Victor Osipov: „O soluţionare îngheţată, mai mult decât un conflict îngheţat”

Interviu cu Victor Osipov,
viceprim-ministru pentru Reintegrare

 

— Dle Osipov, în ce punct am ajuns acum în reglementarea transnistreană?

— E greu de apreciat, de la începuturile conflictului până în prezent, unde anume anume am ajuns.

— E pentru că batem pasul pe loc?

— Nu, suntem în mişcare. Noua guvernare şi-a asumat responsabilitatea pentru dinamizarea procesului de negocieri şi cred că acest lucru e vizibil deja. Dacă la sfârşitul anului 2009 — începutul anului 2010 vorbeam despre inventarierea instrumentelor şi tipurilor de abordare, astăzi, şi în plan intern şi la nivel internaţional, apar rezultatele eforturilor noastre, care au o rezonanţă vizibilă.

— Dacă, însă, e să abordăm subiectul sub aspectul factorului uman, puţini vorbesc, totuşi, că au sesizat o schimbare în bine la acest subiect… Mă refer la situaţia şcolilor româneşti, la arestarea lui Vardanean şi Cazacu, la alte cazuri dificile…

— Factorul uman, desigur, este foarte important şi tot ce facem e ca să influenţăm benefic asupra factorului uman. Să nu uităm că diverse voci au afirmat că noua guvernare va fi incapabilă să se implice în reglementarea transnistreană, din cauza convingerilor sale pro-europene, dar şi a doctrinelor politice a componentelor actualei alianţe. A existat o doză serioasă de reticenţă în regiunea transnistreană, mai ales în cadrul administraţiei de acolo. Pentru noi a fost o chestiune de principiu şi de onoare să demonstrăm că nu este aşa. Eu nu cred că am făcut un act ieşit din comun. Pur şi simplu, ne-am îndeplinit obligaţiunile pe care ni le-am asumat în programul de guvernare în domeniul de reintegrare şi am muncit, cu puţinele persoane pe care le avem, profesioniste în acest domeniu. În condiţiile despre care vă spun, am reuşit să stabilim o comunicare rapidă cu partenerii internaţionali implicaţi, iniţiind discuţii informale. Sarcina noastră acum e să ridicăm statutul acestor reuniuni la nivel oficial, echivalent cu relansarea negocierilor în problema transnistreană, care sunt suspendate din 2006. Deci, am relansat formatul 5+2. Avem parteneri rezonabili şi credibili şi am reuşit să conferim o regularitate întrevederilor noastre.

— Cine pe cine aude sau nu aude, în cadrul acestor întrevederi?

— Cred că ne auzim bine unii pe alţii. De obicei, la discuţiile bilaterale, particip eu, ca reprezentant politic al Chişinăului, şi Vladimir Iastrebceak, în calitate de reprezentant politic al Tiraspolului. Discutăm inclusiv probleme vechi, create din cauza unor decizii proaste, luate de ambele părţi: de vechea guvernare de la Chişinău şi de autorităţile de la Tiraspol. Printre aceste probleme sunt telefonia, circulaţia persoanelor, starea podurilor… Au fost decizii nefericite, iar uneori şi interese, care au dus la divizarea malului drept de cel stâng al Nistrului. În ansamblu, suntem destul de avansaţi, dar şi conştienţi că nu putem soluţiona foarte repede problemele apărute cu ani în urmă, care au o istorie stufoasă, cu numeroase acţiuni şi acuzaţii făcute unul împotriva altuia. Este incontestabil rolul experţilor europeni în acest proces. Discutăm şi am luat decizii destul de riscante din punct de vedere politic şi în problema şcolilor cu studiere în limba română.

— Ce înseamnă decizii riscante în acest sens?

— Problema şcolilor este una dintre problemele care au condus la aplicarea interdicţiilor de călătorie pentru oficialii transnistreni în ţările UE şi în SUA. După cum ştiţi, Guvernul R. Moldova şi-a asumat o poziţie, deşi nu noi decidem. Am propus un moratoriu asupra acestei sancţiuni, condiţia principală fiind să obţinem progrese în soluţionarea acestei probleme, or, ne-am convins că interdicţia, timp de 6 ani de zile, nu a produs efect, iar o sancţiune care nu produce efect este una inutilă, fiind doar simbolică. Ea a fost utilizată, însă, de partea transnistreană ca să introducă, la rândul ei, un şir de restricţii legate de libertatea circulaţiei, atât pentru oficiali de la Chişinău, cât şi pentru simpli cetăţeni, dar şi pentru corpul diplomatic occidental.

