonului în direcţia care trebuie urmată. Prin montarea corectă a acestor covoare tactile, nevăzătorul este avertizat de apropierea unor zone cu potenţial pericol, cum sunt treptele, scările rulante, traversările, uşile sau alte obstacole, precum şi schimbările de direcţie.

Implementarea „acomodării rezonabile” din UNCRPD

Un grup de activişti în Drepturile Omului au decis să ia atitudine, solicitând implementarea de urgenţă în R. Moldova a prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (UNCKPD), ratificată la 9 iulie 2010. Aceştia cer ca la trecerile de pietoni din Chişinău şi Bălţi (oraşe în care există şcoli speciale pentru elevii cu deficienţe de vedere) să fie amplasate dispozitive speciale, pavaj tactil, care i-ar ajuta pe nevăzători să traverseze strada în siguranţă.

Deşi, conform unor persoane, semafoarele sonore ar fi o soluţie, în Chişinău avem astfel de semafoare doar la 7-8 intersecţii, iar problema nu e nici pe departe pe cale de a fi rezolvată.

În ţările care respectă standardele internaţionale de accesibilitate, la principalele intersecţii sunt instalate fie pavaj tactil, fie dispozitive acustice care atenţionează persoanele cu probleme de vedere în ceea ce priveşte culoarea semaforului. Mai exact, nevăzătorii pot apăsa un buton montat pe stâlpii semafoarelor, care transmite semnale acustice sau chiar mesaje. În consecinţă, vor şti dacă semaforul permite sau nu traversarea străzii.

Şanse egale, nu milă!

Standardele internaţionale prevăd rezolvarea problemelor, dar discriminarea începe în momentul în care aceşti oameni ajung în stradă. Chiar dacă au încetat să mai ceară sprijin, nevăzătorii din R. Moldova speră, totuşi, ca normele internaţionale, pe care statul le-a ratificat să oblige instituţiile de resort să întreprindă acţiuni concrete.

Chiar dacă nu văd, aceste persoane simt privirile oamenilor, aud cuvinte de milă…

„Eu nu vreau milă, vreau o viaţă cât mai normală. Muncesc, sunt studentă, învăţ folosind calculatorul (există un program special pentru noi, JAWS, cu voce sintetică). Ca şi ceilalţi colegi, noi vrem să mergem la Universitate, să ieşim la plimbare fără să ne fie teamă că ne accidentăm sau că ne rătăcim pe undeva. Aş fi foarte fericită dacă m-aş putea deplasa oriunde fără ajutorul nimănui”, spune Ludmila, studentă la Jurnalism.

Astfel, indiferenţa, atitudinea ostilă, chiar discriminatorie, a autorităţilor faţă de persoanele cu dizabilităţi de vedere i-a făcut pe aceştia din urmă să se ferească şi mai mult de restul societăţii.

Conform datelor prezentate de vicepreşedinta Asociaţiei Orbilor din R. Moldova, Larisa Celan, în ţară sunt peste 10.000 de persoane cu deficienţe de vedere. Numărul de studenţi nevăzători sau slab văzători care îşi fac studiile în momentul de faţă în universităţile din ţară este de peste 50, anual absolvindu-le circa 15 persoane.

Colectăm voci pentru a fi auziţi

Un grup de bursieri ai Fundaţiei Soros Moldova lucrează asupra unui proiect pentru a spori accesibilitatea infrastructurii urbane pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Vrem să ajutăm autorităţile publice să îmbunătăţească infrastructura publică în baza nevoilor persoanelor cu deficienţe de vedere. În cazul în care vă aflaţi în situaţia lui Roman sau cunoaşteţi pe cineva în aceeaşi situaţie, puteţi contacta adresa: dozadedrepturi@gmail.com.

Împreună putem aduce schimbarea.

Mariana ŢIBULEAC