[sondaj] Președintele Timofti la trei ani de mandat
Pe 16 martie s-au împlinit 3 ani de la preluarea mandatului la preşedinţia R. Moldova de către Nicolae Timofti. Alegerea celui de-al patrulea preşedinte titular, pentru 4 ani, s-a făcut în şedinţa plenară a Parlamentului, în 2012, pe 16 martie. La o săptămână de la alegere, pe 23 martie, N. Timofti a depus jurământul de credinţă. Şeful statului este garantul nr. 1 al drepturilor constituţionale în R. Moldova.
Trei ani cu preşedintele Nicolae Timofti. Cum a fost?
Ludmila Bolboceanu, profesor universitar
Domnul Timofti este un om bun şi un cetăţean bun – cu demnitate şi conştiinţă naţională, şi un bun profesionist. Îl apreciez mult, dar prezenţa Domniei Sale în ierarhia puterii, în aceşti 3 ani, nu prea s-a simţit. Cei care l-au ales au profitat de bunătatea sa şi au decis şi pentru el, iar el a acceptat. Nu a fost implicat direct în jaful de la BEM sau în tranzacţia cu Aeroportul, sau în marile acte de corupţie (care sunt pericolul nr.1 pentru securitatea statului), dar ca preşedinte nu a reacţionat pe măsură, şi asta pentru că e dependent de cei care l-au ales. Şi aşa va fi. Ca să avem un Iohannis al României, trebuie să avem un DNA ca în România şi un preşedinte ales de popor, care să nu depindă de voia şi de votul clientelei din Parlament.
Valentin Krîlov, ex-deputat
Alegerea dlui Timofti trebuia să rezolve o problema majoră pentru acel moment: pacea şi stabilitatea în societate. Azi avem şi una şi alta, deşi relaţiile cu Tiraspolul şi Comratul nu au fost de aur, pe fundalul situaţiei din Ucraina. Sărăcie? Da, avem. Nedreptate? Da. Corupţie? Da, mai ales în justiţie. Majorarea excesivă a salariilor pentru magistraţi, în speranţa că se vor lăsa de corupţie, a fost un calcul greşit al dlui Timofti. Nu s-a manifestat preşedintele nici în relaţiile cu Comratul şi Tiraspolul. În schimb, a fost activ în relaţiile cu Vestul, dar nu şi cu Estul. Undeva s-a pierdut din echilibrul acestor relaţii, dar, între timp, am avut alegeri noi, avem un nou guvern, preşedintele mai are un an de mandat şi s-ar putea ca situaţia să se schimbe şi aici
Mihai Dârul, s. Lunga, Dubăsari, pensionar
Când a fost vorba să fie ales preşedinte, ţin minte că dl Ghimpu a declarat că însuşi Dumnezeu ni l-a trimis pe N. Timofti să fie preşedinte. Am avut aşteptări mari, dar până la urmă Dumnezeu ne-a pedepsit cu acest preşedinte, ca şi cu parlamentul pe care-l avem. Nu sunt pentru popor. Numai în vorbe. Viaţa noastră, în stânga Nistrului, nu merge înainte, ci înapoi. Domnul Timofti poate o fi om bun, dar preşedinte, nu. Nu are caracter. În 3 ani nu a venit niciodată la Dubăsari sau măcar până la Nistru, că lumea ar fi ajuns pe jos la întâlnirea cu el. Nimic. Dar parcă la Comrat a fost? Sau la Taraclia? Sau la Bălţi? Eu l-am văzut de două ori la televizor şi atunci din cabinet… De ce să se teamă să iasă la întâlnire cu lumea?
Alexandra Cann, Asociaţia Patronală APIUS, preşedinte
Preşedintele e un om bun. Ar fi de aur într-un stat care nu este perturbat de hoţie şi corupţie. În cazul nostru, însă, preşedintele ar fi trebuit să mai pună din când în când piciorul în prag acolo unde partidele de la guvernare au confundat interesele statului cu cele de grup sau personale. Nu i-a ajuns, se vede, curaj, dar trebuia… Trebuia să se adreseze electoratului şi societăţii civile şi să ne ceară sprijinul pentru a face împreună presiune asupra celor care în alegeri spun una, şi după fac alta. Mă bucur că a mers înainte în politica de integrare euro-atlantică, că s-a contrat cu Putin pe probleme de interes naţional şi că este un preşedinte cu demnitate naţională. Dacă i-ar mai fi şi respectat mandatul de către cei care l-au ales, ar fi minunat
Anatol Ţăranu, analist politic
Preşedintele Timofti a venit ca o soluţie pentru o criză politică de lungă durată. A fost figura care a întrunit compromisul celor 3 partide pro-europene de la guvernare. El a exprimat voinţa acestor partide şi a fost, din start, un preşedinte al cursului pro-european pentru R. Moldova. Contestat mereu de comunişti, nu i-a fost simplu, pentru că nu a avut niciodată în spate o forţă parlamentară a sa şi, în acest sens, era greu de aşteptat că va reuşi prea multe. Ce i-am reproşa? Lipsa unui discurs public, un deficit de comunicare… A fost pasiv şi în politica externă. I-a cedat conştient întâietatea primului-ministru în acest sens, dar acolo unde a avut ocazia să reprezinte R. Moldova, a făcut-o cu multă demnitate.