Natalia Ciobanu: „Aş fotografia mirosurile”

Nu-şi aduce aminte momentul exact când fotografia a venit şi i s-a întipărit pe retină. Cumva, pur şi simplu, a închis pleoapele şi a înţeles că totul nu e decât fotografiere constantă. Şi a continuat să o facă, nu doar cu ochii, ci şi cu un Canon. Astfel, ceea ce prinde Natalia Ciobanu din fugă, butonând, rămâne nu doar în memorie, ci şi pe hârtie pentru mult timp înainte.

Natalia spune că pentru ea nu există părţi grele în a-şi face meseria, ci doar unele momente care trebuie depăşite sau acceptate aşa cum sunt. De fiecare dată, acestea diferă şi depind de mai multe circumstanţe, care nu pot fi prezise, afirmă Natalia. Şi părţile bune sunt imprevizibile, „însă cele pe care le pot evidenţia cu siguranţă se referă la faptul că de fiecare dată cunosc oameni incredibili şi vizitez ţări atât de frumoase”.

„Fiecare şedinţă foto e foarte personală, intimă”

Acum, Natalia se află în India, la Udaipur, unde va rămâne până la sfârşit de ianuarie. Povesteşte că oraşul este unul foarte calm, cald şi că a dat şi de o gazdă incredibil de drăguţă. „Oamenii fac toate călătoriile şi, ca urmare, deciziile cele mai bune vin ca de la sine”, adaugă ea.

Despre şedinţele foto pe care le-a făcut şi continuă să le facă, Natalia spune că „fiecare este şi a fost remarcabilă şi importantă pentru mine, orice persoană nouă are un impact major în viaţa mea, iar tendinţa de a-i dezvălui pe cei care îi cunosc deja face fotografierea şi mai atractivă. Fiecare şedinţă foto e foarte personală, intimă şi importantă. Există, totuşi, oameni care au intrat în viaţa mea datorită fotografiei şi au schimbat multe”, remarcă fotografa.

Cât despre emoţie, aceasta „poate fi jucată, falsificată, însă o stare niciodată. Deci, să prindem stări în care se află omul în momentul fotografierii, asta contează. Dacă fotograful e foarte atent, receptiv, cu timpul şi practica, va învăţa de la sine să transmită toată această sinceritate printr-o singură fotografie”, crede Natalia.

Seninătăţile imperfecţiunii

Să-i apară imaginea pe coperta unei cărţi a fost un mare vis de-al său, şi în acelaşi timp, „când a ajuns prima carte în mâinile mele, simţeam un calm deosebit, era ceva ce trebuia să se întâmple inevitabil. Pentru expoziţie, însă, am aşteptat foarte mult. Am avut numeroase propuneri pentru a-mi expune lucrările timp de 2-3 ani, dar le refuzam pe toate. Atunci când am simţit că sunt destul de bună pentru a le expune, am făcut-o”, completează Natalia, amintindu-şi că în acea seară, la Odessa, au venit foarte mulţi oameni să-i vadă lucrările şi să o felicite.

Natalia Ciobanu este de părere că e important să faci ceea ce simţi, şi nu să cauţi să fii pe placul cuiva atunci când fotografiezi. Spune că oamenii şi ceea ce trăieşte zi de zi o inspiră. Nu ştie dacă ar vrea să fotografieze un sentiment, dar spune că, cu siguranţă, ar fotografia mirosurile şi sunetele, dacă ar fi posibil.

Dacă privim îndelung în ochii celor pe care i-am fotografiat, putem descoperi că „suntem foarte diferiţi, unici, dar, în acelaşi timp, semănăm mult. E incredibil, dar adevărat”, mai spune Natalia. Adaugă că o fotografie ideală nu există şi că „ar fi plictisitor să existe”. Din călătoriile sale în România, Cehia, India, Turcia, Maroc, Uzbekistan, Myanmar aduce acasă „fotografii şi memorii înscrise pe hârtie”.

Deşi totul, ca mai întotdeauna, a început cu un joc, atunci când Natalia a primit în dar de la bunica sa un mic aparat de fotografiat, acum este sigură că fotografia o face fericită, împlinită şi astfel reuşeşte, la rândul său, să-i bucure şi pe cei din jur.