O ţărancă: prea banală, în viziunea unora, şi prea puternică – în realitate

Deşi, în R. Mol­dova, numă­rul celor ple­caţi peste hotare se menţine în con­ti­nu­are des­tul de mare, sunt şi din­tre cei care, indi­fe­rent de gre­u­tăţi, aleg să tră­i­ască ală­turi de copii şi de rude, acasă. Acum 8 ani, când s-a căsă­to­rit şi a tre­cut cu tra­iul în fami­lia soţu­lui, pen­tru Nina Bădă­rău satul Ciu­lu­cani, raio­nul Tele­neşti, a deve­nit noua sa casă. Moti­vul din care femeia a ales să rămână în sat sunt cei doi copii ai săi. “Copiii tre­buie să cre­ască ală­turi de mamă”, spune ea.

Tră­ieşte la ţară, dar, cu cer­ti­tu­dine, viaţa sa nu este mai puţin inte­re­santă decât a unei per­soane cu pro­fe­sie de elită. În sat, Nina găseşte nume­roase apli­ca­ţii talen­te­lor sale: prac­tică medi­cina vete­ri­nară – atunci când naşte vreun ani­mal; este pro­fe­soară – atunci când îşi ajută fiica la ore; este bru­tar – atunci când coace pâine; este viti­cul­tor – atunci când îngri­jeşte plan­ta­ţia de vie. Soţul său mun­ceşte în con­stru­cţii, într-o loca­li­tate din apro­pi­e­rea Chi­şi­nă­u­lui. Din această cauză, Nina este nevo­ită să se des­curce sin­gură cu gos­po­dă­ria. Are doi copii, fetiţa este în clasa a II-a, iar băi­a­tul are 5 ani­şori şi e acasă, în grija mamei.

Dimineţile încep prea devreme

Spre deo­se­bire de mulţi din­tre noi, ziua ei începe odată cu zorii, la 5.30. Nu o tre­zeşte nici cocoşul, nici deş­tep­tă­to­rul. Ea spune că res­pon­sa­bi­li­ta­tea îi dă de ştire când anume să se tre­zească. Are doar 28 de ani, dar nu zăbo­veşte în faţa oglin­zii atunci când se îmbracă dimi­neaţa. Ţine cont doar de vre­mea de afară. Îmbră­cată mai cald, cu basma pe cap şi cu o şalincă la brâu, iese afară, la muncă. Mai întâi hră­neşte păsă­rile şi ani­ma­lele, le vor­beşte sau le întreabă dacă nu le-a fost frig noap­tea. Face totul în mare grabă, deo­a­rece, la ţară, tim­pul nu se măsoară în ore, ci în minute şi în munci. Fără a se uita la ceas, Nina intră în casă, ca să-şi tre­zească copi­lul care merge la şcoală. După ce aprinde focul în sobă, intră în camera copi­i­lor, trezindu-i cu dui­oşie. Le găteşte deju­nul, o masă nu prea bogată, de post, dar aran­jată cu deli­ca­teţe.

Ziua de muncă nu începe fără un “Doamne-ajută”

În timp ce copiii mănâncă, ea pune în ghi­o­z­da­nul feti­ţei 2 mere şi 2 felii de pâine cu dul­ceaţă. De obi­cei, mănâncă repede, de parcă nu ar avea răb­dare să iasă mai degrabă afară, la muncă. După ce strânge masa, îşi petrece fiica la şcoală, pe când cel mic rămâne acasă. La poartă o pri­veşte preţ de câteva minute, ca să se asi­gure că fetiţa, înfrun­tând noro­iul, evită băl­toa­cele. Apoi, cu un aer sigur, revine în curte, unde îşi con­ti­nuă munca. De câteva zile, în drum, stau arun­cate nişte lemne aduse de la pădure. Le taie şi le aran­jează la locul lor. Deo­a­rece soţul e ple­cat la muncă departe de casă, nu mizează pe aju­to­rul lui. Se des­curcă sin­gură. Îmi spune că ziua de muncă nu începe fără un “Doamne-ajută”. După ce îşi aduce topo­rul din beci, lem­nele mai subţiri le rupe cu genun­chiul, iar în cele mai groase trage de câteva ori cu topo­rul. Peste vreo oră de muncă, îşi ia un mic răgaz pen­tru odihnă.

“O gospodină adevărată se descurcă şi fără bărbat…”

Îşi scoate bas­maua şi îşi şterge frun­tea umezită de sudoare. Nu stă prea mult aşe­zată, pen­tru că, spune ea, “e sfârşit de săp­tămână, dar încă nu s-a lămu­rit cu lem­nele din poartă”. După ce îşi lasă câteva haine jos, se pune din nou pe treabă. Parcă observându-mi mira­rea, spune: “O gos­po­dină ade­vă­rată e cea care se des­curcă şi fără băr­bat, cea care poate face şi muncă de băr­bat”. Când obo­seşte, lasă tăi­a­tul lem­ne­lor şi se apucă de cărat şi de aran­jat. În tot acest timp, îmi poves­teşte des­pre copi­lă­ria sa. Îşi amin­teşte că, atunci când era mică, îşi ajuta părinţii la cărat lemne. Într-un moment, mă întreabă cât o fi fiind ora. Când i-am spus că e 12.00, se miră, zicând: “Ce repede trece tim­pul, dar mai am atâ­tea de făcut”. Se scu­tură de aşchii şi intră repe­jor în casă, să gătească ceva de mân­care. Face un borş cu fasole. “Nu prea ai ce găti în post, dar Dum­ne­zeu te ajută dacă ai dorinţă să pos­teşti”, spune ea. După vreo oră petre­cută la plita de gătit, gustă şi se arată mulţu­mită. Îl cheamă şi pe Vasi­lică, fiul ei de 5 ani, să guste borşul. După prânz, copiii merg la cul­care, iar Nina cobo­ară din pod nişte făină. Justificându-se, parcă, zice: “De obi­cei, sâm­băta mi-o rezerv pen­tru spă­lat, copt şi cură­ţe­nie, dar sâm­băta asta vreau să merg la cură­ţit via pe deal, pen­tru că vine şi soţul acasă”.

Ca orice gospodină — cum fără vecină?!

Cerne făina, face plă­mă­de­ala şi o lasă să se odih­nească la cald, pe cup­tor. Se ţine de spate, cău­tând un scaun. După jumă­tate de zi de muncă, obo­seala se face simţită. Şede vreo 10 minute, făcându-şi pla­nuri pen­tru zilele urmă­toare: “Să dea Dom­nul să fie vreme bună, să pot încheia cu lem­nele astea şi să mă apuc de vie. Veci­nii au terminat-o deja, da’ eu nici nu am început-o. Tre­buie să fac cură­ţe­nie în beci…” Nu stă prea mult pe gân­duri, pen­tru că tre­bu­rile nu se fac cu gân­dul, ci cu mâi­nile. Îşi pre­gă­teşte tăvile şi frământă pâi­nea. Când ter­mină, lasă alu­a­tul să cre­ască pe cup­tor şi iese afară, la muncă. Cu un “Doamne-ajută”, începe din nou să taie lemne. După vreo oră, mai face o pauză, şi nu pen­tru că ar fi obo­sit, ci pen­tru că o vecină, cumă­tra Lucia, veni să vadă ce mai face. Ca orice gos­po­dină – cum fără vecină?! Îşi invită vecina în casă şi o ser­veşte cu un pahar de vin. Vreo jumă­tate de oră, feme­ile vor­besc, se plâng, mai râd de băr­baţi, des­pre care, spune cumă­tra Lucia: “S-ar pră­pădi fără femei”.

Munca de după muncă

Nina pune pâi­nea în tăvi, iar cumă­tra Lucia pleacă acasă. Îna­inte de a da pâi­nea în cup­tor, face sem­nul cru­cii la toate tăvile şi o roagă pe Mihă­iţa, proas­păt tre­zită din som­nul de la ami­ază, să le ungă cu ulei. S-a făcut. Timp de două ore, cât se va coace pâi­nea, va sta fără grijă. Îşi îmbracă copiii şi ies afară. Ea con­ti­nuă să taie lemne, iar fetiţa le strânge şi, câte două, câte trei, le clă­deşte la loc. Din când în când, intră în casă, bea un pahar cu apă şi se uită în cup­tor. Iese afară, unde are impre­sia că, deşi mun­ceşte cu spor, lem­nele sunt la fel de multe. Peste vreo oră, hră­neşte păsă­rile şi ani­ma­lele, după care, fre­donând “Are mama trei copile”, revine la tăiat lemne. Când ştie că pâi­nea s-a copt, îşi cheamă aju­to­rul şi merg să o scoată din cup­tor. O pâine e mai arsă într-o parte. S-a luat cu lucrul şi a scos-o mai târ­ziu. Când pâi­nea e pe masă, se aşază cu toţii în jur să guste din ea.

