„Golul” din speranţele lozovenilor

Doisprezece ani ZdG a încercat să fie cât mai aproape de cititorii săi, aproape de oamenii simpli, aproape de cei care vor să cunoască adevărul şi nu se lasă manipulaţi. Cu acest gând ne-am pornit prin satele R. Moldova, acolo unde trăiesc oameni cu istorii uimitoare. Vrem să fim aproape de ei şi de trăirile lor, de aceea, recent, am lansat campania „Cheamă ZdG în satul tău” – o campanie apolitică, o campanie ce se alimentează din poveştile oamenilor de valoare.

Prima localitate vizitată de echipa ZdG a fost satul Lozova, raionul Străşeni, un loc plin de culoare şi oameni diferiţi, care şi-au spus păsul şi ne-au primit cu drag.

„Banul joacă rolul”

În satul Lozova am ajuns joi dimineaţa, când poştaşa aranja ziarele pe care urma să le ducă la casele fiecărui abonat. „Oamenii din sat mai citesc, dar rar, pentru că salariile sunt mici şi oamenilor nu le ajunge nici măcar pentru pâine. Nu ai dispoziţie, dacă nu ai bani în buzunar. Este trist, dar adevărat – banii fac totul. Banul joacă rolul”, ne-a spus Liuba Ursu, poştaşă în satul Lozova, în timp ce-şi îndesa geanta cu ziare şi scrisori.

Am pornit cu ea să colindăm satul, călcând peste frunzele care au prins rugină şi trecând pe lângă casele scăldate de lumina unui soare tomnatic. Femeia ne-a povestit că, în urmă cu un an, a ieşit la pensie, însă lipsa banilor a forţat-o să-şi caute un loc de muncă. „E greu pentru mine să merg prin tot satul să duc scrisori, dar nu ai ce face, lucrezi din greu, ca să supravieţuieşti”, recunoaşte femeia, aranjându-şi pe cap basmaua colorată. Ea ne spune că cel mai mult a rănit-o replica deputaţilor care se plângeau că, după ce plătesc facturile şi combustibilul pentru alimentarea maşinilor, rămân cu 7500 de lei. „Noi lucrăm din greu de dimineaţă până-n seară şi ajungem să primim doar 1200 de lei pe lună”, se revoltă femeia.

Când trecem pe lângă casa unei familii care, de mai mulţi ani, creşte prepeliţe, Liuba Ursu se opreşte. „Acolo lucrează şi colega mea. Lucrează uneori chiar până la miezul nopţii, ca să câştige un ban şi să aibă cu ce-şi creşte copiii”, explică Liuba, spunând că în sat oamenii nu prea se descurcă cu un singur loc de muncă, pentru că salariile, şi aşa foarte mici, întârzie deseori.

„Toţi sunt buni, dar pentru dânşii”

Într-o ogradă cu poloboace noi, aranjate în rând, îl găsim şi pe Grigore Şişchin, dogarul satului. Bărbatul spune că tradiţia de a face butoaie a moştenit-o de la stră-străbunicul său.

„La început a lucrat ca pădurar, iar cu timpul a învăţat să facă poloboace. Şi copiii lui au învăţat. Aşa s-a transmis acest meşteşug şi a ajuns până la mine. Astfel, când eram copil, tata, înainte să plece dimineaţa la muncă, îmi lăsa câteva doage ca să le geluiesc. Aşa am şi început să fac primele butoaie”, susţine dogarul.

Potrivit lui, viaţa unui om în sat este un fel de provocare fără de sfârşit. „Viaţă grea trăieşte omul de la ţară. Ne alină şi ne întristează dispoziţiile naturii şi pământul pe care-l muncim, iar politicienii îşi amintesc de noi doar în timpul campaniei electorale, când vin cu promisiuni pompoase şi arată lucruri frumoase la publicitate şi la TV, dar realitatea e complet altfel”, susţine bărbatul. Grigore Şişchin recunoaşte că nu ştie pentru cine are să voteze la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. „Avem mulţi candidaţi. Toţi sunt buni, dar pentru dânşii. Ei fac totul în interesul lor, dar nu în interesul şi pentru binele norodului (poporului, n.r.). Când au loc alegerile ei au nevoie de oameni, dar după ce şi-au ocupat scaunele confortabile din Parlament ne spun la revedere până la următoarele alegeri… Aşa şi suntem prostiţi deja de zeci de ani”, constată dogarul, privindu-şi cu tristeţe palmele bătătorite.

„Ne-au încurcat aşa de mult politicienii aceştia, că am ajuns să nu ştim pe cine să alegem. Să alegi socialiştii – nu ştii, până la urmă, cu cine ţin, să alegi europenii – nu ştii cât de mult vor ei în Europa…”, adaugă Olga Chilianu, vecina familiei Şişchin. „Vedeţi şi voi cât de multe ajutoare ne dă Uniunea Europeană, dar ele nu ajung până la ţăranul simplu. Poate doar un procent nouă, iar restul în buzunarele fără fund ale politicienilor. Banii nu se duc unde trebuie şi de aceea oamenii şi mor de foame, în sărăcie şi uitaţi de toţi”, se vaietă femeia, care spune că-i vine să plângă atunci când vede cum ajung să trăiască oamenii din sat. „La aceste alegeri avem impresia că politicienii se conduc de vorba lui Lăpuşneanu: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau. Iată a venit şi acea vreme. Politicienii se aleg singuri şi calcă peste voia poporului, iar a doua zi după alegeri îşi arată adevărata faţă”, suspină femeia.

„Suntem o ţară agrară, dar parcă uitată”

Satul fondat în anul 1420 este vechi, dar cu oameni frumoşi, susţine Ion Sturza, viceprimarul satului. „Problemele lozovenilor sunt aceleaşi ca şi în toate satele din ţară: pensiile mici, salariile mici, grădiniţe şi şcoli ce nu au fost reparate de mulţi ani, lipsa infrastructurii şi lipsa locurilor de muncă… La fiecare scrutin electoral oamenii speră că lucrurile se vor schimba spre bine, dar nu e chiar aşa… Mă doare să văd că în satele Moldovei, dar şi în oraşe, rămân doar oameni ieşiţi la pensie. Mulţi tineri din Lozova au plecat peste hotare, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit şi acolo şi rămân”, zice viceprimarul. „Pleacă tinerii de la casele lor, departe de părinţi, departe de ţară, departe de cei dragi şi rătăcesc prin locuri străine şi reci sufletelor lor”, menţionează Maria Mihailov, profesoară de chimie şi biologie, ieşită la pensie.

Femeia susţine că locurile pitoreşti, înconjurate de păduri, îşi cam pierd din culoarea şi frumuseţea de altădată. „Suntem o ţară agrară, ceea ce înseamnă că acum ar trebui să ne mândrim cu cea mai modernă tehnică agricolă şi cu roadă multă, dar nu e aşa. Multe pământuri sunt lăsate în paragină, pentru că mulţi sunt plecaţi. Mă întreb: dar ce fac cei de la conducere, de nu le pasă deloc de oameni? Înainte, era o minune, Doamne! Treceai pe câmpurile îngrijite, care erau de o frumuseţe rară, dar acum… nu ştiu dacă această delăsare este intenţionată sau nu. Chiar nu înţeleg, de ce e chiar aşa?”, se întreabă profesoara.

„Aici nu există noţiunea de siguranţă în ziua de mâine”

Ieşind din satul al cărui nume a pornit de la „lozie”, vedem o podgorie în care lucrează două persoane. Printre rândurile de viţă de vie îi întâlnim pe soţii Gligore. Cei doi adunau fiece bobiţă de poamă care cădea pe pământ. „Acesta este rezultatul muncii noastre de jumătate de an, pentru care, în cele din urmă, vom primi doar nişte bănuţi: câte 2 lei pentru un kilogram de struguri. Acesta este preţul pe care ni-l va da fabrica de vinuri din raion”, se plânge Mihai Gligore, care spune că mare dezastru se petrece acum în Moldova şi că ar pleca chiar astăzi din ţară dacă nu ar fi fost fiica sa, care învaţă la şcoala din sat. „Aş lăsa totul, aş lăsa casa, pământurile pe care le-am lucrat, mi-aş lua familia şi aş pleca undeva departe”, susţine el.

„Oare putem să spunem că aceasta e viaţă, când nu ai timp nici măcar să te îngrijeşti de sănătate şi să fii măcar puţin timp cu cei dragi? În ţara noastră oamenii nu au viitor. Nu funcţionează legea, nu funcţionează cultura statului, iar demnitarii îşi fac interesele. Tot ei au furat acel miliard şi acum ni l-au pus pe umeri, oare asta e viaţă? Ei ne fură şi ne duc ţara de râpă. Nu a mai rămas mult şi ne vor vinde şi pe noi. Sigur că ei au chef de viaţă, râd în faţa camerelor, iar cei care lucrează de dimineaţă până-n seară nu mai au nici timp pentru îngrijirea sufletului lor şi nici chef de viaţă nu mai au”, suspină bărbatul, umplând lada cu struguri.

„Dacă mai sunteţi tineri şi încă nu aţi plecat, vă spun să plecaţi acum, cât nu aveţi copii, pentru că atunci e mai greu, dar nu imposibil. Plecaţi şi nu vă uitaţi în urmă, pentru că ne-au distrus ţara așa-zișii patrioţi de la conducere. Ţara este inundată de sărăcie, iar ei promovează Ziua Vinului, ca să-i vadă toată lumea. Asta-i cultură, că stă tot tineretul şi se îneacă în băutură, oare asta e cultură? Aici nu există noţiunea de siguranţă în ziua de mâine. Ne-au lipsit şi de noţiune”, răbufneşte Mihai, privind în gol.

„Am să merg la alegeri şi am să scriu: „Vreau alte persoane”. De ce acceptăm şi alegem un rău mai mic dintre alţi răi? Patriotismul este frica noastră de a schimba ceva în viaţă, dar trebuie să fim mai puternici şi să ne facem o viaţă frumoasă acolo unde suntem respectaţi şi apreciaţi”, conchide bărbatul.