Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Ecaterina Savițchi - artista care…

Ecaterina Savițchi – artista care îmbracă oul de struț în culori

Potrivit legendei, Dumnezeu a creat mai întâi oul şi apoi găina, pentru că El putea crea totul din nimic. Astfel a creat un ou care a fost înmânat nopţii să-l clocească şi dintr-un ou clocit în noapte a ieşit un univers. Această legendă o cunoaşte şi Ecaterina Saviţchi încă de pe băncile universităţii. Atunci a luat pentru prima dată un ou de struţ în mână şi de doisprezece ani le oferă viaţă prin culoare şi multă măiestrie.

Ecaterina Saviţchi este originară din oraşul Rezina, iar primul contact cu arta l-a avut în timpul studiilor la Liceul „Gaudeamus”, după care a studiat ceramica la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

565-oua-incondeiatePărinţii i-au spus că are mâini dibace

Ecaterina este prima artistă de la noi specializată în pictura cu ceară pe ouăle de struţ. A încercat să încondeieze şi ouă de găină, de raţă şi de gâscă, însă cel mai mult îi place să lucreze cu oul de struţ. A făcut studii de încondeiere în România, după ce părinţii i-au zis că are mâini dibace şi că ar trebui să-şi cultive talentul, iar începând cu anul 2004 creaţiile ei sparg tiparele acestui meşteşug de sezon. Ea creează opere de artă pe care oamenii din diferite colţuri ale globului le păstrează ca pe nişte bijuterii. Lucrările Ecaterinei Saviţchi le putem găsi în colecţii particulare din Italia, Israel, Grecia, România, Rusia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, fiind procurate la un preţ de 100 de euro bucata.

Cu multă răbdare, tact şi tot atâta meticulozitate, tânăra plasticiană transpune pe suprafaţa oului de struţ o diversitate de elemente picturale. Acestea redau motive preluate de pe ţesăturile şi straiele tradiţionale româneşti, elemente celtice şi persane, figuri zoomorfe, antropomorfe şi vegetale de o exuberanţă regală.

„Nu mi-aş fi imaginat vreodată că asta va deveni o parte a vieţii mele fără de care nu voi putea exista. Nimic nu se compară cu această artă, tot sufletul şi rugăciunile mele se află în aceste ouă”, menţionează Ecaterina.

Oul de struţ – o bijuterie care aduce pace în familie

Pentru a ajunge operă de artă, oul trece prin mai multe etape. După ce a fost extras conţinutul oului, acesta se spală bine, se unge cu tips ca să nu pătrundă microbi în interior, apoi iarăşi se spală şi se degresează. Cea mai dificilă etapă este elaborarea conceptului, iar odată stabilit acesta, suprafaţa circulară se creionează cu secţiuni pe care se va aplica ceară caldă cu pigment. Primele linii se numesc linia vieţii şi a morţii, fără de care tânăra nici nu începe a lucra, ele sunt baza acestei arte, punctează Ecaterina. Pe liniile deja conturate se trasează stratul negru cu chişiţa, o stinghie de lemn cu vârf de metal ce aşază ceara topită după un anumit tipar. Iar mai apoi se trece la colorarea suprafeţelor şi elementelor. Este important să se ţină cont de simetrie, pentru a conferi un ansamblu cât mai armonios. În cele din urmă, suprafaţa oului este acoperită cu lac.

Potrivit meşteriţei, fiecare ou de struţ încondeiat are o poveste a sa. „Oul încondeiat are o energie deosebită şi aduce pace în familie. Ţin cont de ceea ce-mi cere cumpărătorul. De exemplu, dacă cineva îşi doreşte un copil, caut în cărţi simbolurile specifice, aplic culorile necesare, iar în momentele în care creez meditez, mă gândesc la aceşti oameni şi atunci acel ou devine un fel de amuletă care funcţionează”, ne spune Ecaterina.

„Nu oricine pune mâna pe chişiţă poate deveni un artist”

În R. Moldova sunt puţini meşteri care se ocupă cu încondeierea ouălor. „La noi sunt foarte puţini cei care au îmbrăţişat această artă, şi chiar de am fi zece meşteri, toţi am crea diferit, fiecare meşter are viziunea sa şi talentul său. Nu oricine pune mâna pe chişiţă poate deveni un artist”, este de părere Ecaterina Saviţchi. Potrivit ei, ca să reuşeşti este nevoie de multă răbdare, muncă şi documentare.

Visul cel mai mare al Ecaterinei este ca meşteşugurile noastre să fie apreciate şi cunoscute în întreaga lume. „Vreau să avem un brand al nostru. Încondeierea ouălor să devină un specific naţional”, adaugă meşteriţa.

Recent, Ecaterina a început o colaborare cu Muntenegru, unde urmează să ne reprezinte ţara. „Cel mai mult mă doare că trebuie să ne afirmăm în altă ţară, pentru că în R. Moldova e mai greu să ne creăm un viitor frumos”, constată meşteriţa.

Corina ONOICO, stagiară