“Dacă economiseşti — te îmbogăţeşti”

Nina rupe în bucăţi pâi­nea proas­pătă. “Aşa am învă­ţat acasă, la mama. Pâi­nea proas­pătă nu se tăia, ci se rupea. De fapt, am învă­ţat să coc de la soacră-mea, Dum­ne­zeu să o ierte”, spune Nina. Încăr­caţi cu ener­gie, revin la muncă, la lecţii sau la joacă. Pen­tru Nina, pute­rile nu mai sunt cele de dimi­neaţă. Mai des­pică lemne vreo două ore, iar apoi începe să facă ordine. Strânge şi sur­ce­lele, deo­a­rece, spune ea, “dacă eco­no­mi­seşti – te îmbo­gă­ţeşti. Dacă pui un braţ de sur­cele pe noapte în foc, căl­dura ţine până dimi­neaţă”. Pen­tru azi a ter­mi­nat cu lem­nele. Se lasă amur­gul, dar ea mai are de făcut ordine în beci. Mai întâi merge să hră­nească păsă­rile şi ani­ma­lele, apoi intră în casă ca să aprindă focul în sobă.
Între timp, îşi con­tro­lează copi­lul dacă se des­curcă cu temele. Dă câteva indi­ca­ţii şi revine afară – chiar dacă se întu­necă, ziua de muncă nu s-a ter­mi­nat.

“Cu grija Domnului şi cu munca noastră, avem de toate”

Cobo­ară în beci, să facă ordine. Pre­gă­teşte borca­nele pen­tru spă­lat, aran­jează pro­vi­zi­ile, fie­care în lada sa, aruncă mură­tu­rile care nu mai sunt bune şi mătură. Cură­ţe­nia e gata, dar nu pen­tru mult timp: “Peste două săp­tămâni va tre­bui să fac din nou”. Mulţu­mită că s-a des­cur­cat, intră în casă. Ziua de muncă se ter­mină cu o cină de post. La masă, ser­vesc car­tofi înă­bu­şiţi, reca­pi­tu­lează ce a făcut azi şi îşi face pla­nuri pe mâine. “Cre­deam să ter­min azi cu lem­nele, dar nu a fost să fie. Sper să ter­min mâine”. După ce îşi culcă copiii, se găteşte şi ea de cul­care, se mai uită la tele­vi­zor, ca să fie la curent cu ce se întâm­plă şi în afara gos­po­dă­riei sale. Ziua se ter­mină cu o tele­no­velă, pe care nu reu­şeşte să o pri­vească, deo­a­rece adoarme obo­sită. Cu faţa arsă de vânt, cu pum­nii roşii de frămân­tat, cu mâi­nile zdre­lite de lemne şi cu dureri în spate, de la atâ­tea gre­u­tăţi, femeia adoarme. Nu duce viaţa la care a visat, dar e feri­cită pen­tru că, spune ea, “cu grija Dom­nu­lui şi cu munca noas­tră, avem tot de ce este nevoie”. Pe când alte femei de vâr­sta ei visează la bani, case de lux sau auto­mo­bile, visele Ninei nu trec de ori­zon­tu­rile pro­priei gos­po­dă­rii. E o femeie de la ţară – prea banală, în viziu­nea unora, şi prea puter­nică – în rea­li­tate.

Sorina BUJAROV

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

  • mos Ion

    Res­pect autoa­rei si ero­i­nei arti­co­lu­lui.

  • lilica

    toti ràmi­nem tàrani,nu are impor­tantà lokul unde sintem…foarte multe femei lucrind ca badante in italia,kok pine,au o bucà­tikà de pàmint si pun tot necesar…cu ati­tea otrà­vuri in cele cum­pàrate fie­care se stàrue sà iasà din situ­a­tie cum poate
    cunosc o fami­lie din rominia,care are serà mare si cul­tivà anul impre­jur legume,verduri…au peste 100 de pàsàri si asa mai departe
    unde nu ai fi porti cu tine rea­li­ta­tea des­crisà mai sus
    nimic banal nu vàd,vàd si eu rea­li­ta­tea care va salva lumea de la evo­lu­tiea nebunà,de la inde­pàr­taea omu­lui de la naturà

    SPER CA MAI MULTà LUME Sà REVIE LA PàMINT

    Và SPUN SINCER ,AR FI UN NOROK PENTRU MINE Sà AM POSIBILITATEA DOAMNEI NINA

  • Ala

    superb arti­col ! superb !

  • Ani­soara

    Bravo! Nu e banala pen­tru mine…E o isto­rie reala din viata de zi cu zi a unei femei de la tara, Patri­ota a Mol­do­vei.