Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Bacalaureat 2015 — reguli noi…

Bacalaureat 2015 — reguli noi şi pedepse dure

Peste 26 de mii de elevi vor susţine în acest an Bacalaureatul. Examenele se vor desfăşura în perioada 2-19 iunie în cele 103 centre de bacalaureat din R. Moldova. Cele mai multe centre de susţinere a examenelor de Bacalaureat vor fi organizate în municipiul Chişinău (31 la număr), în timp ce restul 72 de centre urmează a fi deschise în instituţiile de învăţământ din alte localităţi ale ţării.

Şi în acest an, Ministerul Educaţiei (ME) implementează prevederi noi, care presupun atât facilităţi la susţinerea examenelor, cât şi sancţiuni pentru încălcarea regulilor de desfăşurare a probelor.

„Zece” din oficiu pentru elevii care deţin certificate internaţionale de cunoaştere a limbilor moderne

Candidaţii la examenul de Bacalaureat care deţin certificate obţinute în urma promovării examenelor de recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice în limbi străine vor obţine nota „zece” din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de Bacalaureat. Acordarea notei „zece” este valabilă pentru cele cinci limbi străine studiate în prezent în instituţiile de învăţământ din ţară – engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă. Pentru aceasta, elevii trebuiau să depună, până la 10 aprilie, la secretariatul instituţiei de învăţământ certificatul, în original, o cerere, în scris, prin care solicită acordarea notei „10” din oficiu la proba de examen la limba străină, o copie a buletinului şi trei copii ale certificatului/diplomei respective. Noua regulă de susţinere a Bacalaureatului este prevăzută în Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul şcolar 2014 – 2015, aprobată de ME. Peste 200 de candidaţi la Bacalaureat au solicitat nota „10” din oficiu la proba de examen la limba străină în baza certificatelor care atestă promovarea unui examen de recunoaştere internaţională, se spune într-un comunicat al Agenţiei de Asigurare a Calităţii din cadrul ministerului de resort. Astfel, 177 de dosare au fost depuse de candidaţii care au examen la limba engleză, 15 de cei care studiază limbile franceză şi germană, iar 10 de cei care învaţă limba spaniolă.

Conform aceleiaşi metodologii aprobate de ME, în acest an, elevii care vor susţine Bacalaureatul vor utiliza maculatoare documentate cu ştampila şi antetul Centrului de Bacalaureat. Pe fiecare foaie de maculator candidaţii vor scrie numele, prenumele, denumirea instituţiei de învăţământ în care şi-au făcut studiile, localitatea, raionul, disciplina şi data susţinerii probei. Maculatoarele vor fi repartizate candidaţilor înainte de începutul probei şi vor fi păstrate în instituţia de învăţământ, timp de un an.

Camerele de luat vederi vor supraveghea în continuare corectitudinea desfăşurării examenelor. Astfel, centrele de bacalaureat şi centrele de evaluare a lucrărilor vor fi echipate cu dispozitive de detectare a metalelor, aparate de depistare a telefoanelor mobile/ emisiilor radio şi camere video. În acelaşi timp, li se va interzice elevilor să deţină materiale interzise, cum ar fi manualele, dicţionarele, calculatoarele de buzunar, telefoanele mobile sau alte surse de informare. Singurele atribute permise în sala de examene vor fi atlasul şcolar – pentru geografie, creionul, rigla, radiera şi pixul cu cerneală albastră.

Candidaţii vor semna, la fiecare examen, o declaraţie pe propria răspundere, unde vor susţine că nu deţin materiale interzise şi vor confirma că sunt informaţi despre faptul că înainte, în timpul sau la finele probei de examen pot fi verificaţi cu detectorul de metale sau dispozitivul de depistare a telefoanelor mobile sau a emiţătoarelor radio, se mai arată în documentul ME.

O altă regulă nouă pentru examenele din acest an şcolar este cea care le interzice candidaţilor să faciliteze rezolvarea testului de examen de către alţi candidaţi.

Pentru nerespectarea acestor cerinţe, elevii riscă să se aleagă cu anularea notelor la examene, urmând să susţină Bacalaureatul în sesiunile următoare.

Asistenţi individuali pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale

În sesiunea din acest an, elevii cu cerinţe educaţionale speciale se vor bucura de mai multe facilităţi pentru susţinerea examenelor. Acestea sunt prevăzute în Instrucţiunea privind procedurile specifice de examinare a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, elaborată de către Agenţia de Asigurare a Calităţii. Astfel, potrivit documentului, candidaţii vor avea timp suplimentar pentru rezolvarea testelor – cu o oră mai mult la trei examene şi cu două ore mai mult la proba de limbă străină. Totodată, elevii aflaţi în scaune cu rotile vor susţine BAC-ul în instituţii dotate cu rampe de acces, acces arhitectural la sala de examen şi grupuri sanitare adaptate, iar cei care au probleme grave de vedere vor fi ajutaţi de un asistent individual.

