Viața de după ferestre

Au hotărât să depășească sentimentul de milă și să intre în casele oamenilor cu nevoi speciale. Apoi, să stea la geam împreună cu ei, să descopere împreună cum se vede lumea de acolo. Autoarea proiectului, Djein Vacari, și fotograful Ramin Mazur au documentat timp de un an viețile de după geamuri, iar rezultatul este prezentat într-o expoziție cu tematică urbană: „Farmecul aparte al orașului Chișinău redat prin geamurile sale”.

Ramin Mazur a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (USM), iar ulterior a început să se ocupe mai ales de fotografia documentară. În 2013, a câștigat Bursa Fundației Magnum pentru Drepturile Omului și Fotografie, ce i-a oferit ocazia să studieze la New York University Tisch School of the Arts. „Nu voiam să scriu despre politică, în ultimul an de studii a apărut o propunere să lucrez ca fotograf la un ziar. Așa a început totul”, își amintește Ramin.

Prin obiectivul aparatului foto, către oameni

La început, era dificil, „am avut o perioadă în care nu știam dacă cineva are nevoie de ceea ce fac eu. Mai apoi, am câștigat o bursă, am plecat la New York, am stat acolo. Tot acolo, lucrând cu oameni profesioniști din domeniu, mi-am dat seama că fac ce trebuie, pur și simplu, nu am experiență”, mai spune Ramin, pentru care „fotografia, în primul rând, trebuie să reprezinte realitatea de azi și, dacă include și atmosfera, atunci e bine. Îmi place fotografia care prinde momentul”, adaugă Ramin.

Mazur a fost și pe Maidan, când conflictul încă nu izbucnise acolo, deși își amintește că a simțit cumva că lucrurile merg nu tocmai spre bine. În ceea ce privește R. Moldova și fotografiile pe care le face aici, „mi se pare că noi trăim într-o lume de tranziție și nu am înțeles care-i prezentul nostru”, opinează Mazur, care acum lucrează la un proiect despre viața din stânga Nistrului, despre copilăria și familia sa, și la un altul despre tradițiile de Crăciun.

Crede că este important să stabilești un contact cu cel pe care îl fotografiezi, „ca el să înțeleagă că tu nu ești fotograf, ci, pur și simplu, ai camera cu tine. Trebuie să înțelegi ce se întâmplă înainte de a fotografia, altfel, ceea ce rezultă este fără emoții”.

În opinia lui Ramin, ceea ce contează e ca fotograful să aibă o viziune. „În primul rând, încerc să observ cine e speakerul, cine e persoana principală”, relevă fotograful, completând că nu întotdeauna această persoană e cea care strigă cel mai tare în cadrul unui protest, de exemplu. Apoi, odată „prinse”, fotografiile au nevoie să fie selectate, astfel încât să spună coerent o poveste.

Ramin a fost implicat, înainte de proiectul sus-numit, și în alte proiecte sociale: a fotografiat și persoane care suferă de boala fluturașului. „Acesta a fost un moment de autodepășire, într-o oarecare măsură”, spune Ramin.

Un tărâm numit acasă

La colaborarea cu Djein, Ramin s-a decis pentru că a văzut curaj în ochii ei. Așa, timp de un an, au bătut la ușile celor pentru care acasă a devenit mult mai mult decât pur și simplu un loc.

„Cei mai mulți dintre tineri trăiesc cu ideea că acasă este locul unde dorm și, uneori, mănâncă, dar, pentru persoanele cu nevoi speciale, care petrec mult timp acasă, acesta devine un loc foarte intim, personal. Pentru ei înseamnă mult să mergi în casa lor”, spune Djein Vacari, indicând că, în timpul proiectului, au apărut anumite probleme în această privință – „era dificil să găsim persoane care vor să fie fotografiate”.

Djein și Ramin au stabilit din start să nu scrie un proiect și să nu aplice pentru un grant, ci să se ocupe singuri de tot, având astfel libertatea de a face lucrurile așa cum și le-au dorit. Djein mărturisește că încă nu este în totalitate în afara proiectului, deși acesta aproape că a luat sfârșit. Între timp, a observat că oamenii au tendința de a evita știrile mai triste, și din asta reiese că își creează un fel de insulă a lor, foarte confortabilă, și se izolează de ceilalți, așteptând ca alții să schimbe ceva.

„Și acestor persoane (cu nevoi speciale, n.r.) le place fotografia și arta, în general, doar că ei nu-și pot permite luxul de fi spontani, de a merge pur și simplu la un eveniment de care au aflat relativ recent, nemaivorbind că iarna pentru ei e practic imposibil să iasă în oraș. Am întâlnit printre eroii expoziției oameni care pur și simplu erau dornici să vorbească, să cunoască persoane noi. Au fost și cazuri în care lucrurile erau ceva mai triste, erau persoane care chiar foarte rar ies afară, iar odată am ieșit dintr-o casă și nu am mai vorbit cu Ramin până la stație, fiecare încerca să-și revină din experiența aceea. Scopul expoziției este ca fiecare să-și pună întrebarea dacă nu poate ajuta, pur și simplu, un om din apropierea sa”, povestește tânăra.

Djein crede că schimbările simple țin de caracter și sensibilitate, iar mila este o ușurare doar pentru persoanele care o manifestă.

„Toți găsesc scuze, în loc să vorbească despre probleme și să încerce să le rezolve. Noi găsim scuza că nu avem bani, că ni s-a furat miliardul și așa așteptăm, iar între timp viața oamenilor trece între patru pereți, la geam”, conchide Djein.