Igor Klipii: „Elementul central în lupta cu corupţia în Lituania îl constituie opinia publică”

Interviu cu Ambasadorul R. Moldova în Lituania, Igor Klipii

— Sunt mai mult de 10 ani de când Lituania a devenit membră a UE. Cum s-a schimbat în acest timp viaţa lituanienilor?

— Potrivit sondajelor efectuate în contextul acestei aniversări, lituanienii nu regretă deloc pasul făcut. Sub aspect economic şi politic, Lituania a înregistrat progrese, de la 1 ianuarie 2015 devenind parte a zonei euro. Lituanienii privesc în viitor cu mai mult optimism decât cetăţenii altor ţări post-sovietice. Chiar dacă nivelul de viaţă e sub media europeană, e incomparabil mai bun decât până la independenţă. Rata emigrării e în declin, speranţa de viaţă e în creştere. Natalitatea creşte, iar numărul copiilor orfani instituţionalizaţi se reduce. Salariul minim pe economie e de aproximativ 320 de euro pe lună. Un pedagog primeşte 700-800 de euro lunar, iar un funcţionar public are, în medie, un salariu de 800-1000 de euro. Un indiciu al bunăstării e şi faptul că numărul turiştilor lituanieni creşte, ca şi cel al turiştilor care vin în Lituania.

— În contextul guvernării de la noi, cum ar putea decurge procesul de aderare la UE?

— Comisia Europeană, dar şi statele membre ale UE susţin R. Moldova în calea sa europeană. Desprindem asta şi din recentele declaraţii ale oficialilor europeni, legate de învestirea noului guvern de la Chişinău. Menirea mea e să fac tot ce pot ca Lituania să fie şi în continuare un reazem sigur pentru R. Moldova, aşa cum a fost pe durata ultimilor ani.

— Ce lecţii ar trebui să însuşim noi de la Lituania?

— Multe lucruri ar trebui însuşite de la lituanieni, chiar dacă suntem etnopsihologic diferiţi şi nu putem prelua totul automat, or, s-ar putea ca implementarea mecanică a unui model funcţional în Lituania să producă rezultate diferite în R. Moldova. Vrem sau nu, dar experienţa istorică, tradiţiile, cultura social-politică sunt factori importanţi pentru evoluţia unei societăţi şi pentru dinamica reformării ei. Un lucru care impresionează, cu siguranţă, la lituanieni, este seriozitatea, profesionismul şi temeinicia cu care abordează problemele. La fel de impresionantă e şi tenacitatea cu care ei respectă deciziile luate. Am avut ocazia să urmăresc pe viu procesul de pregătire pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar ulterior şi modul în care Lituania şi-a onorat responsabilităţile. Vă asigur, nu doar noi, cei din R. Moldova, am memorat, în particular datorită Summitului Parteneriatului Estic, Preşedinţia lituaniană. Ea a fost exemplară şi în viziunea Comisiei Europene. Am urmărit cu interes cum s-a produs trecerea de la valuta naţională la euro, un proces dificil în plan economic şi social. Sistemul de informare şi explicare a tranziţiei la euro a funcţionat impecabil. În consecinţă, segmentul de populaţie care se declara favorabil reformei monetare creştea pe măsura implementării acesteia! Asta mă face să cred că şi procesul de aderare la NATO, sau cel de aderare la UE, au fost la fel de bine gestionate. Nu ştiu dacă seriozitatea sau simţul datoriei sunt lucruri uşor de preluat. La fel e şi cu sentimentul de solidaritate naţională a lituanienilor sau atitudinea excepţională a acestui popor faţă de istorie, limbă şi cultură. Sunt lucruri care nu pot fi „copiate”.

— Lituania a lansat un manual de supravieţuire, în contexul crizei din Ucraina. Astfel, se încearcă pregătirea populaţiei de un eventual război pe teritoriul Lituaniei. Care este acum starea de spirit în această ţară?

