Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   În jumătate de an, se…

În jumătate de an, se vor epuiza locurile în Cimitirul „Sfântul Lazăr”

Cimitirul „Sfântul Lazăr”, cunoscut şi sub denumirea „Doina”, a fost deschis în anul 1964, evidenţa registrelor, însă, are loc din anul 1978. Administraţia spune că, în acea perioadă, avusese loc un incendiu, în urma căruia a fost distrusă şi arhiva cimitirului. „În evidenţă avem 285.000 de morţi, dar, timp de 14 ani, din 1964 până în 1978, au mai fost îngropaţi vreo 50.000. Astfel că, în prezent, sunt îngropate peste 300.000 de persoane”, spune Pavel Eni, administratorul cimitirului.

Cu o suprafaţă imensă, de 107 hectare, „Sfântul Lazăr” este considerat cel mai mare cimitir din Europa. Aşa cum totul are o limită, şi spaţiul pentru înmormântări se epuizează. De trei ani deja, conducerea întreprinderii municipale Combinatul Servicii Funerare adresează Primăriei Chişinău propunerea privind modificarea regulamentului şi extinderea cu două hectare a suprafeţei Cimitirului „Sfântul Lazăr”. „În toată ziua mă duc cu adresări pentru a identifica o soluţie cât de cât clară şi benefică pentru toţi. Avem două soluţii în condiţiile lipsei de spaţiu: continuăm să ne extindem şi solicităm teren din contul comunei Grătieşti sau refolosim cât de cât raţional acel teren pe care deja există înhumări foarte vechi”, spune Ludmila Boţan, directoarea Combinatului Servicii Funerare. Ultima dată, suprafaţa cimitirului a fost extinsă în 1997, când printr-o hotărâre de Guvern s-au atribuit 35 de hectare din contul comunei Grătieşti, care în momentul de faţă sunt completate. „Acum încercăm să solicităm extinderea a încă 50 de hectare, dar, din câte am înţeles, acolo sunt doar 30 de hectare”, afirmă şefa întreprinderii.

Administraţia constată că refolosirea terenului este o procedură mai complicată. „În cazul reutilizării mormintelor vechi, apare problema pietrelor funerare de pe mormintele vechi la care nu mai vine nimeni, pe care ar urma să le demontăm. Sunt lucrări care necesită bani, care presupun evacuarea pietrelor respective, întrebuinţarea ulterioară a lor etc.”, explică Ludmila Boţan.

Pavel Eni

Deşi această problemă trebuia soluţionată cu doi ani în urmă încă, până în prezent nu s-a rezolvat nimic. Momentan, în Cimitirul „Sfântul Lazăr” au mai rămas în jur de 500 de locuri. „Dacă ar fi ca toţi să fie îngropaţi în sectoarele noi, eu v-aş spune exact pe cât timp ne-ar ajunge sectoarele pe care le avem. Lunar, noi înmormântăm 500 de răposaţi. Însă mulţi refolosesc locurile după 7 ani de zile, fiindcă cineva care are rude înmormântate într-un anumit sector nu va pleca la distanţa de 2-3 km. Totodată, mulţi au morminte rezervate. Avem 19.000 de locuri rezervate. Din acest motiv nu ne extindem aşa rapid. Încă vreo jumătate de an ne descurcăm”, spune Pavel Eni.

La primărie, urmează a fi constituită o comisie specială, în cadrul căreia vor fi invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile, ai bisericii, precum şi membri ai fracţiunilor din Consiliul Municipal, pentru a dezbate problema celui mai extins cimitir din Europa.

În ceea ce priveşte politica de preţuri a Cimitirului „Sf. Lazăr”, anul trecut, în luna septembrie, prin decizia Consiliului Municipal Chişinău referitoare la aprobarea tarifelor pentru rezervarea pe termen nelimitat a loturilor destinate înhumărilor şi taxelor pentru întreţinerea cimitirelor municipale, s-au efectuat unele modificări de preţuri. Motivul a fost scutirea de taxa anuală pentru întreţinerea cimitirului în valoare de 120 de lei a anumitor categorii sociale, cum ar fi veteranii de război, persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate, pensionarii şi invalizii de gradele I, II şi III. Însă, administraţia întreprinderii susţine că, pentru a păstra echilibrul financiar al întreprinderii, s-a decis majorarea taxelor pentru rezervare şi pentru accesul unităţilor de transport. Astfel, taxa pentru rezervarea unui loc la Cimitirul „Sf. Lazăr” este de 4000 de lei, în loc de 2500 de lei, cât era anterior. Iar taxa pentru accesul mijloacelor de transport auto pe teritoriul cimitirelor municipale a crescut de la 5 lei la 10 lei pentru automobilele uşoare, 50 de lei pentru automobilele cu masa totală de până la 3,5 t şi 100 de lei pentru automobilele cu masa de până la 5,0 t.

Conducerea întreprinderii afirmă că nu are datorii, chiar dacă veniturile nu sunt mari. „Banii pe care îi obţine întreprinderea sunt utilizaţi pentru achitarea salariilor şi a plăţilor pentru servicii. Marea majoritate a blocurilor care sunt la toate cimitirele le-am înregistrat la cadastru anul trecut, am mai făcut reparaţii la unele blocuri, iar la energie electrică am fost conectaţi doar acum. O altă parte a cheltuielilor revine evacuării deşeurilor şi defrişării arborilor. Trebuie să fim foarte atenţi, fiindcă, dacă se prăbuşeşte vreun copac, atunci 6-7 monumente sunt distruse. Avem de lucru şi avem necesităţi. Salariile sunt modeste, dar ne străduim să facem faţă”, spune Ludmila Boţan.

La Cimitirul „Sf. Lazăr” lucrează 80 de angajaţi, printre care se numără groparii, portarii, şoferii, persoanele responsabile de amenajare şi personalul administrativ.

De menţionat că zilnic, în medie, sunt înmormântaţi câte 14 defuncţi, ajungându-se anual la 5000-5500 de înmormântări.

Inga Nosatii