Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Finanțatorii trebuie să pună…

[sondaj] Finanțatorii trebuie să pună piciorul în prag

Europenii sunt tot mai derutaţi: să mai investească sau nu în R. Moldova, dacă de pe urma miliardelor acordate nu se schimbă nimic în bine – viaţa degradează, exodul creşte, corupţia înfloreşte, iar banii dispar înainte de a ajunge în agricultură, în infrastructură, în ştiinţă sau reforme. Mai are rost să rupem de la gura contribuabililor noştri, dacă aceşti bani sunt furaţi? – se întreabă guvernele Europei? Există vreo şansă ca aceşti bani să ajungă şi la noi? – se întreabă cetăţenii R. Moldova?

Banii Europei: când vor ajunge şi „la noi”?

anatol-petrencuAnatol Petrencu, istoric

Faptul că R. Moldova a intrat pe mâna hoţilor e cunoscut de toată lumea, mai ales după cazul cu băncile. Problema, însă, e alta. Într-o democraţie, guvernările se tem, de obicei, de două lucruri: de lege şi de societatea civilă. La noi, ambele sunt slabe. Legile sunt slabe pentru că sunt la cheremul puterii, iar societatea civilă este una amorfă. Opoziţia parlamentară şi extraparlamentară de dreapta nu este un concurent serios pentru actuala guvernare, iar ONG-urile sunt tari în seminare şi interviuri. Din păcate. Eu cred că singura forţă care ar putea să-i pună la punct pe guvernanţii noştri sunt europenii şi americanii, care au dat banii şi care au şi dreptul, şi puterea să ceară socoteală pentru cheltuirea acestor bani. De ce nu o fac, nu ştiu. Şi când o vor face tot nu e clar. Dar ar trebui.

Valentin-KrilovValentin Krîlov, politician

Că R. Moldova e o zonă a marilor hoţii nu e o noutate. Se fură de mult şi tare, inclusiv din investiţiile străine pentru reforme şi dezvoltare. Îngrijorarea occidentalilor este clară. Ei vor să vadă rostul acestor investiţii, dar rostul lor nu se vede decât în maşinile de lux sau în palatele şi conturile bancare ale unor hoţi în lege, care au acaparat puterea. Eu cred că Europa trebuie să-şi monitorizeze mai strict banii trimişi în R. Moldova şi să condiţioneze mult mai sever gestionarea acestor fonduri. E posibil? E posibil. Uitaţi-vă ce se face în Ucraina. Să nu uităm că fără finanţări din exterior orice guvernare în R. Moldova e sortită eşecului. Iar dacă-i aşa, aceste guvernări pot fi responsabilizate, fie şi împotriva voinţei lor.

Tudor-BotnaruTudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii

Legile în R. Moldova sunt făcute de hoţi. După placul lor. De aici şi toate nenorocirile. Avem soluţii pentru mai bine? Avem. Unu: să facem reforme în justiţie şi în organele de control la standarde europene. Şi doi: să dăm voie Centrului Anticorupţie să facă ceea ce face DNA în România. Ori vă dau alt exemplu: dacă în perioada sovietică kgb-ul semnala CC-ului despre o ilegalitate, problema se rezolva din prima. Se întâmpla că ”zburau” capete. Dar acum SIS-ul sesizează, în mod repetat, guvernul că se pune la cale jefuirea băncii de stat şi nicio reacţie. La fel e şi cu investiţiile străine. Finanţatorii şi societatea civilă trebuie să exercite presiuni asupra puterii ca aceasta să facă reforme. Altfel e catastrofă.

Ludmila-BolboceanuLudmila Bolboceanu, profesor universitar

Atât timp cât vom avea la guvernare tot soiul de hoţi, nu vedem noi banii Europei. Aceşti hultani se gândesc doar la ei şi la buzunarele lor. Avem nevoie de altfel de lume, cu o altfel de gândire la guvernare. Dacă există o Maia Sandu la Educaţie, înseamnă că avem de unde. Pur şi simplu, această lume trebuie încurajată şi sprijinită public, iar europenii trebuie să-şi regândească politicile de finanţare. Dacă văd că se fură, de ce să dea banii pe mâna hoţilor? Să-i investească direct în proiecte, pe care tot ei să le administreze. Mai ales la sate. Şi încă ceva: prea mulţi bani se duc pe seminare ONG, conferinţe… A fost nevoie la început, dar cât se poate? Sunt peste 20 de ani. Nu e serios. Banii trebuie investiţi în dezvoltare.

Arcadie-SuceveanuArcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor, preşedinte

E trist ceea ce se întâmplă cu această practică moldovenească de guvernare. Hoţia la nivel de stat a devenit normă. Cu toate acestea, Occidentul nu trebuie să înceteze finanţările pentru R. Moldova. Societatea moldovenească nu are nimic în comun cu aceste hoţii. E bine să existe mai mult control din partea finanţatorilor, trebuie ca cei vinovaţi de furt şi delapidări să fie puşi la respect, dar numai nu întreruperea finanţărilor. Eu am impresia că guvernanţilor noştri li s-au iertat prea multe de-a lungul anilor, şi ei, din lipsa celor 7 ani de acasă, probabil, au încurcat buna relaţie cu obrăznicia. Uite că la Riga li s-a dat de înţeles, în sfârşit, că s-a terminat cu avansurile şi mai departe toate vor fi după merit. Poate le va fi de învăţătură.