— Manualul a fost publicat şi distribuit în toată ţara, în special în bibliotecile publice. Lansarea acestuia a provocat mai multe dezbateri, fiind pusă la îndoială nu atât necesitatea sau conţinutul său, cât momentul ales pentru publicare. În broşura respectivă nu se face referinţă directă la potenţialul agresor, dar autorii, în apariţiile lor publice la acest subiect, s-au referit direct la pericolul unui atac militar din partea Federaţiei Ruse. Pentru unii comentatori politici modul în care a fost prezentat manualul respectiv a semănat, mai curând, panică şi a pus la îndoială loialitatea partenerilor din NATO. De altfel, broşura respectivă e doar un element din şirul de acţiuni pregătitoare pentru un eventual atac militar. Întai de toate, trebuie menţionată creşterea cheltuielilor bugetare pentru apărare. În contextul angajamentelor luate în momentul aderării la NATO, Lituania trebuie să asigure pentru apărare 2% din buget; este elaborat şi implementat un vast program de amenajare a adăposturilor anti-bombardament; sunt reactivate mai multe mişcări patriotice; sunt dotate tehnic centrele de pregătire a recruţilor. A fost reconsiderat şi cadrul juridic care permite utilizarea forţelor armate pe timp de pace. Se preconizează revenirea la serviciul militar obligatoriu. Deci, Lituania se pregăteşte să înfrunte şi vremuri mai grele.

— Alături de celelalte două state baltice, Lituania a fost deseori acuzată de Rusia că ar încălca drepturile etnicilor ruşi. Sunt ruşii discriminaţi în Lituania?

— Relaţiile Lituaniei cu Federaţia Rusă trec printr-o perioadă destul de dificilă, dar neînţelegerile existente nu sunt axate, ca în cazul Letoniei şi Estoniei, pe problema drepturilor minoritarilor ruşi. În momentul restabilirii independenţei de stat, cetăţenia Lituaniei a fost acordată tuturor locutorilor din fosta RSS Lituaniană, fără excepţii. Aceasta a fost posibil şi datorită numărului mic al populaţiei de altă etnie decât cea lituaniană. Cel mai mare segment minoritar îl reprezintă polonezii, cca 6-7%, fiind concentraţi în regiunea Vilnius. Ca mărime, a treia comunitate etnică, după lituanieni şi polonezi, e cea rusă – 5-6% din populaţia Lituaniei. Spre deosebire de polonezi, ruşii sunt dispersaţi geografic. Comunităţi mai importante sunt în oraşele Visaginas şi Klaipeda. Ambele oraşe au avut o importanţă aparte în regimul sovietic, fapt care a dus la importul forţei de muncă din afara Lituaniei. În Visaginas acest lucru s–a datorat staţiei atomoelectrice de la Ignalina, unde funcţiona şi cel mai mare reactor nuclear din lume (actualmente în proces de dezasamblare). Datorită importanţei strategice a centralei de la Ignalina, personalul a fost adus, preponderent, din afara Lituaniei. În cazul oraşului portuar Klaipeda, al treilea ca mărime din ţară, care până în 1945 se numea Memel, concentraţia etnicilor ruşi se explică prin faptul că, după Al Doilea Război Mondial, când regiunea Memel a fost anexată la URSS, etnicii germani de aici au fost expulzaţi, oraşul fiind repopulat, în mare parte, cu ruşi.

— Manifestă ruşii din Lituania nemulţumiri, sau mai degrabă acuzaţiile sunt produsul propagandei ruse, aşa cum se întâmplă în Ucraina sau şi în R. Moldova?

— Cu referinţă la minoritatea rusă se poate afirma, fără rezerve, că din partea acesteia nu sunt formulate reproşuri sau pretenţii privind discriminarea sau încălcarea drepturilor. Ruşii sunt destul de bine integraţi în societatea lituaniană, dispunând de toate condiţiile de păstrare a culturii şi tradiţiilor lor naţionale. Din 2015, absolvenţii liceelor, indiferent de limba de predare, vor susţine examene la limba lituaniană, în condiţii egale. Potrivit autorităţilor lituaniene, toţi cetăţenii, indiferent de originea etnică, vor obţine drepturi şi condiţii egale pentru afirmare în câmpul muncii.

— Cum se manifestă conaţionalii noştri în Lituania? Câţi sunt, unde sunt concentraţi, ce ocupaţii au?

— În Lituania sunt aproximativ 450-500 de persoane originare din R. Moldova. Deoarece Lituania nu permite dubla cetăţenie (cu rare excepţii), conaţionalii noştri au optat pentru cetăţenia lituaniană. Fără excepţii, sunt persoane bine ancorate aici, respectate în domeniul lor de activitate. Sunt arhitecţi, medici, jurnalişti, traducători, oameni de afaceri, bucătari, cadre didactice, fermieri… Comunitatea noastră, deşi mică, se poate mândri chiar şi cu un parlamentar. Este vorba despre deputatul Sergiu Ursu, ales într-o circumscripţie uninominală majoritar poloneză, fapt care denotă autoritatea sa în regiunea în care a candidat. Cu ajutorul deputatului Ursu, am reuşit să constituim unul dintre cele mai numeroase grupuri de prietenie din Legislativul lituanian, acesta fiind ales preşedinte.

— Ce fel de relaţii aveţi cu ei?

— Punctul nostru de contact şi comunicare este Asociaţia de limbă şi cultură română „Dacia” – una dintre primele, dacă nu chiar prima asociaţie a moldovenilor din afara graniţelor. Un merit deosebit în această colaborare îi revine Luciei Andrievschi-Bartkiene, preşedinta Asociaţiei „Dacia”. Pentru luna martie, de exemplu, sunt preconizate trei acţiuni. Ambasada e mereu alături de mica noastră comunitate.

— O condiţie de aderare a R. Moldova la UE este combaterea corupţiei. Cum a parcurs Lituania această cale?

— Corupţia e un fenomen greu de eradicat, fapt valabil şi în cazul Lituaniei. Combaterea acesteia e un exerciţiu permanent. În perioada aflării mele în misiune, în Lituania au avut loc mai multe scandaluri de corupţie. Unele, de anvergură, fiind încă în derulare. Pot menţiona învinuirea de spălare de bani adusă unui partid politic şi liderului acestuia, Victor Uspaskich, actualmente europarlamentar. În urma scandalului, acest partid, pentru a evita dizolvarea în urma unei decizii de judecată, s-a reorganizat prin fuzionare cu un partid mai mic. Preşedintele, vicepreşedintele şi contabilul partidului, prin decizia judecăţii, au fost condamnaţi la privaţiune de libertate, inclusiv cu executare. Se aşteaptă decizia instanţei superioare. Alte două cazuri, nefinalizate încă, ţin de acte de corupţie care au dus la falimentarea a două bănci. Patronii acestor bănci sunt daţi în căutare. Unul dintre ei s-a refugiat în Marea Britanie, altul – în Federaţia Rusă. Lituania a solicitat extrădarea lor.

— La Chişinău, în special acum, se discută mult despre un procuror general, invitat din UE. Pe ce cale a mers Lituania în această problemă? Cum s-a descurcat?

— Lituania mai degrabă a „furnizat” cadre decât a „importat”. În guvernul actual de la Kiev, de exemplu, sunt doi lituanieni. Anterior, Lituania a acordat activ consultanţă Georgiei. În realitate, însă, problema e mult mai complexă. Recurgerea la angajarea cadrelor din afara ţării denotă o situaţie nu tocmai bună din societate. Acest lucru înseamnă, în particular, subminarea încrederii în clasa politică, inclusiv o stare de suspiciune reciprocă între jucătorii principali de pe scena politică. Implicit, pentru imaginea unui stat, ar fi mai bine dacă aceste situaţi ar putea fi evitate. Pe de altă parte, în unele cazuri, invitarea unui expert sau a unui profesionist tehnocrat din afară poate permite depăşirea unor neînţelegeri interne.

— Cum funcţionează în Lituania Comisia de Integritate?

— Aici nu există o structură chiar identică CNI din R. Moldova. O anumită paralelă poate fi făcută cu Serviciul de Investigaţii Speciale, care este o agenţie anti-corupţie, subordonată concomitent atât preşedintelui republicii, cât şi Legislativului. Un mare rol în acest sens îl are Comisia parlamentară anticorupţie, care e una permanentă. Totuşi, elementul central în lupta cu corupţia în Lituania îl constituie opinia publică. Un recent scandal de corupţie privind cumpărarea alegătorilor a cauzat înfrângerea partidului considerat favorit al cursei. Ulterior, câţiva reprezentanţi ai acelei formaţiuni au fost judecaţi şi condamnaţi la privaţiune de libertate. E suficient ca în presă să apară argumente referitoare la implicarea unui oficial în scheme de corupţie, ca persoana respectivă să fie suspendată din funcţie pe perioada anchetei. De regulă, urmează şi eventuala suspendare a calităţii de membru de partid. Pe de altă parte, şi presa, la rândul său, nu-şi permite să opereze cu zvonuri sau informaţii neverificate, sau pe care nu le poate proba.

— E prima dvs. experienţă diplomatică. Ce aţi repera, eventual, în următoarele mandate de ambasador?

— Sunt nespus de mulţumit că am avut ocazia să muncesc anume în Lituania. La noi, mereu se fac referinţe la exemplele ţărilor baltice. Iată că am avut şansa să văd cum se construieşte un stat, cum se menţine viu spiritul unei naţiuni: muncă asiduă, bună organizare, disciplină, corectitudine, profesionism, solidaritate. Această experienţă îmi va fi de folos, indiferent de locul şi domeniul în care voi activa ulterior.

— Agenda relaţiilor R. Moldova-Lituania e una foarte strânsă. Pe durata anilor de independenţă, la nivelul şefilor de state şi de guverne, au avut loc 16 întrevederi. Cât de mult a câştigat din aceste relaţii R. Moldova?

— Unul dintre elementele cheie ale dialogului politic moldo-lituanian îl reprezintă Comisia bilaterală pentru integrare europeană. O dată la şase luni, comisia respectivă se reuneşte şi discută cele mai stringente probleme de pe agenda noastră de integrare europeană. Asta îmi permite să afirm că oriunde este vorba de avansarea noastră pe „frontul european”, poate fi întrevăzută şi contribuţia Lituaniei. După România, Lituania a fost a doua ţară care a ratificat Acordul de Asociere al R. Moldova cu UE. Lituania este una dintre ţările care a abordat mereu, în dialogul cu partenerii săi, nevoia parafării cât mai grabnice a acestui document. Nu întâmplător raportul privind ratificarea Acordului de Asociere în Parlamentul European a fost prezentat de Peatras Austreavicius, europarlamentar lituanian, fost negociator–şef al Acordului de aderare al Lituaniei la UE. Faptul că R. Moldova a parafat Acordul de Asociere la Vilnius a fost posibil şi datorită sprijinului Lituaniei. De altfel, Lituania apreciase Politica de Vecinătate a UE, în particular Parteneriatul Estic, ca fiind prioritatea Preşedinţiei sale în Consiliul UE. Nu orice ţară din UE ar fi identificat Parteneriatul Estic drept sarcina principală pentru Preşedinţia sa. Astfel, noi nu trebuie să-i convingem pe lituanieni că locul R. Moldova este în UE. Uneori, oferta lor de sprijin este chiar mai mare decât solicitările formulate în acest sens. O restanţă ar fi, totuşi, relaţiile economice. Sper că acest lucru se va schimba radical odată cu avansarea implementării Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Cunosc oameni de afaceri lituanieni care ar dori să investească în R. Moldova.

— Parafarea, în noiembrie 2013, la Summitul de la Vilnius, a Acordului de Asociere şi de Liber Schimb cu UE, constituie, potrivit experţilor, al doilea ca importanţă eveniment după declararea Independenţei. Cum ar putea evolua lucrurile, în mai 2015, la Summitul de la Riga? Devine R. Moldova candidat la aderare?

— Ne dorim mult ca asta să se întâmple, dar înţelegem că aceasta e o sarcină prea complicată. Summitul de la Riga, cel puţin momentan, nu pare să aibă o agendă prea ambiţioasă. Ne putem aştepta, mai curând, la confirmarea rezultatelor de la Vilnius. Dar, chiar şi acest obiectiv poate fi considerat un rezultat bun. Criza din Ucraina a reconfigurat scena politică internaţională. Sub presiune se află nu doar ţările Parteneriatului Estic, dar şi UE. În aceste condiţii, deciziile care vor fi luate la Riga vor fi foarte minuţios cântărite. E adevărat, traversăm o perioadă în care timpul şi evenimentele sunt extrem de comprimate. Fiecare zi poate aduce turnuri spectaculoase. În aceste condiţii fiecare trebuie să-şi facă foarte conştiincios temele pentru acasă. Uneori, nu aduce ziua cât aduce ceasul. E important să avansăm, să fim pregătiţi pentru asta, pentru că statutul de ţară-candidat e destul de solicitant.

— Reformele asupra cărora insistă UE provoacă, deseori, reticenţă şi incomodităţi cetăţeanului, dar şi autorităţilor, fiind vorba de schimbarea modului şi a stilului de viaţă. Cum au trecut lituanienii perioada de tranziţie de la sovietism la europenism?

