Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Despre „educaţia” copiilor din R.…

Despre „educaţia” copiilor din R. Moldova

Vă scriu din Canada, Calgary. Sunt aici de 6 ani împreună cu familia mea (soţul şi 2 copii). Vreau să vă povestesc o istorioară adevărată, istorioara copiilor mei, care au avut o experienţă unică de a învăţa în Canada 3 ani, după care să se reîntoarcă în şcoala şi grădiniţa din sat, în R. Moldova, pentru a se confrunta cu „educaţia moldovenească”.

Fiica mea avea 6 ani, iar feciorul 2 când am emigrat. Bineînţeles, nu aveau nicio experienţă legată de sistemul educaţional din R. Moldova. Fiica a mers aici, în Calgary, la şcoală pentru prima dată şi era foarte fericită şi plină de entuziasm, chiar dacă nu cunoştea engleza şi nici nu avea prieteni.

A învăţat rapid engleza şi lua printre cele mai bune note din clasă. Dar, situaţia s-a schimbat şi, după ce am trăit 3 ani în Canada, am fost nevoiţi să revenim acasă, lăsând copiii pe doi ani la bunei. Când am revenit în Moldova, i-am dus la şcoala şi grădiniţa din sat, iar eu şi soţul ne-am întors în Canada.

Regret, dar nu am cuvinte de laudă privind experienţa copiilor noştri în R. Moldova. Feciorul nostru a mers la grădiniţă, unde chiar din prima lună educatoarea i-a furat jucăria preferată… Nu e o glumă… Nu înţeleg nici eu ce a făcut-o să fure jucăria unui copil. Poate pentru că era produsă în Canada?! Aceasta a fost prima şi marea dezamăgire pentru el, la vârsta de 5 ani, într-o grădiniţă din R. Moldova. Educatoarea i-a spus să-şi lase jucărica la grădiniţă pe noapte, iar în următoarea dimineaţă nu a mai găsit-o. Până acum, şi după mulţi ani, el mai ţine minte cum i-a furat educatoarea jucăria. Apoi, aceeaşi educatoare ne-a spus să achităm bani, ca grădiniţa „să-i cumpere” cărţi pentru ocupaţii. I-am spus că putem să cumpărăm cărţile singuri, la care ea a zis că ştie unde se vând aceste cărţi. Zis şi făcut, am adus 130 de lei şi stăteam fără grijă că copilul are ocupaţie la grădiniţă… Cu toate acestea, educatoarea nu a cumpărat acele cărţi, punând banii în buzunar şi luându-şi de-o grijă, iar copilul tot anul nu a făcut nimic la grădiniţă, în timp ce alţi copii erau instruiţi.

S-a aflat că el nu a avut cărţi tocmai la sfârşitul anului, când şi-a luat toate lucrurile, bineînţeles fără cărţi, dar şi fără pijama, care de asemenea dispăruse. Nu mai zic că, în 6 luni de educaţie preşcolară în R. Moldova, copilul, care revenise cu o limbă română slabă, deja învăţase toate prostiile posibile (asta, apropo, despre „educaţia din grădiniţe”).

Despre şcoală… O experienţă mai proastă fiica mea cred că nu a avut şi nu va avea vreodată. Din primele luni, ea a aflat că cei care le plăteau învăţătorilor aveau note excelente chiar dacă nu învăţau, pe când cei care învăţau – primeau note de 7 şi 6. Spre sfârşit de an, totuşi, învăţătoarele au început să recunoască că ea are capacităţi şi că se descurcă perfect singură, nefiind nevoie să plătească pentru note bune. Aşa a ieşit doar cu note de 9 şi 10. La sfârşit de an au fost aleşi 3 elevi din clasă, printre care şi fiica noastră, care trebuiau să primească diplome. Totul era decis. Diplomele erau pregătite şi semnate. Învăţătoarea le-a arătat copiilor diplomele şi le-a spus că ei le vor primi în faţa şcolii, la ultimul sunet. Ce să vă spun? S-a întâmplat imprevizibilul. La ultimul sunet, au fost numiţi 5 elevi pentru a primi diplome, în locul celor 3… Cei 5 nu au fost niciodată eminenţi, pe când cei 3 eminenţi nici nu au fost menţionaţi la eveniment. Fiica a venit plângând acasă, iar bunică-sa nu găsea cuvinte pentru a-i explica copilului de 9 ani din ce cauză a fost minţita în aşa hal.

