Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Lupoaica şi leii lui Ion…

Lupoaica şi leii lui Ion Ungureanu

Era o noapte senină. Una dintre nopţile celea care promiteau un răsărit luminos. Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, dar crăpa din toate colţurile, războiul ruso-moldovenesc din 1992 încă nu era o certitudine, naşterea neocomunismului părea o prostie, marile trădări naţionale abia se scriau prin cancelarii KGB, Igor Dodon avea doar 15 ani şi locuia într-o Sadovă majoritar răsculată împotriva comunismului sovietic.

Era o noapte senină din 1990, şi eu, o reporteră începătoare, asistam la un act la care poţi să asişti o dată în viaţă: ministrul Culturii, Ion Ungureanu, se lupta cu toţi balaurii unui sistem administrativ comunist ca să instaleze la Chişinău statuia Lupoaicei Capitoline, care urma să fie inaugurată a doua zi în zori, în curtea Muzeului Naţional de Istorie.

Monumentul fusese readus la Chişinău, după 50 de ani, prima variantă a Lupoaicei fiind donată de Primăria Romei, dar fiind distrusă de sovietici. Era deja 10 seara, dar soclul încă nu era instalat. Era anul 1990, nu exista internet prin redacţii, nu exista decât o singură televiziune, şi singurul cameraman de la singurul program de ştiri plecase acasă. Nu erau telefoane mobile, nu aveam aparat foto, aveam doar ochi de văzut nişte clipe şi amintiri de întipărit pe o viaţă.

A rămas unul dintre puţinii miniştri căruia nu am prea avut ce să îi reproşez. Era noapte, macaraua care era programată să vină ziua nu venea nici noaptea. A vorbit cu toate părţile implicate de mai multe ori, cu o inteligenţă şi o forţă de convingere de invidiat. Astfel, macaraua a venit când nimeni nu mai credea că va veni.

Eram vreo cinci oameni prezenţi: Ion Ungureanu, şoferul macaralei şi vreo 3 persoane care voiau să vadă cum se reinstalează un monument care a fost distrus de sovietici după ‘40. Când se aranja soclul, Ion Ungureanu a zis că ar fi să lăsăm ceva amintiri sub acest monument. A scos din buzunar câteva monede româneşti, câţiva lei. Era 1990 şi aveam doar monede sovietice. Ne-a împărţit tuturor câteva monede şi le-am presărat sub soclu. Era încă URSS, dar cu ministrul Ungureanu puteam discuta şi noaptea despre identitate românească, despre moartea imperiului sovietic, despre libertate, despre libertate, despre libertate.

A doua zi, Romulus şi Remulus îşi luau porţia de lapte de bronz în faţa Muzeului de Istorie de pe strada 31 August 1989 şi ministrul Ion Ungureanu a participat la inaugurarea monumentului, inteligent, optimist şi neobosit. La inaugurare au fost negreşit sadoveni, căci Sadova era pe atunci un simbol al dezgheţului anti-comunist, şi maşini pline cu oameni curajoşi făceau mereu naveta spre Chişinău la orice miting, protest sau sărbătoare anti-sovietică. Igor Dodon o fi fost şi el, căci oamenii îşi aduceau la aşa manifestări copiii, copiii prietenilor sau rudelor, să le arate cum se fac schimbările.

Ion Ungureanu a plecat din Guvern în 1994, iar la câţiva ani a venit în Guvern Igor Dodon. Ungureanu nu a mai fost admis să deţină vreo funcţie publică, dar nu şi-a schimbat setul de valori, a rămas la fel de vertical, cult, inteligent şi respectat. Igor Dodon a avansat în permanenţă, schimbând partidele, guvernele, principiile, limbile, culturile. Iar atunci când a obţinut funcţia supremă, a interzis să se declare doliu naţional pentru un ilustru regizor, actor, om de cultură, luptător pentru libertate, pe care îl cheamă Ion Ungureanu.

Ţin minte, în iunie 2007, când urma să fie eliberat Andrei Ivanţoc, Ion Ungureanu, consăteanul său de la Opaci, a mers cu noi, echipa de la ZdG, la bariera de la Tighina, să îl întâmpinăm. Avea deja 72 de ani şi nu ar fi fost recomandat unor persoane în această etate să privească spectacolul dramatic al ne-eliberării lui Andrei. Dar el a mers, alături de Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache. Toţi au stat aproape o zi rezemaţi de bariera de la Tighina, cu ochii în soare, pentru că asta le-au dictat valorile. Igor Dodon avea în acea zi doar 32 de ani şi deţinea funcţa de ministru în Guvernul Comunist condus de Greceanâi. Nu s-a deranjat pentru soarta deţinuţilor politici, iar peste 10 ani avea să felicite, în calitate de şef de stat, pe cei care i-au ţinut ilegal în închisori pe toţi membrii Grupului Ilaşcu.

Ion Ungureanu nu ar fi vrut niciodată să fie comparat cu Igor Dodon. Comparaţia nu e posibilă. Între ei e o distanţă de 60 de ani de verticalitate.