— Se pare că lituanienii nici nu s-au sovietizat. Ei au rezistat rusificării mai bine chiar decât vecinii lor letoni sau estonieni. Dacă nu greşesc, Lituania a fost singura republică unională în care ciclul educaţional şcolar era de 11 ani. Explicaţia lituanienilor era argumentată prin „dorinţa lor de a învăţa mai temeinic limba rusă”. Lituanienii au reuşit să convingă Kremlinul că pot asigura procesul de industrializare cu cadre naţionale şi că nu e nevoie de „importul” acestora din afară. În consecinţă, ei au fost primii care au părăsit URSS-ul şi primii care au obţinut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul naţional. Evident, procesul nu a fost uşor sau fără impedimente. Într-o discuţie cu Ceslovas Stankevicius, fostul negociator-şef al Lituaniei în procesul de retragere al forţelor armate ruse, acesta îmi povestea cât de puţini credeau în succesul misiunii sale, iar odată cu retragerea trupelor sovietice din Germania în regiunea Kaliningrad, mulţi lituanieni, dar mai ales mulţi occidentali, considerau că orice negocieri între NATO şi Lituania se pot termina cu ocuparea Lituaniei.

— Una dintre marile probleme ale R. Moldova este agricultura, satul în genere. Mereu pentru agricultură au fost alocaţi puţini bani. Cum e sprijinită în Lituania dezvoltarea rurală?

— Din 2004, de la aderarea la UE, Lituania beneficiază de avantajele Politicii Agricole Comune (PAC), care îşi propune modernizarea sectorului agrar şi adaptarea lui la condiţiile de concurenţă de pe piaţa agricolă globală. Aceasta înseamnă subsidierea producţiei agricole. În Lituania, sprijinul pentru agricultură din partea UE şi a bugetului naţional constituie circa 2 miliarde de euro anual! Cele mai importante programe de sprijin sunt Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (1,16 miliarde euro), Fondul European pentru Agricultură Garantată (0,86 miliarde euro) şi SAPARD (Special Accesssion Programme for Agriculture and Rural Development). Funcţionează şi alte programe europene, mai mici, care acordă suport unor segmente concrete: apicultură, bioagricultură etc. Pentru a înţelege mai bine semnificaţia cifrelor, aş sublinia că producătorii de cereale sunt compensaţi cu aproximativ 150 de Euro pentru un hectar, iar producătorii de lapte – cu 5-15 eurocenţi pentru un litru de lapte. Aceste acţiuni fac mai bune condiţiile de trai din mediul rural.

— La Chişinău, problema securităţii naţionale trenează de mai mult timp între neutralitatea militară şi aderarea la NATO, deşi cazul Ucrainei a pus cruce pe preceptul neutralităţii ca garanţie de securitate. Cum este avantajată în acest sens Lituania, care e membră NATO?

— Se consideră avantajaţi. NATO e cea mai puternică alianţă militară din lume. Ar fi riscant să „provoci” acest bloc. Dacă NATO nu poate garanta liniştea membrilor săi, atunci nimeni nu o va putea asigura. În prezent, cerul Lituaniei este apărat de forţe aeriene NATO. Are loc fortificarea infrastructurii care ar asigura, în caz de necesitate, desfăşurarea masivă a trupelor militare NATO. Sunt aduse la condiţia necesară şi forţele armate naţionale. De câteva luni, prin rotaţie, pe teritoriul Lituaniei au loc exerciţii militare cu participarea forţelor militare americane.

— Ce cred partenerii noştri din Lituania despre conflictul transnistrean? Există soluţii de rezolvare, în contextul evenimentelor din estul Ucrainei?

— Lituanienii sunt printre puţinii europeni care manifestă un interes constant pentru dosarul transnistrean, având şi o bună expertiză în acest sens. Vocea lor e ascultată în UE, care e parte a mecanismului de negocieri 5+2. Putem fi siguri că Lituania va sprijini formula agreată de R. Moldova pentru soluţionarea acestui conflict. E greu de prezis evoluţiile din estul Ucrainei şi de evaluat impactul lor asupra noastră. E clar, însă, că în această lume interdependentă suntem conectaţi cu multe fire invizibile. Conflictul a prejudiciat securitatea regională şi a afectat economia întregii Europe, dar mai ales cea a ţărilor vecine Ucrainei. Sperăm ca efortul diplomaţiei europene, în special al Germaniei şi Franţei, de a restabili pacea şi de a lansa un dialog privind stingerea definitivă a conflictului, să dea rezultate. Mai sperăm că din această tristă experienţă, factorii decidenţi din Ucraina au înţeles mai bine şi vechea noastră durere – zona transnistreană. Am contat şi contăm pe solidaritatea prietenilor noştri ucraineni în soluţionarea acestui dosar.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG