Muncă şi artă: pastile pentru pacienţii psihiatrici

Mintea umană este pe cât de complexă, pe atât de fragilă. Ca atâtor altor mecanisme, i se întâmplă, şi ei, să obosească. Cauzele diferă. Ceea ce contează, pe lângă igiena minţii, ulterior, după tot felul de traume, este terapia. Astăzi, în mod frecvent, specialiştii utilizează terapia prin artă şi terapia prin muncă. Pentru că, da, acestea salvează vieţi.

Astăzi, în R. Moldova activează 37 de Centre de Sănătate Mintală. În staţionar, serviciile medicale pentru persoanele cu boli mintale sunt acordate în două spitale raionale şi în trei spitale republicane de psihiatrie. Totodată, conform datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, în 2015, în R. Moldova, au fost înregistrate peste 150 de mii de persoane cu tulburări mintale şi de comportament.

Numărul pacienţilor cu boli mintale – în creştere

Vicedirectorul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie Codru, Mihail Condraţchi, spune că „cel mai frecvent în staţionar sunt internaţi pacienţi cu schizofrenie, cu retard mintal, cu traumatisme cranio-cerebrale. Realitatea este că numărul pacienţilor cu boli mintale creşte, o cauză importantă fiind ereditatea. Al doilea motiv este creşterea mediei de vârstă a societăţii, adică îmbătrânirea societăţii, care provoacă numeroase probleme cu senilitatea. Alte motive sunt traumatismele cranio-cerebrale, accidentele de tot felul. Mai e şi consumul de alcool, patimă specifică pentru R. Moldova. Să nu uităm şi de stresul cotidian, or, în ultima perioadă, societatea se află într-un stres continuu – pierderea locurilor de muncă, salariile mici, condiţii în care persoana nu vede vreun motiv de optimism, viitorul fiind unul incert. Starea de disperare cauzează o tensiune internă care afectează psihicul”, relevă medicul.

Lipsa unei activităţi afectează foarte grav psihicul, accentuează medicul. „Aş vrea să atrag atenţia că scopul ergoterapiei (terapia prin muncă) este de a-i menţine pacientului posibilităţile, activităţile, îndeletnicirile la un nivel constant, lucruri pe care le poate continua apoi la domiciliu – să-şi facă masa, să facă curăţenie în casă, să meargă la piaţă, să îngrijească de sine însuşi”, adaugă Condraţchi, subliniind că persoanele care suferă de maladii psihice, aflându-se în staţionar, adesea îşi pierd abilităţile sociale. Uneori, medicul rămâne singurul prieten al pacientului, pentru că, ajungând într-o atare stare, acesta este adesea părăsit de cei dragi.

Bolile mintale nu fac discriminări sociale sau materiale

Condraţchi mai specifică: „Foarte puţine maladii din profesia noastră se tratează complet, majoritatea maladiilor dau o stare de remisiune, care este o stare de îmbunătăţire, şi atunci când pacientul se află în această stare înseamnă că el nu mai are „durerile” anteriore. Totuşi, adesea, dacă pacientul se externează, iarăşi apar probleme materiale, sociale, iar uneori, dacă merg acasă, pacienţii nici nu mai au grijă să urmeze tratamentul de susţinere. Totul vine de la pacient sau de la o familie care este foarte responsabilă. Când pacientul abandonează tratamentul, în majoritatea cazurilor, se reîntoarce la noi – pentru că se acutizează maladia, iar majoritatea acestora sunt maladii cronice, până la urmă”, mai spune Condraţchi.

Totodată, vicedirectorul Spitalului Clinic de Psihiatrie Codru precizează că persoanele care suferă de afecţiuni psihice au şanse să fie angajate undeva, însă e nevoie ca şi societatea să fie mai tolerantă. „Având însă în vedere perioada dată, când noi avem atâţia şomeri, angajatorii selectează persoane care nu au astfel de probleme”, completează, cu tristeţe, Condraţchi. Medicul aminteşte, în acest context, că este foarte importantă susţinerea şi responsabilitatea familiei, deoarece, dacă pacientul este marginalizat, el rămâne singur, şi dacă rămâne singur nu mai are nici posibilitatea, nici necesitatea, în mare parte, de a se îngriji, de a-şi administra tratamentul, de a trăi în nişte condiţii bune, şi atunci situaţia se agravează.

