Principală  —  Interviuri   —   „Sunt aproape sigur, Dodon va…

„Sunt aproape sigur, Dodon va face paşi înapoi…”

Interviu cu Sergiy Sydorenko, editor şi cofondator al publicaţiei «Europenian Pravda»

— Care este starea de spirit a populaţiei din Ucraina?

— Am ajuns în faza în care forţele politice din Europa, şi nu doar, au intrat într-o perioadă de criză. Putem vorbi despre o neîncredere sistemică în direcţiile politice şi despre o renaştere totală a populismului. Prin urmare, ar fi ciudat să se creadă că în Ucraina situaţia este diferită. Faptul că în Ucraina oamenii nu au încredere în preşedinte şi guvern, în general, nu este de mirare. Mai mult chiar, dacă vorbim despre Ucraina, avem o lungă tradiţie de neîncredere în putere. Ne-am obişnuit, ne-a intrat în sânge chiar, să mizăm doar pe forţele proprii şi să nu avem încredere în sistem. Am avut de-a lungul istoriei perioade scurte când preşedintele se bucura de un nivel ridicat de încredere. Aceasta s-a întâmplat şi în timpul preşedinţiei lui Poroşenko, şi a lui Ianukovici, la începutul mandatului, când oamenii nutreau anumite speranţe odată cu venirea lor, dar care nu s-au adeverit şi încrederea a scăzut. Nu putem spune însă că neîncrederea faţă de putere este un tribut adus tendinţelor globale. Din păcate, puterea noastră face foarte multe greşeli şi nu vedem schimbările pe care le aşteaptă societatea. Prin urmare, o mare parte din vină le aparţine oamenilor care conduc ţara.

Sergiy Sydorenko, editor şi cofondator al publicaţiei «Europenian Pravda»

Născut la Ungheni, în copilărie a trecut cu traiul, împreună cu părinţii, în Ucraina.
Este inginer de profesie, dar, începând cu anul 2000, lucrează în jurnalism.
În 2005, a participat la crearea cotidianului «Kommersant-Ucraina», fiind corespondent special al acestuia până în 2014.
În martie 2014, după începutul agresiunii ruse în Crimeea, «Kommersant-Ucraina» a refuzat să editeze următorul număr în semn de protest faţă de indicaţiile editoriale ale Moscovei. Ca urmare, ziarul a fost închis, iar Sergiy, împreună cu un alt coleg, a fondat o ediţie care a devenit sursa principală de informare privind integrarea europeană a Ucrainei.

— Cum ar arăta o paralelă între nivelul de neîncredere a populaţiei faţă de guvernare în timpul Maidanului şi în momentul de faţă?

— Este un nivel diferit. După cum spuneam, ucrainenii întotdeauna nu au avut încredere în guvernare. Maidanul a avut loc de două ori nu pentru că oamenii nu aveau încredere, sau brusc au început să nu aibă încredere. În octombrie-noiembrie anul curent, a fost o încercare puerilă de a organiza un nou Maidan. Toţi, cu această ocazie, făceau glume pe facebook şi era clar că nu va fi nimic, pentru că au încercat să-l organizeze bazându-se pe probleme financiare, gen tarifele sunt mari, să facem Maidan. Să ştiţi, ucrainenii nu ies pe Maidan din cauza banilor, şi ucrainenii nu ies pe Maidan pentru că vor să schimbe puterea. În ambele cazuri ucrainenii au ieşit pe Maidan pe motiv de lezare a demnităţii. În 2004, Maidanul a început din cauza că oamenii au simţit că au făcut alegerea, dar aceasta le-a fost furată. Deci, oamenii nu se indignau în primul rând de faptul că alegerile fuseseră falsificate. Exact aşa este şi acum. Atunci când, în 2013, Maidanul abia începea, poporul se revolta în legătură cu faptul că nu va fi semnat Acordul de asociere. Eram la Summit-ul de la Vilnius când nu s-a semnat Acordul. Noaptea, înainte de Summit, eram la hotel cu Iaţeniuk, liderul de atunci al opoziţiei, aflat în libertate. Discutam ce să facem mai departe. Toţi cei prezenţi au fost de aceeaşi părere, că Maidanul în curând se va încheia. Maidanul adevărat a început în noaptea de 30 noiembrie, atunci Euromaidanul s-a transformat într-un Maidan al demnităţii. Totul a pornit de la faptul că noaptea au fost bătuţi studenţii, adică motivul n-a fost Acordul de asociere, sau cu cine facem comerţ. În dimineaţa aceea pe străzi au ieşit nu mai puţin de 100 de mii de cetăţeni, iar în dimineaţa următoare au fost şi mai mulţi. Al doilea punct de cotitură în istoria Maidanului ucrainean a avut loc pe 19 ianuarie 2014, când Rada Supremă a adoptat nişte legi care transformau Ucraina într-o Rusie. Dacă e să ne referim la legi, se interzicea întrunirea a mai mult de trei persoane, nu se permiteau hainele care acopereau faţa. Adică, după 19 ianuarie, a devenit clar – fie supravieţuim, fie ne nimicesc. Aceste probleme acum, în timpul lui Poroşenko, nu există. Nimeni nu ne obligă să-l iubim pe Poroşenko. Putem critica, iar acest lucru este important pentru ucraineni, adică premise pentru un nou Maidan, cu scopul de a răsturna puterea în Ucraina, nici pe departe nu sunt.

— Ce poate împinge Ucraina spre un nou Maidan şi cum trebuie evitat acest lucru?

— Trebuie aplicată o lovitură foarte puternică asupra demnităţii poporului. E foarte simplu să evităm acest lucru – nu trebuie aplicată această lovitură, şi trebuie s-o evităm nu noi, ci puterea. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că Maidanul va fi o lovitură foarte puternică pentru ţară. Cred că o ţară care se află în stare de război ar trebui să evite cu orice preţ perturbările. Acest lucru îl înţeleg cei de la putere, dar şi foarte mulţi oameni de rând. Şi, în opinia mea, un fel de instinct de autoconservare al autorităţilor ar trebui să le sugereze că o astfel de opţiune trebuie evitată. Eu chiar sper că aşa ceva nu se va întâmpla.

— Credeţi că pentru actuala guvernare vieţile oamenilor sunt importante?

— Problema nu constă doar în asta. Instinctul de autoconservare, pentru ei, este, fără doar şi poate, important. Ei toţi au active în Ucraina. Există o diferenţă semnificativă între Ianukovici şi Poroşenko. Este, de fapt, cerul şi pământul, cu toate că nu-l consider pe Poroşenko cel mai bun preşedinte de pe pământ, şi nu cred că în Ucraina nu poate fi cineva mai bun decât el, dar, cu toate acestea, comparaţia cu Ianukovici nu este tocmai potrivită, pentru că Ianukovici a fost un cleptocrat, pe care nu-l interesa ţara. Era legat de ţară doar prin Mejighiria, de unde se grăbi să scoată banii, pentru că se ştie că economiile lui erau scoase cu autocamioanele. Nu este un mare secret, pentru că există înregistrări video încă din 2014, cum camioanele încărcate în Mejighiria plecau într-o direcţie necunoscută. Iar Poroşenko este un businessman care a construit o afacere solidă, 90 sau 95% ale căreia se află, din punct de vedere geografic, în Ucraina, deci, chiar şi din aceste considerente, Ucraina pentru el este importantă. Nu vorbesc deja despre alte lucruri – eu chiar cred că el şi-ar dori să realizeze succese politice. El dă impresia unui om care vrea să intre în istorie. De aceea a candidat la funcţia de preşedinte. Asta nu înseamnă însă că face totul corect. Am multe pretenţii faţă de el. Faţă de abordarea lui. Dar, cel puţin, el nu a promovat acele valori care au dus la Maidan – şi la primul, şi la al doilea.

— Având în vedere conflictul din Ucraina, ce atitudine au oamenii faţă de Federaţia Rusă?

— Ca să răspund pe scurt, în Ucraina, probabil, deja s-a ajuns la consensul că Rusia este un stat inamic. Din păcate, s-a ajuns la aceea că şi în zonele de est sunt foarte mulţi oameni care cred aşa. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că, în situaţia în care se duce un război deschis, şi, probabil, fiecare dintre noi are sau un prieten, sau o rudă care a murit sau a suferit serios în urma acestui conflict, sau, cel puţin, a asistat la ororile de acolo, pentru foarte mulţi acest conflict este perceput ca ceva personal. Da, se obişnuieşte să se considere că războiul nu este pornit de popor, ci de conducători, dar acum ne confruntăm cu situaţia în care poporul rus ne consideră, de asemenea, duşmani, aşa că din partea noastră de mult nu mai e vorba despre sentimente pozitive.

— Există propagandă rusească în Ucraina şi cum luptaţi cu ea?

— Dacă în Moldova sunt o mulţime de canale ruseşti, la noi legea interzice difuzarea posturilor de televiziune ruseşti.

— Credeţi că este corect?

— Eu cred că acest lucru a fost inevitabil în acea situaţie, adică această decizie a fost destul de controversată, dar la noi din start a fost o altă situaţie decât în R. Moldova. În Moldova, aceste posturi de televiziune erau cele de bază, unele dintre cele mai populare pe parcursul ultimilor ani. La noi aceste canale au fost întotdeauna destul de marginale, adică cele mai populare erau posturile de televiziune naţionale, iar cele ruseşti au fost prezente numai prin satelit, cablu, dar şi acestea nici pe departe nu reprezentau cel mai important mijloc de informare. În 2014, când a început războiul, ne-am confruntat cu faptul că ceea ce se transmitea pe canalele ruseşti nu se încadra în limitele normalităţii, stârnind mânia tuturor celor care le priveau. De exemplu, noi vorbim cu dvs. în limba rusă acum, dar în unele ştiri ruseşti se spunea că, dacă cineva vorbea ruseşte la Kiev, putea fi bătut. Erau nişte aiureli, nişte falsuri. Şi aceste falsuri erau nenumărate. Prin urmare, prezenţa posturilor de televiziune ruseşti în domeniul informaţiilor în 2014 era percepută de toţi ca fiind inadmisibilă. Dar practica demonstrează că plecarea posturilor ruseşti de televiziune nu înseamnă şi plecarea propagandei ruseşti. Propaganda întotdeauna are mai multe faţete şi, dacă vorbim despre eficienţa posturilor de televiziune ruseşti, putem spune că aceasta a fost îndoielnică, pentru că, atunci când trăieşti în Ucraina şi ţi se spun prostii despre tine însuţi, realizezi că sunt minciuni. Prin urmare, cea mai periculoasă pentru Ucraina este propaganda ascunsă, care se desfăşoară cu totul altfel, prin intermediul internetului, prin intermediul platformei facebook şi aşa mai departe. Această propagandă există, ea este destul de puternică, dar mi se pare că acum se poate afirma cu siguranţă că problema propagandei e una de actualitate în majoritatea ţărilor din Europa.

— În Ucraina există mass-media independentă şi care este raportul procentual?

— Din păcate, nu avem piaţă de publicitate. Aceasta este realitatea. În situaţia în care ţara se află în stare de război, iar înainte de aceasta au avut loc două valuri de criză economică, e clar că piaţa de publicitate practic a sucombat. Sigur, ea există, dar e foarte mică. Eu nu cred în existenţa unei pieţe mari de mass-media independentă în cazul în care aceste mijloace de comunicare nu se pot întreţine. Prin urmare, avem în Ucraina o problemă foarte mare cu independenţa mass-mediei. Mai mult, n-o să greşesc, probabil, dacă o să spun că acum niciuna dintre televiziunile ucrainene nu este profitabilă. În cazul ziarelor – aceeaşi situaţie, cu excepţia ziarelor publicitare, probabil, adică acelea care nu sunt mijloace de informare în masă în sensul clasic. Doar în mediul online există o mică listă de site-uri, cele mai populare, care pot spune că se descurcă fără influenţe din afară. În această situaţie avem două grupuri mici de mass-media care pot fi considerate independente. Prima sunt site-urile care există din publicitate sau cu sprijinul utilizatorilor. A devenit destul de populară ideea donaţiilor din partea cetăţenilor. Al doilea grup sunt mass-media care există din contul granturilor donatorilor, pentru că donatorii occidentali sunt un fel de animăluţ unic ce permite să fie criticat pe propriii bani. Respectiv, dacă trăieşti din contul unor granturi occidentale, poţi conta pe independenţă, dar nu poţi conta pe continuarea finanţării, după ce se termină grantul. Prin urmare, situaţia mass-mediei este destul de tristă.

— Cum poţi ajuta telespectatorul să separe informaţiile veridice de falsuri în condiţiile în care la televizor sunt arătate anumite ştiri, iar acces la internet nu au toţi?

— Dacă e să evaluăm situaţia informaţională din Ucraina de astăzi, trebuie să spunem că e mult mai bună decât cea dinainte de revoluţie, pornind de la faptul că într-adevăr au apărut diferite puncte de vedere. Avem un canal al lui Poroşenko, un canal al lui Kolomoisky, care luptă cu Poroşenko, avem un canal al forţelor proruse, canalul lui Ahmetov, care este originar din Doneţk şi înainte de război era considerat stăpânul regiunii Doneţk, adică, într-adevăr, avem surse diferite şi, în principiu, oamenii au o şansă de a obţine informaţii diferite, chiar dacă, poate, nu atât de obiective. În al doilea rând, am observat că jurnaliştii sunt dispuşi să nu mai mintă atât de evident, sau editorii au devenit mai sofisticaţi, nu ştiu, dar totuşi se minte mai puţin. Prin urmare, televiziunile se schimbă încet-încet în bine. Cu toate acestea, este evidentă angajarea canalelor de televiziune.

Cu internetul, în general, e o mare problemă, pentru că, din păcate, avem un utilizator neiniţiat în ceea ce priveşte noţiunea de „igienă informaţională”. Dacă mă uit la opiniile de pe facebook, unde sunt cunoştinţe de-ale mele, cunoştinţe de-ale cunoştinţelor mele, înţelegi că unele surse distribuie dezinformare vădită, că în spatele lor se află o forţă politică, iar cititorul de rând nu înţelege acest fapt. Chiar şi părinţii mei, de exemplu, pot să facă un click pe un banner, să intre pe un site de rahat şi să spună apoi că anume aşa stau lucrurile. Din păcate, igiena informaţională şi diferenţierea dintre bine şi rău, calitativ şi necalitativ lipsesc în internet cu desăvârşire. Prin urmare, internetul este un punct sensibil. Din câte ştiu, în Moldova situaţia este aceeaşi. Ca şi în Ucraina, nu există cadru normativ, în principiu; adică el, dacă e să vorbim despre site-uri, parcă ar fi, dar nu se simte în realitate. Din această cauză, nu putem vorbi despre niciun fel de filtrare. Nu am o reţetă simplă despre modul în care poate fi schimbată această situaţie.

— Preşedintele ales al R. Moldova este pro-rus. Cum credeţi, va suporta modificări politica relaţiilor dintre Ucraina şi R. Moldova?

— Nu am un răspuns clar la această întrebare, pentru că, mi se pare, şi chiar sunt aproape sigur, Dodon va face paşi înapoi. El deja a încercat să-i facă, dar, în opinia mea, destul de stângaci. El nu a simţit că scuzele pe care le invoca nu sunt suficiente. Cu toate acestea, cred că va încerca să găsească un limbaj comun cu autorităţile de la Kiev. Desigur, ambele părţi au nevoie de relaţii bune. Moldova însă are nevoie mult mai mult de Ucraina în acest sens. Chiar dacă vorbim despre orientarea prorusească a lui Dodon, dacă el vrea să-şi exporte bunurile în Rusia, trebuie să le transporte prin Ucraina. Deci depinde de noi mult mai mult. Dar vreau să subliniez foarte clar – pentru Ucraina, Moldova, de asemenea, este foarte importantă. Şi pentru noi, aş spune, este esenţial ca Moldova să rămână pe calea occidentală de dezvoltare, chiar şi din motive de securitate, pentru că se poate lupta cu Rusia pe un singur front, dar este foarte dificil de a lupta cu Rusia pe două fronturi. Trebuie să luăm în calcul posibila fortificare a Armatei a 14-a din regiunea transnistreană, care poate să deschidă al doilea front. Pentru Ucraina, acest lucru ar fi o lovitură foarte mare, aşa că ne-am dori să menţinem Moldova pe drumul european, dar noi nu putem influenţa alegerea cetăţenilor Moldovei, şi va trebui să lucrăm cu acea persoană care se va afla în fruntea ţării. Dacă însă acea persoană va considera Crimeea pământ rusesc, ea nu va fi salutată de nimeni la Kiev. Şi, probabil, Dodon trebuie să conştientizeze acest lucru.

Pentru conformitate, Olga BULAT, Aliona CIURCĂ