Ziua în care am fost mulți și uniți

Şi iar e dumi­ni­că la Dub­lin, şi iar mama se uită, alar­ma­tă, la tele­vi­zor, căci îi pasă de ce se întâm­plă aca­să. Cei 15 ani s-au topit ca ploa­ia în deşert, dar dorul de casă nu s-a pier­dut.

De un an încoa­ce, mai con­cret de când a dis­pă­rut mili­ar­dul, mol­do­ve­nii din Irlan­da petrec dumi­ni­ci­le pe stra­da O’Connell din Dub­lin. Nu sunt dis­tra­cţii dumi­ni­ca­le, venim cu dra­pe­le şi pos­te­re ca să pro­tes­tăm împo­tri­va sis­te­mu­lui oli­gar­hic de aca­să.

Ziua de dumi­ni­că, 13 noiem­brie, am aşteptat-o cu toţii de mult. Noi vrem schim­bă­ri ade­vă­ra­te la noi aca­să, în R. Mol­do­va. Tata lucrea­ză într-o com­pa­nie de trans­port în Irlan­da. Dumi­ni­că, 13 noiem­brie, ar fi tre­bu­it să se odih­neas­că, dar nu a putut. La 4 dimi­nea­ţa a por­nit cu un auto­buz spre Cork, ca să adu­că dias­po­ra la Dub­lin, să aibă şi ei oport­u­ni­ta­tea să vote­ze. Pe Face­bo­ok se puneau între­bă­ri, se făceau glu­me pe sea­ma celor care şi-au donat tim­pul, aju­tând la trans­por­ta­rea cona­ţio­na­li­lor. „Fac acest gest în memo­ria pri­e­te­ni­lor cu care am apă­rat inde­pen­denţa Repu­bli­cii Mol­do­va în 1992, iar acum tac în mor­min­te. Nu pot să-mi ima­gi­nez ce poa­te să vă facă să vota­ţi împo­tri­va celor care şi-au dat via­ţa cu gân­dul că urma­şii lor vor avea un vii­tor mai bun”, a scris Ale­xei în Gru­pul Basa­ra­be­ni­lor din Irlan­da. A adu­nat vreo 10 cetă­ţe­ni şi au por­nit spre Dub­lin.

Pe la vreo zece m-am por­nit şi eu la vota­re. Mi-am veri­fi­cat paşa­por­tul, bule­ti­nul şi umbre­la, pen­tru că în Irlan­da e mereu nevo­ie de o umbre­lă, sau chiar de două, fiind­că pe una nea­pă­rat ţi-o rupe vân­tul. Mi-am pus căş­ti­le în ure­chi. Lis­ta de cân­te­ce pe care le ascult în căş­ti e lun­gă, dar, ce iro­nie, cân­te­ce­le par­că s-au înţe­les, şi pri­mul care îmi răsu­nă în ure­chi e „Năs­cut în Mol­do­va”, de Carla’s Dreams. În auto­buz, în drum spre cen­tru, voci­le din jur aco­pe­reau muzi­ca din căş­ti: „Da, iaca mă duc să votez”, „Mă duc şi eu la vot de data asta”.

La 13 noiem­brie am avut impre­sia că tot cen­trul Dub­li­nu­lui vor­bea româ­neş­te. O coa­dă lun­gă ieşea din secţia de vota­re, şer­pu­ia pe lân­gă hote­lul Gresham, şi dis­pă­rea unde­va unde nu se vedea cu ochiul. Sute de mol­do­ve­ni, mulţi din­tre ei obo­si­ţi, şi-au sacri­fi­cat pro­ba­bil sin­gu­ra zi libe­ră, ca să vină la vot. Am mers de-a lun­gul şiru­lui, să-i caut pe ai mei: mama, tata, fra­te­le, mătu­şi, unchi, veri­şo­ri – sun­tem cu toţii în Irlan­da la mun­că. Chiar şi buni­cul a mers cu noi la vota­re, fiind venit în vizi­tă pe 3 săp­tămâ­ni. I-am revă­zut cu drag pe toţi, ba chiar am întâl­nit şi alţi con­să­te­ni, şi stând la coa­dă, ne-am amin­tit cu drag de satul nos­tru, Holer­ca­ni.

Am ajuns la uşa secţi­ei de vot pes­te câte­va ore. Am stat toţi în picioa­re, şi mama, şi buni­cul, şi veri­şoa­ra noas­tră de 7 ani. Când am intrat în secţia de vot, atmosfe­ra era de leşin. Mame­le cu bebe­lu­şi şi copii mici erau invi­ta­te în faţă. O feme­ie însăr­ci­na­tă, pro­ba­bil în luna a 9-a, îşi făcea vânt cu o revis­tă, fiind deter­mi­na­tă să ajun­gă nea­pă­rat la vot. Copi­ii mici, vor­bind pre­pon­de­rent engle­za, se îndul­ceau cu bom­bo­a­ne mol­do­ve­neş­ti dintr-o vază. Toţi îşi aştep­tau cu răb­da­re rân­dul, nime­ni nu renu­nţa.

În sfârşit, ne-a venit şi nouă rân­dul. Am intrat în cabi­nă cu micu­ţa mea veri­şoa­ră şi am apli­cat două ştam­pi­le: una pe bule­ti­nul de vot, şi una – pe mânu­ţa ei, ca un suve­nir des­pre cum e să vote­zi pen­tru ţara ta. I-am aştep­tat pe ai noş­tri, am băut un ceai, am mai dis­cu­tat cu oame­nii din sat, des­pre ce va fi, cum va fi. Eram îngri­jo­ra­ţi, pen­tru că rân­dul era mare, dar bule­ti­ne­le răma­se erau puţi­ne.

După vota­re, tata s-a întors îna­poi la ser­vi­ciu, mama a aler­gat aca­să să ter­mi­ne tre­bu­ri­le pe care le înce­pu­se, căci avea o săp­tămâ­nă grea de mun­că în faţă, eu am mers la bibli­o­te­că să-mi ter­min lecţi­i­le.

Ziua de 13 noiem­brie a fost o expe­rienţă de neu­i­tat. Indi­fe­rent de rezul­tat, acum ştim că în Irlan­da sun­tem mulţi şi uni­ţi – şi aceas­ta este o vic­to­rie.

Mariana Verdeş, Irlanda

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul sa nu publicam sau sa ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ura de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *