Paradoxurile din cauza Gaburici
Studiile prim-ministrului Gaburici (sau eventuala absenţă a lor) incită spiritele. Să lăsăm la o parte argumentele părţilor, care, fireşte, au tot dreptul să le invoce, fie din motiv că ar exista şi probleme mai presante de discutat, fie că, din contra, nu ar fi doar o chestiune legată de studiile premierului, ci şi de onestitatea sa (ori a anturajului său). Or, scandalul respectiv ridică şi dubii de o cu totul altă natură.
BAC-ul, în tradiţia europeană şi occidentală, nu este doar un certificat de „maturitate” (în Austria, Liechtenstein, Elveţia germanofonă se numeşte chiar „Matura”, ca şi în ţări precum Italia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina sau Slovenia, cu echivalentul său în limbile respective). Este o dovadă că deţinătorul are capacităţile necesare pentru a studia cu succes la o universitate.
Chiar dacă am presupune (există întotdeauna şi prezumţia nevinovăţiei) că studiile preuniversitare ale premierului nu sunt valide, el, aparent (!), s-a descurcat totuşi în mediul universitar, cel puţin la una din mai multe instituţii. Şi atunci, se iscă întrebarea: dacă există studenţi care absolvesc cu succes o instituţie de învăţământ superior neavând BAC-ul, de ce există obligativitatea BAC-ului?! Aceasta înseamnă că unii elevi, mai ales cei cu talente deosebite, sunt forţaţi să petreacă, pur formal, ani superflui pe băncile şcolii, în loc să meargă mai repede la universitate; şi că poate nu toate subiectele de la BAC sunt relevante pentru studiul universitar.
Aceasta este o temă foarte abordată mai ales în SUA şi în Occident, unde necesitatea învăţământului formal este pusă tot mai des în discuţie; în primul rând, fiindcă se observă un număr crescând de academicieni şomeri şi un decalaj mare între pregătirea formală şi necesităţile de pe piaţa muncii. Apoi, birocratizarea pieţei muncii prin introducerea a tot felul de licenţieri şi criterii „minime” pentru a exercita o profesie este toxică, mai ales pentru păturile vulnerabile ale societăţii. În cazul în care pentru tot mai multe profesii se cere prin lege un număr tot mai mare de certificate, populaţia devine mai puţin flexibilă. Deşi o parte a presei de la noi încearcă să ferească cititorul moldav de astfel de informaţii, lumea (inclusiv Europa şi SUA) se află în pragul unui dezastru financiar şi economic de proporţii.
În timpul unei recesiuni sau chiar depresiuni economice, economia se restructurează: sectoare întregi ale economiei pot fi distruse. Cum să se reprofileze masele de şomeri, dacă statul impune tot felul de piedici pentru a începe munca într-o nouă profesie?! Doar nu fiecare proaspăt şomer are timp şi bani suficienţi pentru a mai obţine un nou certificat de studii timp de trei ani! Deşi la noi se aud deseori lozinci de genul „interdisciplinaritate”, „instruire continuă” şi „orientare practică”, lucrurile tind să meargă chiar în direcţia opusă.
Prof. Dumitru Moldovan, decanul Facultăţii de REI, scrie în recenta sa carte „Economia imaginaţiei creative”: „… (C)ei mai mari savanţi-economişti au venit în ştiinţa economică din alte domenii de cercetare, sau au fost pur şi simplu autodidacţi … Chiar şi „părintele ştiinţei economice”, Adam Smith (1723-1790), a fost profesor universitar de retorică, logică şi filozofie, luându-şi apoi doctoratul în drept”. Nu avem certitudinea că Adam Smith ar fi admis astăzi să predea economia chiar şi la un simplu liceu de la noi, deoarece „nu are nici studii de specialitate, nici pregătire pedagogică formală pentru a lucra cu tinerii”. În cazul în care el s-ar ambiţiona totuşi să lucreze în Moldova, Ministerul Educaţiei ar verifica minuţios dacă studiile sale de bază corespund standardelor de la „Bologna”; el ar fi obligat să treacă testul TOEFL (ca să fim siguri că vorbeşte corect engleza), să facă studii în pedagogie la Universitatea Pedagogică, ca angajatorul lui să se convingă că nu ar fi mai bine să angajeze un profesor autohton, şi, desigur, să treacă testul la HIV-SIDA, pentru a obţine permisul de şedere. Iată unde ne aflăm pe drumul spre o Europă unită.