„Maladiile cronice sunt unele din cele mai „nediscriminatorii” – ele afectează toate straturile sociale în mod egal. Dar, secretul e că straturile sociale mai bine asigurate se îngrijesc mai bine de pacienţi, astfel, aceştia îşi pot permite un tratament mai performant şi nu se observă atât de frecvent afecţiunile lor”, concluzionează Mihail Condraţchi.

„Pacienţii au nevoie de comunicare. De multe ori, repetă acelaşi lucru zile la rând, şi totuşi, trebuie să fie ascultaţi măcar zece minute”, completează Maria Timofti, asistentă medicală în aceeaşi instituţie.

„Toată lumea crede că reabilitarea înseamnă să stai într-un fotoliu, să te odihneşti…”

Asociaţia Obştească „Proiectul Casa Mare” este prezentă de 10 ani în R. Moldova. Recent, aceasta, împreună cu alte entităţi, a organizat un eveniment în cadrul căruia a fost prezentată colecţia de haine creată în cadrul proiectului VRC (Centrul de Reabilitare Vocaţională) cu participarea pacienţilor din Spitalul Clinic de Psihiatrie. „În acest an, am hotărât să facem acest proiect, în cadrul căruia am programat să invităm cusătorese şi să lucrăm ca un mini-atelier de cusut. În cadrul acestui proiect a mai apărut o altă componentă – legată de arta terapeutică, aceasta poartă denumirea Vocational Rehabilitation Center. Sensul întregului proiect este reabilitarea pacienţilor. Toată lumea crede că reabilitarea înseamnă să stai într-un fotoliu, să te odihneşti. Noi ne dorim puţin altceva – prin ergoterapie şi terapie prin artă, să ajungem până la antreprenoriatul social, adică vrem să le dăm pacienţilor anumite abilităţi”, menţionează coordonatoarea proiectului VRC, Natalia Platonova.

Astfel, s-a decis ca primul pas din acest proiect să fie defilarea de modă. „Ne-am gândit că va fi frumos, interesant, cu efect. În proiect i-am atras şi i-am implicat pe pacienţi. În întregime, de la zero, e de la sine înţeles că pacienţii nu ar fi putut lucra la aceste costume. Dar, în viitor, planificăm să ajungem la etapa când vor face ei totul, pentru că sunt capabili şi îşi doresc cu atâta ardoare să muncească”, spune Natalia.

La început au desenat schiţele. „Am intrat în ritmul muncii pas cu pas. După schiţe, am cusut, am lucrat la idei, am răsfoit reviste, am făcut încercări”, povesteşte coordonatoarea proiectului VRC.

Au ales culorile şi în funcţie de schimbările din sufletul şi conştiinţa omului, de la negru la oranj. Aşa, după spusele Nataliei, au organizat trei defilări – negru, oranj şi alb. „Pacientele erau prudente la început, credeau că eu sunt medic şi mă priveau lung. La orele de terapie vin persoane care se află în stări diferite. Curios a fost că, iniţial, puteam spune că pacienţii cu afecţiuni psihice sunt mai închişi în sine, au un fel de răceală emoţională – toţi se străduiau din răsputeri să facă exerciţiile, şi se străduiau atât de tare, încât până nu terminau acea lucrare nu se ridicau de pe scaun. După o perioadă de timp, au început să se ajute reciproc”, relevă Natalia, care adaugă că, deocamdată, lucrează doar cu femeile.

Au cusut şi aplicaţii pentru genţi, şi tot felul de alte obiecte. Natalia îşi aminteşte cum o pacientă îi vorbi odată că se simte extenuată, dar atât de fericită după muncă. „Un fel de curăţire a sufletului”, a zis ea atunci. „Oamenii se schimbă la aceste lecţii. Când lucrează intens şi le iese bine ceva, radiază de bucurie. Arta, bineînţeles, influenţează pozitiv asupra oamenilor”, concluzionează Natalia.