Nopţile albe şi pelerinii (2)

Lintula

La Poarta mănăstirii ne întâmpină, binevoitoare, stareţa maica Marina, care ne anunţă că a vizitat de multe ori mănăstirile şi bisericile din România. Povesteşte istoria mănăstirii de maici din Lintula, singura mănăstire de maici din Finlanda, fondată în 1850, când Finlanda aparţinea Rusiei. La momentul sfinţirii bisericii, în mănăstire vieţuiau vreo 60 de maici, iar la ritual a participat chiar Ioan de Kronştadt. După 1917, frontierele au fost închise, iar din 1939, când armata rusă a intrat în Finlanda, maicile au trebuit să fugă sau au fost evacuate în câteva ore, mănăstirea fiind distrusă până în temelii. Obştea s-a reîntors doar spre sfârşitul anului 1946. Maicile au fost ajutate de călugarii mănăstirii Noul Valaam, situată la 16 km. Picturile în biserici au fost realizate de un artist japonez, ortodox din naştere, căsătorit cu o finlandeză. Măicuţele din obştea monahală sunt finlandeze. Au peste 60 de ani. Mănăstirea are hramul Sf. Treime. Maica Stareţă Marina ne informează că cele 16 vieţuitoare şi părintele duhovnic respectă „rânduiala unei mănăstiri «închise», în care se slujeste la 6.00 şi la 18.00. Fabrica de producere a lumânărilor le asigură mijloace pentru viaţă. Lumânările se distribuie la toate bisericile din Finlanda, indiferent de cult. Şi turismul ecumenic aduce venituri. La sezon, mănăstirea e vizitată de vreo 25 mii de turişti. Stareţa ar fi continuat, dar în clipa când vorbea despre patria unde s-a născut, Karelia, şi unde, după ce a fost ocupată de armatele sovietice nu a mai revenit niciodată, a apărut Mitropolitul de Finlanda, salutând călduros pelerinii români. «Doar un procent dintre finlandezi sunt ortodocşi, totuşi ritmul de convertire la ortodoxie e mare», — spune amabil ÎPS, apoi povesteşte despre Mănăstirea Noul Valaam, despre Biserica Sf. Gherman de Alaska şi Sf. Nicolae. Aflu că Muzeul Ortodoxiei din Kuopio e unul dintre cele mai bogate în exponate. În 1918, când ciuma bolşevică a subjugat Rusia, călugării de la Mănăstirea Vechiul Valaam s-au refugiat pe gheaţa lacului Ladoga, înfiinţând o nouă mănăstire, aducând în câteva camioane cele mai de preţ odoare, salvându-le de foc şi de apă. Cineva îl întreabă dacă biserica rusă nu cere despăgubiri. Mitropolitul răspunde: „Nu se cuvine ca în sânul Bisericii, aceleiaşi biserici, să existe neînţelegeri. Nu cere nimeni nimic de la noi, dar nici nu avem vreun motiv să retrocedăm odoarele, ele stau bine acolo unde au ajuns prin voia lui Dumnezeu». Îşi trage cârja, pornind spre reşedinţa sa, dar se opreşte brusc în rama uşii şi ne spune o poveste. «De luare aminte», spune şi face o pauză. „La ultima mea vizită în România, m-am întâlnit şi cu preşedintele ţării. Eram împreună cu PS Daniel, Mitropolit al Moldovei pe atunci. Era ziua de naştere a preşedintelui. El a dorit să-şi facă o poză cu noi, cu mine şi cu Daniel. Ne-a aşezat pe mine în dreapta, pe Daniel în stânga şi…Ion Iliescu în centru. Aşa a dispus şi dacă era preşedinte, l-am ascultat… De altfel, după canoane, el ar fi trebuit să fie sub ascultare…» Mitropolitul a zâmbit larg şi a concluzionat „Asta-i povestea preşedinţilor». Părea fericit că a avut prilejul să ne întâlnească, şi ne-a binecuvântat pe fiecare în parte. Are 90 de ani!

Semnele/metaniile

Pornim în tăcere spre poarta mănăstirii Lintula. Facem poze cu Prea Sfinţita Maică Marina. În magazin cumpărăm suvenire. La ieşire, pe una din trepte, văd un şirag de metanii, croşetate din fire de lână neagră. Le ridic şi alerg spre autocar, trec pe la fiecare călugăr şi măicuţă în căutarea stăpânului. Fiecare monah şi monahine mă priveşte cu îngrijorare, căutând să-mi demonstreze că metaniile lor au un stăpân bun. Mă întorc şi le dau vânzătoarei, care mă priveşte discret, aud şi întrebarea: «Do you like to take them?». Mulţumesc, nu. Părintele V., care a avut fericirea să fie elev spiritual al PS Antonie Plămădeală, originar din Stolniceni, judeţul Lăpuşna, mă întreabă, seara, în drum spre portul Kim, insula Soloveţ, Marea Albă: aţi văzut că am avut azi un semn de la Dumnezeu?

Îi răspund: în fiecare clipă ni le trimite, unii sunt binecuvântaţi să le şi citească, dar nu fiecare. Mă tot gândeam să-l rog să ne explice, dar nu am avut suficient curaj…

19 iunie 2008