Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Primarul demis vine zilnic la…

Primarul demis vine zilnic la serviciu

Ion Balan, primarul demis al satului Ignăței, r. Rezina, continuă să activeze în această funcție, deși, încă în luna septembrie 2014, Curtea de Apel (CA) Chișinău a menținut în vigoare decizia Judecătoriei Rezina din decembrie 2013, prin care primarul era revocat. Decizia instanței însă nu este pusă în aplicare, pentru că majoritatea consilierilor sătești îl susțin pe actualul primar.

Ion Balan, primarul democrat al s. Ignăței, r. Rezina, a fost ținta mai multor articole, apărute în presa locală dar și în cea națională, în prim-plan fiind puse afacerile pe care acesta le derula în timp ce era edil. Prin decizia Comisiei Naționale de Integritate (CNI) din 30 mai 2013 s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Ion Balan prin admiterea unui conflict de interese. Mai exact, CNI stabilea că acesta în timp ce conducea primăria se implica și în afaceri, fiind fondator la Întreprinderea Individuală „Ion Balan” și la SRL „Ignat-Prim”. Cu una dintre ele, reprezentată de soția sa, în 2012-2013, Balan, fiind primar, a semnat un contract de achiziție pentru produse alimentare destinate grădiniței din localitate, grădiniță care era condusă tot de către Natalia Balan, soția sa.

„Da, d-lui vine la Primărie zilnic”

Pe 30 decembrie 2013, Judecătoria Rezina a admis cererea venită din partea Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat ca urmare a constatărilor CNI și a decis revocarea mandatului primarului s. Ignăței, r. Rezina, Ion Balan. Acesta a atacat hotărârea primei instanțe la CA Chișinău, care s-a pronunțat pe marginea acestui caz în septembrie 2014, atunci când a hotărât menținerea în vigoare a deciziei primei instanțe. Doar că, despre această hotărâre, care era deja executorie, nimeni din sat nu a știut până în luna decembrie 2014, când președintele Judecătoriei Rezina a trimis un demers către Consiliul sătesc Ignăței, prin care informa despre necesitatea punerii în aplicare a hotărârii de demitere a primarului. Doar că acest lucru nu a fost posibil.

„Da, d-lui vine la Primărie zilnic, la fel ca mai înainte. Noi am încercat să punem în aplicare hotărârea, însă jumătate dintre consilieri, care-s pentru respectarea legii, au solicitat convocarea consiliului, iar cealaltă jumătate nu au venit, după ce probabil au fost șantajați. Acum, primarul are, practic, un fel de majoritate și nu i se poate face nimic”, susține Elena Pistrui, consilier sătesc.

„Şi noi ne întrebăm cum e posibil așa ceva. Am scris la toate instanțele, și nimeni nu face nimic. Nu înțelegem dacă mai există justiție în R. Moldova. Ieri (luni, 19 ianuarie 2015), Judecătoria Rezina a trimis decizia la Trezorerie pentru a nu-i recunoaște semnătura. Da, noi, consilierii, am primit hotărârea judecății, dar nu o putem pune în aplicare pentru că nu sunt de acord toți consilierii. Noi suntem 13 consilieri și doar 6 susțin punerea ei în aplicare. Diferența este de un vot. Astfel, se blochează totul. La nivel foarte înalt de fac presiuni asupra consilierilor, începând de la pedagogii care-s consilieri, pe linia de serviciu…”, ne spune și Nicolae Badan, un alt consilier sătesc.

„Am protecția și susținerea satului”

„Eu sunt în continuare primar”, recunoaște Ion Balan. „Consilierii însă nu se pot întruni. Asta nu e problema mea. Săptămâna asta este programată o altă ședință și vom vedea. Eu mă voi supune deciziei consilierilor și legii. Nu sunt de acord cu decizia, dar o voi respecta”, spune acesta, conștient probabil de faptul că majoritatea consilierilor sătești ar fi de partea sa. Întrebat despre acuzațiile precum că ar fi protejat de persoane sus-puse, Balan a precizat: „Eu am protecția și susținerea satului, pentru că sunt la al treilea mandat. Și acum majoritatea mă susțin. De ce să nu mai candidez la un nou mandat?”, ne-a întrebat acesta, în contextul alegerilor locale care sunt programate peste aproximativ 3 luni.

Iurie Ciocan, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), a explicat pentru ZdG că decizia instanței de judecată trebuie să fie pusă în aplicare de un executor judecătoresc și de către consilierii sătești. Acesta a precizat însă că, chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, conform legii, cu un an de zile înainte de alegeri, nu pot fi organizate alte alegeri, așa că funcția primarului din s. Ignăței ar trebui să fie deținută în calitate de interimar de către o persoană desemnată de consilieri.

Autoritățile își pasează atribuțiile

Tudor Golub, șeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, instituție care a câștigat la CA Chișinău procesul cu primarul, ne-a declarat că, în opinia sa, pentru a pune hotărârea judecății în aplicare ar fi nevoie de o decizie definitivă a instanței de judecată, în acest caz a Curții Supreme de Justiție. „La noi a parvenit o solicitare de la Judecătoria Rezina pentru a face ceva, însă noi nu avem nicio pârghie, nimic. La mijloc sunt chestii politice”, afirmă Golub.

ZdG a încercat, fără succes, să discute cu reprezentanții Judecătoriei Rezina, cei care solicită punerea în aplicare a deciziei judecătorești. Totodată, nicio persoană care are tangență cu acest caz nu a putut să ne spună dacă și cine este executorul judecătoresc responsabil de executarea hotărârii. Aurel Corcescu, singurul executor judecătoresc din r. Rezina, ne-a spus că nu i-a parvenit vreun titlu executoriu care ar viza situația din Ignăței. În opinia sa, cei care ar trebui să execute hotărârea judecății sunt CEC și Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat.

disclaimerAcest articol este realizat în cadrul proiectului „Contribuţia Societăţii Civile la Monitorizarea Politicilor Anticorupţie în Moldova”, implementat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele financiare ale Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDEF). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene şi/sau ale Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie (UNDEF).