— Aveţi sau nu acces în regiunea transnistreană?

— Situaţia nu s-a schimbat încă.  Accesul oficialilor de la Chişinău în regiunea transnistreană este asigurat doar în condiţiile în care administraţia de acolo este notificată în această privinţă. Dacă notificarea nu se face, apar cazuri similare cu cele prin care au trecut preşedintele Academiei, Gheorghe Duca, deputatul Oazu Nantoi sau viceministrul Finanţelor, Victor Barbăneagră…

— Ce se întâmplă cu oficialii care merg în vizite private, cu paşaport obişnuit?

— Nu poţi diviza această calitate. Eu cine sunt? Serviciile administraţiei transnistrene s-au dezvoltat foarte mult. Administraţia de acolo a investit în tehnologizarea sistemelor de control la punctele de trecere a frontierei. Deţin baze de date, scanează numele, sau au registre speciale. Acolo nu poţi demonstra că te deplaseşi în calitate de oficial sau ca simplu cetăţean, deşi, cea mai gravă problemă sunt piedicile puse în faţa cetăţenilor obişnuiţi, pentru că ei, deşi sunt admişi în această regiune, sunt nevoiţi să suporte nişte proceduri umilitoare când traversează aceste puncte de control. Activităţile de acolo au fost multiplicate, fiind completate cu servicii migraţionale, de grăniceri, fiscale, vamale. Oamenii sunt forţaţi să plătească şi taxe, inclusiv pentru faptul că se află mai multe zile în regiune. Adesea suntem întrebaţi, mai mult ca reproş, dacă respectăm documentele semnate anterior în procesul de reglementare. Constatăm că autorităţile R. Moldova au semnat anterior tot felul de documente, unele destul de ciudate în această privinţă, iar astăzi suportăm consecinţele. Întrebarea noastră de răspuns este dacă documentul de bază, Convenţia moldo-rusă din 1992, este respectată, dat fiind faptul că unul dintre punctele acestei Convenţii spune că părţile implicate în conflict sunt obligate să asigure libertatea circulaţiei banilor, bunurilor şi serviciilor. Nici Chişinăul, nici Tiraspolul nu au dreptul să dezvolte astfel de puncte de control.

— Ce conţin aceste documente?

— Sunt aproape 140 de astfel de documente, foarte multe. Acum le inventariem, pentru a vedea ce fel de idei conţin şi pentru a le extrage pe cele rezonabile. Voi aminti aici de declaraţia din 18 martie 2009, semnată de preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, cu liderul transnistrean, Igor Smirnov, şi cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev. Formatul acestui document a îngrijorat foarte mult partenerii procesului de negocieri. Apăruse atunci bănuiala că R. Moldova ar putea abandona formatul 5+2, care este unul extins, fiind agreat în plan internaţional. Dar să revin la evoluţiile din ultimul timp. Datorită poziţiei ferme a autorităţilor de la Chişinău, toţi partenerii de dialog au acceptat că acest format este unul adecvat pentru noi, acest lucru fiind deja fixat în diferite documente oficiale, inclusiv în cele ale Ministerului rus de Externe. Este recunoscut şi în Declaraţia de la Kiev din 17 mai, în Memorandumul Merkel-Medvedev, din 5 iunie, de la Berlin, şi în multe alte acte ale procesului de negocieri. Totuşi, am avut o perioadă în care Declaraţia din martie 2009 ne crea probleme, în special atunci când era vorba de transformarea misiunii de pacificare în una civilă, cu mandat internaţional. Tovarăşul Voronin acceptase formula, iar acea formulă admitea că acest lucru ar putea fi posibil doar după reglementarea transnistreană. În prezent, ne apropiem tot mai mult de posibilitatea iniţierii unei astfel de misiuni.

— Cum are loc consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului?

— Am lansat activitatea grupurilor de lucru pentru consolidarea încrederii între malul drept şi malul stâng al Nistrului. Sunt 8 la număr din partea Chişinăului şi 7 – din partea Tiraspolului. Această diferenţă e pentru că Tiraspolul niciodată nu a format un astfel de grup de lucru pentru domeniul educaţiei. Una dintre explicaţii ar fi neadmiterea apariţiei unei platforme în care ar fi discutată situaţia şcolilor cu studiere în grafia latină.

— Este adevărat că Igor Smirnov se pregăteşte de plecare?

— Dacă aveţi cumva vreo posibilitate, întrebaţi-l pe el. Din câte se pare, stă bine.

— De când deţineţi această funcţie, aţi vorbit vreodată cu el?

—Nu, eu respect cu stricteţe formatul negocierilor, în care am statut de negociator şi discut doar cu negociatorul principal din partea Tiraspolului. Nu vreau să judec fenomenele politice din stânga Nistrului, dar vreau să spun că autorităţile de la Chişinău vor discuta doar cu cei care vor conduce de facto această regiune. Atâta timp cât lucrurile nu sunt decise, cred că noi, cei implicaţi în procesul de negocieri, nu ar trebui să ne dedăm speculaţiilor politice, interpretărilor, deoarece acest lucru ar putea prejudicia procesul de negocieri.

— Pleacă sau nu?

— Igor Nikolaevici, din câte simt eu pe pielea propie, îşi exercită atribuţiunile, avizează şi dă mandate pentru ceilalţi, aşa cum a făcut întotdeauna.

— De ce acum Memorandumul Merkel-Medvedev?

— Pentru că a sporit interesul ţărilor europene pentru reglementarea transnistreană, iar Guvernul R. Moldova a contribuit extrem de mult în acest sens. În cadrul consultărilor bilaterale pe care le-am purtat la Bruxelles am transmis o primă versiune a punctului de vedere al Chişinăului asupra modului în care UE s-ar putea implica în reglementarea transnistreană, iar când comisarul european, Stefan Fule, a fost la Chişinău, premierul Vlad Filat i-a înmânat în mod protocolar documentul care conţine viziunea Chişinăului asupra felului în care UE ar putea avea un rol mai puternic… Este interesant că această viziune a Chişinăului a fost acceptată cu uşurinţă de UE, la cel mai înalt nivel. Este rezultatul unei activităţi externe intense, condiţii în care subiectul a ajuns pe masa de lucru a reuniunii ruso-germane.

— Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii R. Moldova ar schimba cumva accentele în procesul de negocieri?

— Cred că atmosfera deja se schimbă şi toată lumea urmăreşte cum noul Guvern al R. Moldova dezvoltă procesele de integrare europeană şi poartă negocieri pentru acordul de asociere. A început dialogul pe vize, au început consultările prealabile pentru semnarea acordului de liber schimb cu UE. Toţi aceşti factori sunt de natură să schimbe atitudinea oamenilor din stânga Nistrului şi să facă mai atractivă pentru ei ceea ce numim noi dreapta Nistrului. Nu se va întâmpla foarte repede acest lucru, deoarece amprenta acestei situaţii, create acum 20 de ani, în care a primat propaganda tiraspoleană, este prea puternică.

— Cum poate fi schimbată atmosfera? Doar timpul ne poate ajuta?

— Nu doar timpul, cu siguranţă, dar şi timpul e de folos ca rezultatele integrării R. Moldova în UE să poată deveni palpabile şi vizibile. Oamenii, mai ales în ultimii ani, destul de greu cred promisiunilor şi declaraţiilor, deoarece am avut parte de prea multe fără acoperire. Ei vor să vadă şi vor vedea. Sigur că valoarea paşaportului moldovenesc, atunci când cetăţenii vor deschide fără vize uşa Europei, va fi mult mai mare decât astăzi, deşi, pot să vă spun că avem peste 300 mii de cetăţeni documentaţi în stânga Nistrului, mult mai mult decât au reuşit, cu toate eforturile, să promoveze Rusia şi Ucraina, de fapt ambele, luate împreună.

— La nivel oficial, s-a discutat sau nu posibilitatea cedării Transnistriei, după cum se vociferează?

