I-am convins să voteze, dar n-au primit buletine
Dragă ţară, mi-a luat mult timp să definesc ce simt pentru tine după alegerile recente. M-am simţit ca un copil abandonat de mama sa biologică. Pe mine, mai norocoasă, m-a adoptat o ţară blândă, deşi cam friguroasă, Canada. În loteria asta cu mamele adoptive nu le-a mers tuturor la fel…unele mai calde, altele mai reci, unele mai duioase, altele mai severe, dar toate adoptive. Eu am plecat doar de un an şi e puţin pentru a înţelege exact ce simt, ştiu bine că te-am iubit mereu, o dragoste neîmpărtăşită, din păcate.
Am simţit asta în ziua alegerilor. A fost o zi miraculoasă, or, ceea ce s-a întâmplat în acea zi în diasporă a fost o minune. Povesteam unor prieteni canadieni despre mobilizarea fără precedent a diasporei, despre miile de kilometri parcurşi, despre plăcinte şi sarmale, despre speranţa pe care o aveam noi toţi, şi le venea să plângă de admiraţie. Mi-au telefonat după alegeri să mă întrebe dacă am reuşit. Le-am spus că eu nu. Eu nu am reuşit să votez, nici cele trei familii pe care le-am convins îndelung să meargă la vot – nu au reuşit să voteze. Eram indignată, am semnat petiţii, am scris pe Facebook. Totuşi, am selectat cu grijă cuvintele pe care le-am adresat Moldovei şi oamenilor ei.
Noi ştim că cei de acasă sunt supuşi manipulării mediatice în doze cancerigene. Nu că asta nu s-ar întâmpla şi în ţările dezvoltate, mass-media este un instrument important pentru politicienii din lumea întreagă, doar că în Moldova mai mult ca oriunde manipularea aduce rezultate frumoase celor de la putere.
De ce vă spun asta? Pentru că e incorect să dăm vina pe mâca, tâca, ruşi sau găgăuzi, homofobi sau alţi cetăţeni cu drept de vot. (VOT s.n. exprimare a opiniei cetăţenilor unei ţări în legătură cu alegerea reprezentanţilor în organele de conducere.) Fiecare cetăţean şi-a exprimat propria opinie. E desigur tragic că această opinie a fost cumpărată sau impusă, dar, pană la urmă, trebuie să ne acceptăm ţara şi oamenii ei.
Pentru mine e o naivitate să crezi că, peste noapte, un milion de moldoveni care nu au ieşit niciodată din ţară (o mare parte dintre ei au învăţat doar câteva clase, ba cu ruşii ba cu românii) se vor lumina dintr-odată şi vor fi capabili să înţeleagă şi să analizeze perspectivele geopolitice sau economice ale R. Moldova. Printre ei sunt o mulţime de tineri cu diplomă de studii, cu conturi pe reţelele de socializare, cu acces la informaţie, dar nu au votat, pentru că sunt tineri, pentru că nu au un scenariu de viaţă în R. Moldova, pentru că nu le pasă…încă. Există şi categoria mea preferată, „bratanii cu iphone, şmaifon, jguturi şi vse dela”, cărora le convine ca în ţară să nu fie ordine, pentru ca businessurile lor ilegale să continue profitabil pentru cercurile lor restrânse. Aceştia din urmă au votat conştient, aceştia au fost voluntari în campania electorală pentru un candidat din gaşcă.
Nu vreau în niciun caz să ofensez pe nimeni. Eu admir oamenii simpli, poate chiar necărturari, care îşi câştigă onest şi în sudoarea frunţii bucăţica de pâine. Ei nu sunt de vină că statul îi limitează în educaţie de calitate, în informaţie echidistantă. Pe tineri sunt un pic supărată, însă doar un pic, pentru că indecizia lor e firească. Eu şi tovarăşilor „blatnîie” le găsesc justificare, noi am fost o ţară asuprită ani la rând şi acest „blinc-blinc” dorit de mulţi moldoveni e un protest, o dovadă sau o recunoaştere a propriei inferiorităţi.
Moldova are şi o mulţime de oameni frumoşi, oameni muncitori, educaţi, talentaţi şi sinceri. Eu zic că mai avem nevoie de timp, pentru ca mentalitatea şi fricile societăţii noastre să se schimbe. Eu am considerat rezultatele alegerilor prezidenţiale un mare succes, pentru că niciodată până acum nu am văzut moldovenii atât de uniţi, sau cel puţin nu atât de mulţi. Urmează să analizăm ce mai putem face pentru ţară, pentru mama noastră ale cărei gene le purtăm, al cărei grai îl cântăm şi ale cărei boli le moştenim.
Lidia OPREA, Canada
