Abandonați sentimentul de inferioritate

Sunt avocată în Franţa. Avocată de 4 ani. Avocată cu un parcurs universitar francez.

Am învăţat aproape 8 ani şi am susţinut numeroase examene pentru a fi înscrisă la Baroul avocaţilor din Strasbourg şi a putea exercita profesia de avocat în Franţa.

Nu-mi exercit profesia ca cetăţeană a R. Moldova, ci ca cetăţeană a României, deoarece între Moldova şi Franţa lipseşte un acord de cooperare în acest sens. De aceea am şi acceptat să fiu înscrisă la Baroul avocaţilor pe baza cetăţeniei româneşti, pe care, din fericire, am obţinut-o în ultimul an de studii.

Moldoveancă, româncă şi franceză – sunt naţionalităţile mele, împreună.

Plecată la vârsta de 18 ani din Moldova, fiind de aproape 12 ani în Franţa, m-am integrat în societatea franceză fără mari dificultăţi.

Cu siguranţă, sarcina e mai uşoară în cazul studenţilor care vin să studieze într-o ţară străină, decât în cazul celor care vin să muncească.

Nu am încă cetăţenia franceză, dar, cu siguranţă, o voi obţine anul acesta, dat fiind că lucrez, trăiesc şi am familie în Franţa.

Deci, începând cu 2017, voi fi o avocată moldoveancă-româncă-franceză. Nicicând nu m-am simţit inferioară francezilor, decât, probabil, în primul an de universitate. Atunci când am înţeles că, muncind, poţi avea succese şi poţi reuşi, am început să am încredere în mine, trăindu-mi anii de studenţie cu un sentiment de plenitudine.

Nu mă simt vreodată inferioară soţului meu francez-german. M-am integrat în societatea franceză fără să-mi abandonez identitatea de moldoveancă. Transmit limba şi cultura română copilului meu, care îşi va petrece vacanţele de vară în Moldova, la bunei, la ţară.

Nu mă simt inferioară prietenilor mei francezi. Îi cunosc din anii de studenţie şi am trăit multe clipe şi situaţii împreună.

Nu mă simt inferioară colegilor mei avocaţi.

Ideea de diferenţă nici nu mi-a venit în cap până când, într-o bună zi, discutam cu o nouă clientă care, la explicaţia mea că trebuie să se înarmeze cu răbdare în raport cu administraţia franceză, mi-a zis: „Dar poate că administraţia nu răspunde pentru că sunteţi străină?”.

Clienta mea era din străinătate. Nu mi-am pus nicicând această întrebare, pentru că, evident, nu poate fi adevărat.

Administraţia franceză răspunde lent sau nu răspunde pentru că este o administraţie. Toţi avocaţii sunt trataţi la fel. De unde să ştie administraţia că sunt străină? Numele meu nu e de conotaţie franceză, dar nici străină. În rest, scriu, gândesc şi vorbesc (cu un lejer accent, dar ei nu au cum să ştie) ca un francez.

Acum m-am pus pe gânduri. Am înţeles că, de fapt, clienta mea trăia un sentiment de inferioritate, şi asta e caracteristic celor care emigrează şi care au dificultăţi să se integreze în societatea în care au emigrat. Nu sunt importante cauzele acestor dificultăţi. Contează că, dacă avem acest sentiment de inferioritate, e mai dificil să ne integrăm ca să facem parte din societatea care ne-a adoptat.

Cât despre sentimentul meu, ca moldoveancă-româncă, în curând şi franceză, mă simt egală cu francezii şi chiar mai bogată, căci în mine sunt adunate atâtea culturi frumoase, pe care le împărtăşesc cu fiul meu şi cu cei care mă înconjoară.

Abandonaţi sentimentul de inferioritate.

Natalia ICHIM, Franța