— Vrem să credem că edificăm o societate liberă, în care oricine îşi poate spune opţiunea. În acest caz, nu este vorba doar de teritoriu, ci şi de oameni. Autorităţile R. Moldova nu au dreptul să-i trateze altfel decât ca pe cetăţenii de pe malul drept. Niciodată nu vom abandona acest teritoriu şi aceşti oameni, chiar dacă mentalitatea lor poate fi deformată, în urma preparărilor la care au fost supuşi în ultimul timp. Totul se va rezolva prin acţiuni pozitive, palpabile şi demonstrate în timp. Tranşant vă spun că, la nivelul clasei politice a R. Moldova, a părţii conştiente a acestei clase, nu se discută despre abandonarea Transnistriei.

— Intrăm într-o nouă electorală. Ce impact ar putea avea ea asupra procesului de negocieri?

— Îmi place expresia fostului ambasador al Poloniei în R. Moldova: voi aici nu aveţi un conflict, ci o soluţionare îngheţată. Trebuie să ne obişnuim cu faptul că, într-o societate democratică, alegerile au loc tot timpul. Totul depinde de cultura de guvernare. Sper că guvernarea actuală va reuşi să demonstreze că, făcând alegeri, nu va abandona actul de guvernare, aşa cum a procedat guvernarea comunistă, care a lăsat uşile vraişte… Noi nu am preluat dosarele, ci le-am căutat prin dulapuri. Cred că acest guvern va reuşi, mai ales că, de când a fost format, am tot trăit în condiţii preelectorale. Evenimentele politice vor acutiza discursurile, în special cele uşor inflamabile: etnii, sânge, teritoriu, religii, unii se pregătesc să exploateze şi acest domeniu. Trebuie să fim pregătiţi moral pentru escaladarea acestor evenimente. În ceea ce priveşte problema transnistreană, înţelegem că nu vom avea o soluţie în acest an. Ea trebuie pregătită.

— Care sunt perspectivele de eliberare a celor doi deţinuţi, Ernest Vardanean şi Ilie Cazacu?

— Guvernul a promis să susţină aceste familii şi face acest lucru, dar nu într-o manieră populistă… Cred că nu a existat până acum, cu excepţia Grupului Ilaşcu, un efort atât de amplu al Guvernului în antrenarea tuturor structurilor internaţionale, capabile să facă presiuni asupra regimului de la Tiraspol, or, intervenţia legii în această regiune este imposibilă şi nepermisă.

— Este adevărat că Tiraspolul pune condiţiile sale pentru eliberarea celor doi, cum ar fi închiderea dosarului lui Şevţov-Antiufeev?

— Deoarece au complexul nerecunoaşterii oficiale la nivel internaţional, obiectivul lor e să demonstreze că sunt o autoritate, că au structuri, că sunt o putere şi, deci, au şi spioni, iar cei care spionează sunt judecaţi. Cred că nici nu au ceva de negociat. Cel puţin nu am avut niciun fel de astfel de condiţii. Cred că nici nu e corect să se procedeze astfel, în caz contrar am putea avea în fiecare săptămână oameni arestaţi, ca să fie, eventual, eliberaţi, în urma unor condiţii impuse. În Transnistria suferă nu doar cei doi, care sunt arestaţi, dar zeci, sute de mii de oameni.

— Soţia lui Vardanean a declarat că familia sa se simte abandonată, în special după scandaloasele declaraţii făcute de Vardanean…

— Eu înţeleg aceste familii care suferă, dar vă spun cu toată certitudinea că sprijinul promis este acordat, iar eforturile pentru eliberarea lor continuă şi sper să dea rezultate. Cred că autorităţile transnistrene înţeleg că au nimerit în propria capcană cu aceste arestări şi caută ele însele soluţii. Care vor fi ele vom vedea, sper, într-un viitor apropiat.

— Oferiţi-ne şi nişte detalii…

— Ernest Vardanean a fost vizitat în repetate rânduri în detenţie, dar, paradoxal, Ilie Cazacu, reţinut pentru acuzaţii similare, nu a fost viztitat de nimeni până acum. Apar tot felul de detalii suspecte. Pe de o parte, familia lui Vardanean a căutat un avocat ca să apeleze la CEDO, pentru faptul că sunt încălcate mai multe drepturi ale acestuia, pe de altă parte, el trimite scrisori, scrise cu mâna sa, sub dictatul ofiţerilor transnistreni de securitate, prin care solicită ca SIS să fie acţionat la CEDO. Aceste scrisori sunt făcute publice, de mgb, probabil, altcineva nu putea face acest lucru. De altfel, scrisoarea a fost trimisă ambasadorilor ţărilor occidentale… Cât despre Ilie Cazacu… Familia i-a găsit un avocat, în care are încredere, dar au apărut informaţii că Ilie ar fi declarat că nu a decis dacă are sau nu nevoie de avocat. În general, accesul la justiţie e o problemă foarte gravă în stânga Nistrului.

