Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Inculpatul, lăudat de Plahotniuc

Inculpatul, lăudat de Plahotniuc

489-plahotniuc1Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat (PD), considerat unul dintre cei mai influenţi politicieni din R. Moldova, apare tot mai frecvent alături de Constantin Ţuţu, sportiv inculpat în cadrul unui dosar penal, tărăgănat de mai multă vreme la Judecătoria Orhei. Plahotniuc chiar îl laudă pe acesta şi îl felicită pentru performanţele sale sportive. Pe de altă parte, Constantin Ţuţu dedică victoriile sale PD-ului, partid pe care-l promovează inclusiv în reportaje difuzate la una dintre televiziunile controversatului businessman şi politician.

Relaţia dintre Constantin Ţuţu, cel mai bun luptător moldovean, multiplu campion naţional şi mondial la kickboxing şi Muay Thai, şi Vlad Plahotniuc, despre care se vorbea încă acum câţiva ani, a devenit, în urmă cu câteva săptămâni, publică. Ţuţu a apărut într-un reportaj la o televiziune care aparţine omului de afaceri, vorbind despre realizările PD-ului, iar Plahotniuc l-a felicitat pentru ultimul său succes, l-a vizitat la antrenamente şi chiar i-a ţinut pumnii.

489-plahotniuc2Felicitări şi pumni strânşi de la Plahotniuc

„Îl felicit în mod special pe Constantin Ţuţu, care a luat trofeul de campion. Şi îi mulţumesc că a dedicat victoria sa Partidului Democrat. Constantin, moldovenii sunt mândri de tine, iar democraţii, de două ori pe-atât! Ne-ai oferit un spectacol de excepţie celor care te-am susţinut din sală”, a scris Vlad Plahotniuc, pe contul său de facebook, duminică, 21 septembrie 2014, la două zile după ce asista, din sală, la victoria repurtată de Ţuţu în faţa unui italian. În ajunul luptei, acelaşi Plahotniuc chiar l-a vizitat pe sportiv în sala de antrenament şi a îndemnat oamenii să-i ţină pumnii acestuia.

„Să-l susţinem pe campionul nostru! …Ieri am fost împreună cu câţiva colegi din partid să-l vedem pe Constantin la antrenament, să-l încurajăm înaintea meciului mare pe care îl va avea. L-am găsit pe Constantin extrem de motivat şi de încrezător în forţele proprii. Cu un astfel de moral, sunt sigur că va avea succes. I-am dorit rezistenţă şi motivaţie pentru victorie şi i-am promis lui Constantin că pe 19 septembrie voi fi neapărat în sală, printre suporteri, şi voi urmări în direct performanţa lui. Vă invit şi pe voi să veniţi să-l susţinem în direct pe campionul nostru. Va fi un eveniment sportiv de zile mari pentru Chişinău şi să sperăm că va fi şi seara lui Constanţin Ţuţu. Mult noroc, Constantin. Îţi ţinem pumnii”, scria politicianul. Într-adevăr, Ţuţu a dedicat victoria repurtată PD-ului, iar peste câteva zile, a anunţat că se lansează în politică. Cel mai probabil, acesta se va regăsi pe lista PD la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

489-plahotniuc3Fuga lui Ţuţu şi decizia judecătorilor

Constantin Ţuţu a ajuns în atenţia opiniei publice în urmă cu câţiva ani, iniţial, pentru performanţele sale sportive, iar mai apoi, după ce, în seara de 28 aprilie 2012, a fost implicat într-un schimb de focuri, în urma cărora a decedat un bărbat, Alexei Veretca, de 42 de ani, şi rănit Iurie Matcovschi, fost poliţist, prieten cu victima. Crima a avut loc lângă restaurantul Doi Haiduci, din Codrii Orheiului. Atunci, Ţuţu, care a fost alături de un grup format din peste 12 persoane, a fugit de la faţa locului împreună cu amicii săi, Ion Corcodel, Vasile Cojocaru, Oleg Pruteanu, Radu Andriţco, Dumitru Colomeiciuc sau Alexandru Onişciuc, pe numele tuturor, oamenii legii obţinând mandate de arest. Dacă ultimii trei nu au fost găsiţi nici până astăzi, sportivul Constantin Ţuţu a fost de negăsit doar atâta timp cât pe numele său figura un mandat de arest. În mai 2012, pe când era dat în căutare, magistraţii Judecătoriei Centru i-au schimbat măsura de arest, Ţuţu fiind trimis iniţial în arest la domiciliu, ulterior fiind lăsat în libertate, sub control judiciar. Atunci, acesta a apărut.

Iniţial, procurorii i-au învinuit pe toţi participanţii în acel schimb de focuri de participare la omor. În scurt timp însă, Denis Rotaru, procurorul secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale (PG), decidea ca Oleg Pruteanu, Vasile Cojocaru şi Constantin Ţuţu să fie scoşi de sub urmărirea penală pentru omor, fiind acuzaţi doar de huliganism. Toate astea după ce, Ion Corcodel a admis că el a fost cel care a tras în Alexei Veretca.

Atunci, Andrei Pântea, prim-adjunct al procurorului general, anula ordonanţele procurorului Rotaru pe motiv că „urmărirea penală a fost efectuată incomplet, nu a fost obiectivă, iar legea penală nu a fost aplicată faptelor comise de învinuiţi, iar rechizitoriul a fost întocmit contrar prevederilor Codului de Procedură Penală”. Totodată, acesta menţiona că scoaterea de sub urmărirea penală a celor trei (Ţuţu, Pruteanu şi Cojocaru) constituie „aprecierea arbitrară şi neîntemeiată a circumstanţelor cazului, de jure şi de facto”, precizând că investigaţia a fost efectuată „ineficient şi incomplet”.

489-penal-tutu18 luni de proces fără rezultate

Ordonanţa lui Pântea, prin care anula ordonanţa lui Rotaru, a fost anulată, la rându-i, la scurt timp, de către judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Râşcani, Ghenadie Morozan, cel despre care presa a scris în nenumărate rânduri că a fost cumnat cu Vlad Plahotniuc, cel care astăzi îl laudă pe Constantin Ţuţu. Astfel, dosarul a fost trimis în judecată cu un singur învinuit de omor – Ion Corcodel, şi cu alţi trei inculpaţi, Constantin Ţuţu, Oleg Pruteanu şi Vasile Cojocaru – învinuiţi de huliganism.

Prima şedinţă de judecată în acest dosar a avut loc încă în martie 2013, adică acum un an şi jumătate, până în prezent, o sentinţă nefiind pronunţată. Dimpotrivă, dosarul se tergiversează, susţine Roman Zadoinov, avocatul familiei Veretca. „Dosarul se tot amână. Ba nu vine un inculpat, ba nu vine altul. Suntem foarte departe de sentinţă”, zice apărătorul.

489-veretca„Dosarul este vândut”

Rudele lui Alexei Veretca nu mai cred că cei care l-au omorât pe Alexei vor fi pedepsiţi. Acestea par să fi renunţat deja la luptă. Soţia victimei este plecată peste hotare, la fel ca şi doi dintre cei trei fraţi ai săi. Alte rude sau apropiaţi au ajuns să se teamă să vorbească deschis despre dosar. „Judecata se tot amână. Ba că cineva nu-i, ba din alte motive. Cred că este vreo înţelegere. În dosar, procurorii au făcut multe lucruri murdare. Dosarul este vândut. Cineva din inculpaţi vorbea prin Orhei că pe acest dosar s-au plătit deja peste 200 de mii de euro, pentru tot. Atunci când li s-a schimbat învinuirea, din omor în huliganism, tot s-au plătit bani. Eu tot aud de reforme, investiţii. Dar, unde-s ele? În loc să fie mai bine, e mai rău”, ne spune un apropiat al familiei Veretca. „Este expertiză, care arată că Alexei a fost împuşcat din spate. Ce fel de autoapărare? Se încearcă muşamalizarea şi uitarea cazului. Dar, cine suntem noi şi cine-s ei? Nu putem face nimic”, concluzionează acesta.

„Bineînţeles că atunci când un judecător vede imaginile cu inculpatul lângă o persoană aşa de influentă, poate fi influenţat. Bineînţeles că nu e normal ce se întâmplă, dar noi nu putem face nimic”, explică Roman Zadoinov. Referitor la anunţul apropiaţilor familiei Veretca precum că dosarul ar fi fost vândut, Zadoinov a precizat: „Toată lumea cunoaşte că justiţia din R. Moldova este coruptă. Nimic nu poate fi exclus”.

489-plahotniuc-tutu„Doar nu dl Plahotniuc va examina dosarul”

Adrian Lebedinschi, avocatul lui Ion Corcodel, singurul inculpat acuzat de omor, susţine însă că şedinţele de judecată decurg normal şi că clientul său nu are motive să tărăgăneze examinarea dosarului, pentru că, „noi cerem achitarea”. „Dosarul se amână şi pentru că, în ultimele şedinţe, partea vătămată, soţia lui Veretca, nu se prezintă. În dosar au mai rămas de examinat câteva probe ale acuzării şi pe urmă,cred că trecem la audierea inculpaţilor”, spune acesta. „Eu nu am văzut imaginile cu Ţuţu şi Plahotniuc, dar nu văd o problemă. Constantin Ţuţu este un sportiv şi e normal să apară lângă diverse persoane publice. Că, doar nu dl Plahotniuc va examina dosarul”, zice Lebedinschi.

Vasile Pruteanu, soţul judecătoarei Liuba Pruteanu, tot el avocatul lui Constantin Ţuţu, a avut marţi, 30 septembrie 2014, telefonul deconectat. Vlad Plahotniuc a refuzat să discute cu ZdG. I-am solicitat fostului deputat un minut pentru a discuta, iar acesta ne-a spus că nu dispune de timp şi a închis. Nici Constantin Ţuţu nu a fost de găsit pentru a discuta despre relaţia pe care o are cu Vlad Plahotniuc. Denis Rotaru, procurorul care merge în instanţa de judecată, nu a răspuns la apelurile ZdG, fiind telefonat de mai multe ori, în zile diferite.

UPDATE: Țuțu, pe lista PD, alături de Plahotniuc