Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Casa soacrei în care locuieşte…

Casa soacrei în care locuieşte preşedintele CSM

476-casa-victor-micuVictor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ales în funcţie săptămâna trecută, locuieşte în casa soacrei sale. Într-un interviu pentru ZdG, acesta spunea că deţine un apartament în sectorul Râşcani al Capitalei, dat în exploatare în 2009, dar că nu trăieşte în el, „pentru că, vă spun sincer, nu am avut bani să fac reparaţie. Acum fac reparaţie. Şi stau într-o casă de pe str. Drumul Crucii, construită în 1964. Ea a aparţinut bunelului soţiei mele. Apoi, a fost transmisă soacrei mele. Eu trăiesc pe capul lor acum”.

Întrebat de ce nu a indicat-o în declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi, Victor Micu a precizat că nu a făcut acest lucru pentru că imobilul nu este al său. „Eu trăiesc la ei. Casa e modestă, puteţi să vă duceţi s-o vedeţi”, ne provoca acesta. Şi în urma solicitărilor venite din partea cititorilor ZdG, am mers pe str. Drumul Crucii, în sect. Buiucani pentru a vedea cum arată imobilul în care locuieşte noul şef al judecătorilor.

Casa este într-adevăr una modestă, incomparabilă cu majoritatea caselor din jur, nemaivorbind de casele de lux ale multor judecători care activează în instanţele din Chişinău. Cu poartă învechită, acoperită cu ardezie veche, valoarea casei într-adevăr s-ar potrivi veniturilor unui cetăţean care activează în sistemul bugetar de peste un deceniu. „Asta e casa în care locuiesc şi eu nu am ce ascunde. Nici asta măcar nu este a mea. Fac reparaţie acum în apartamentul pe care îl am în proprietate şi pe care l-am declarat, care a fost dat în exploatare în 2009”, spune Victor Micu.

Conform informaţiilor de la ÎS Cadastru, imobilul a fost iniţial înregistrat pe numele lui Filip Goncearenco, iar ulterior, din 2001, pe numele lui Ion şi Maria Vasiliu, care sunt socrii actualului şef al CSM-ului. În 2005, casa şi terenul pe care este aceasta amplasată erau evaluate la puţin peste 740 de mii de lei, adică aproximativ 40 de mii de euro, cam cât costul unui apartament cu două odăi în mun. Chişinău.

Pe agenda şedinţei de vineri a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) urmează să fie pusă în discuţie examinarea unei sesizări venite din partea unei persoane fizice, care solicită examinarea eventualei încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii admisă de către Victor Micu. Cristina Dumbrăvan, reprezentanta Serviciului informare şi relaţii cu publicul din cadrul CNI, ne-a spus că în sesizare se solicită verificarea întregii averi a noului preşedinte al CSM. Solicitat de ZdG, Victor Micu a spus că nu are ce ascunde şi că nu are nicio problemă cu faptul că ar urma să fie investigat de către reprezentaţii CNI.

V.M.