— Dar avocatul din oficiu l-a văzut vreodată pe Ilie?

— Cred că da, părinţii lui spun că au discutat cu el, dar că acesta, după cum i-a tratat, semăna mai mult a procuror. Sunt foarte multe probe care confirmă că nu există justiţie în această regiune. Cu siguranţă, nu există dovezi care ar permite să pui sub acuzare aceşti doi oameni, deşi, într-o formaţiune autoproclamată, acuzaţia de înaltă trădare nu-şi are locul. Nu poate exista trădare de stat acolo unde nu este stat. Cei doi nu aveau acces la date, care ar permite cuiva să-i incrimineze de trădare. Obiectivul nostru e să obţinem eliberarea, deşi nimeni nu garantează nimic în această regiune, care se află în afara legii.

— Ce se întâmplă, totuşi, cu dosarele intentate criminalilor de război?

— Problema dosarelor intentate de ambele părţi există, e una veche şi se află mereu pe agenda procesului de negocieri. De altfel, în cazul unor conflicte teritoriale,  asemenea probleme apar şi sunt soluţionate mai degrabă pe cale politică, decât juridică. Nu am lista dosarelor intentate la Tiraspol, dar, la Chişinău, sunt deschise zeci de dosare, începând cu anul 1992. În toate aceste cazuri acţiunile procesuale sunt îngheţate, din cauza refuzului persoanelor de a se prezenta în faţa organelor de anchetă. Partenerii noştri de negocieri consideră că ar trebui să găsim o soluţie pentru a elimina dosarele care generează neîncredere de ambele părţi, dar şi riscuri. Unii funcţionari nu pot activa, de frică să nu fie arestaţi. Au fost cazuri când am garantat securitatea, doar ca unii funcţionari să poată participa la negocieri.

— Cum sunt soluţionate problemele participanţilor la războiul din 1992?

— Astăzi avem mai mulţi participanţi decât au fost în realitate. Toţi cu acte în regulă. E un sistem precar de evidenţă. Mulţi luptători nu se regăsesc în listele participanţilor, continuă să trimită demersuri, dar nu poţi da de urma instituţiilor statului care au avut abilitatea să completeze registrele participanţilor. Problema persoanelor intern deplasate e una dificilă, în cadrul biroului de reintegrare nu avem resurse pentru a-i ajuta. Situaţia s-a complicat pentru că foarte mulţi au speculat acesr statut. Mulţi au primit loturi, nu au făcut nimic pe ele, dar le-au vândut, alţii au primit parcări… Sunt istorii diferite, care ţin de trecut. Statul are obligaţiunea de a asigura aceşti oameni cu minimul necesar, dar trebuie să deţină şi instrumente pentru a verifica în mod cert statutul lor.

— Cine dintre negociatori este tratat ca o autoritate de regimul din stânga Nistrului?

— La ora actuală, spre deosebire de etapele anterioare, în cadrul formatului de negocieri este o atmosferă calmă, de respect… Poziţia la care se raliază partea transnistreană este, bineînţeles, Federaţia Rusă, Ucraina, vecinul său imediat. În urma ultimelor evenimente am observat că punctele de vedere s-au apropiat. Se creează premise ca negocierile oficiale să fie reluate, iar procesul să decurgă într-o manieră constructivă.

— Care ar fi rezultatul final?

— Statut de autonomie, în cadrul R. Moldova, dar el trebuie negociat…

— Autonomie transnistreană?

— Da, cum avem autonomie găgăuză…

— Deci, Smirnov, membru al Guvernului, ca şi Formuzal?

— De ce Smirnov? Şeful autonomiei transnistrene, care va fi el, că nu e regat, ca să fie numaidecât Smirnov.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta Grosu