Ce putea să înveţe din această situaţie un copil? Că nu-i nevoie să înveţi, ci doar să plăteşti?!

În clasa a 5-a, fiica a fost lovită de învăţătoare cu un măr la lecţia de franceză, apoi a fost furată de 100 de lei de cei care filmaseră matineul de Crăciun (adulţi, nu copii), a fost obligată de diriginta clasei să aducă 3 ghivece noi pentru că cineva a stricat un ghiveci şi, bineînţeles, au găsit-o pe ea responsabilă pentru păcatele altora, a fost învinuita că cineva-i face temele pentru acasă, deoarece ea nu ar fi în stare să şi le facă, i-au fost distruse 3 scurte de către colegii de clasă, iar căciula i-a fost desfăcută în bucăţi. A fost bătută de către o colegă, a fost numită cu cuvinte murdare, a fost înjosită în repetate rânduri de către profesori… În toate aceste situaţii, nimeni nu a intervenit, nimeni nu i-a făcut dreptate acestui copil, doar pentru că părinţii săi erau plecaţi în străinătate.

Nu pot reda cât de mult regret că am adus copiii în R. Moldova, unde au trecut prin astfel de experienţe… Nu am crezut vreodată că, la baştină, vor fi trataţi mai rău decât într-o ţară străină… De fapt, nu mai vreau să vorbesc despre copiii mei, pentru că ei au venit deja în Canada şi s-au adaptat uşor la sistemul sănătos de educaţie de aici, unde copiii sunt apreciaţi după merite şi capacităţi, şi nu după banii băgaţi în buzunarele învăţătorilor.

Adevărata problemă e că, la noi, în R. Moldova, copiii sunt determinaţi să rabde aceste nedreptăţi încă din grădiniţe. Ei, copiii, nu au de unde şti de ce au loc astfel de situaţii deloc corecte. Este trist că, la noi, copiii primesc primele lecţii de nedreptate încă din şcoli, acolo unde ar trebui să înveţe ce-i bine şi ce-i rău. Indirect, ei învaţă că e mai bine să fii rău, să furi, să minţi şi sa râzi de cei slabi – decât să fii bun, pentru că atunci ai mai multe oportunităţi, eşti mai puternic.

Fiecare părinte care îi achită învăţătorului pentru note mai bune sau pentru repartizarea unei poezii mai lungi la matineu se face vinovat de menţinerea acestei „anti-educaţii”. Fiecare pedagog care îşi permite să ia bani pentru ca să-i dea public o diplomă unui copil care nu a meritat-o contribuie de asemenea la menţinerea „anti-educaţiei”. Fiecare educator care permite ca un copil să fie filmat mai mult timp decât ceilalţi la festivităţi, pentru că a fost „mulţumit” generos de către părinţi, pune la temelia educaţiei acestor copii percepţii greşite. Astfel, copilul crede că-i bine să procedezi necinstit şi că nu ar trebui să ne pese de emoţiile celor trataţi greşit.

Aşa copiii noştri cresc şi ajung la fel ca majoritatea dintre noi. Copiii noştri încep să creadă că-i ok să copieze la bacalaureat, e ok să fie admişi la universitate în lipsa cunoştinţelor, e ok să „susţină” examene fără să înveţe, e ok să nu depună eforturi, dar să absolvească „excelent” studiile superioare, ajungând „specialişti”.

Copilul trebuie învăţat să nu aştepte ca părinţii să-i facă temele, ci să fie responsabil pentru temele pe care nu şi le-a făcut şi să-şi primească notele după merit, chiar şi cu riscul de a strica nota anuală.

Haideţi să oprim otrăvirea sufletelor inocente ale copilaşilor noştri cu toată această murdărie din societatea de la noi, profund bolnavă.

Violina Tverdohleb, Canada