Asistenţii individuali pentru elevii care nu vor putea citi sau scrie testele la examenul de Bacalaureat vor fi desemnaţi prin ordinul Comisiei raionale/municipale de examene dintre asistenţii de altă disciplină decât cea de examen. Asistentul va avea rolul de a-l ajuta pe candidat la susţinerea examenelor, va acorda servicii de asistenţă personală elevului, va transmite oral informaţiile din testul de examen pentru candidaţii cu dizabilităţi de văz şi va înscrie răspunsurile la itemi în testul elevului cu dizabilităţi neuro-motorii sau de văz, doar la dictarea acestora de către candidat.

Examenele de Bacalaureat vor putea fi susţinute şi la domiciliu de către elevii imobilizaţi la pat, se arată în Instrucţiunea care stabileşte procedurile de organizare a examenelor pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale.

În acest context, Comisia Naţională de Examene a recepţionat, până la data de 30 aprilie, 62 de cereri privind acordarea condiţiilor speciale de susţinere a Bacalaureatului pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale. Şase candidaţi au solicitat susţinerea examenelor la locul imobilizării. Cererile au fost examinate de o comisie specializată, din care fac parte reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Examene, Ministerului Sănătăţii şi Centrului Republican de Asistenţă Psihopedagogică. Conform ME, Comisia Naţională de Examene este formată din 21 de membri, din componenţa căreia fac parte ministrul şi viceminiştrii Educaţiei, directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, şefi ai direcţiilor din cadrul Ministerului Educaţiei, specialişti din cadrul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, şefi ai direcţiilor generale raionale/municipale de învăţământ, tineret şi sport, conducători ai instituţiilor de învăţământ, profesori, elevi şi părinţi.

Amenzi între o mie şi opt mii de lei pentru publicarea testelor la examenele de Bacalaureat

Neregulile în organizarea şi desfăşurarea examenelor de Bacalaureat vor fi sancţionate mult mai dur în acest an comparativ cu sesiunile precedente. Astfel, persoanele care vor face publice subiectele de Bacalaureat, precum şi rezolvarea acestora, vor fi sancţionate cu o amendă de până la opt mii de lei. Un amendament al Codului Contravenţional al Republicii Moldova a fost aprobat la 19 martie curent, de către Parlament.

Prin urmare, în cazul persoanelor fizice, amenda va constitui 50—150 de unităţi convenţionale, adică 1.000—3.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice — 250—400 de unităţi convenţionale sau 5.000—8.000 de lei. Amenzi cuprinse între 5.000 şi 8.000 de lei vor plăti şi persoanele cu funcţie de răspundere care vor admite astfel de fraude, totodată acestea urmând să fie private şi de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an, se arată în articolul 330 al Codului Contravenţional. Potrivit Raportului cu privire la examenele şi evaluările din 2014, prezentat de Agenţia de Asigurare a Calităţii, în sesiunea de anul trecut a Bacalaureatului au fost eliminaţi pentru fraudă 240 de candidaţi sau 0,87% din numărul total de 27 604 candidaţi, numărul lor fiind de circa 5 ori mai mic decât în 2013.

Certificat de studii liceale pentru elevii care nu vor susţine BAC-ul

Elevilor care nu s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat sau care nu au promovat examenul de Bacalaureat li se va elibera, la cerere, de către instituţia de învăţământ în care aceştia şi-au făcut studiile, un certificat de studii liceale, care conferă dreptul de a urma programe de pregătire profesională în instituţii de învăţământ profesional tehnic secundar şi profesional tehnic post-secundar, se mai menţionează în documentul metodologic de organizare şi desfăşurare a Bacalaureatului.

Potrivit aceluiaşi document, candidaţii care nu s-au înscris pentru susţinerea examenului în anul absolvirii au dreptul să susţină examenul de Bacalaureat, la solicitare, în condiţiile sesiunilor din anii ulteriori. În caz de nepromovare, examenul de Bacalaureat poate fi susţinut de cel mult două ori în decursul următorilor trei ani.

La sesiunea curentă a Bacalaureatului s-au înscris 26 817 candidaţi, inclusiv 7 533 de restanţieri din anii precedenţi.

Reamintim că, în 2014, au fost înregistrate cele mai slabe rezultate din istoria Bacalaureatului în R. Moldova. Potrivit datelor Agenţiei de Asigurare a Calităţii, doar 15 478 de elevi din 27 604 de candidaţi sau circa 56% din numărul candidaţilor au reuşit să susţină examenul de Bacalaureat. Cele 44% rămase au picat testul de promovare la cel puţin un examen.

Ana-Maria Veveriţa