Dragă UE, nu ne mai da bani!
Sunt la Riga în aceste zile, alături de câteva sute de jurnalişti din statele Parteneriatului Estic. Ne-am adunat împreună cu reprezentanţi ai structurilor UE, ca să discutăm despre micile progrese din societăţile noastre şi despre marile probleme cu care ne confruntăm. Desigur că s-a vorbit mult sau cel mai mult despre problemele presei: în Azerbaijan practic toţi jurnaliştii care critică guvernarea sunt la închisoare, fără drept de apel, în Belarus – instituţiile de presă care critică guvernnarea sunt închise cu tot cu proprietari, în Ucraina – câteva omoruri recente din lumea jurnalistică au afectat indicii de liberatte a presei foarte mult. În R. Moldova, neavând jurnalişti arestaţi, omorâţi, instituţii de presă închise abuziv, oligarhizarea mass-media şi autocenzura par chestiuni aproape inocente.
Aici, la Summitul de la Riga, colegii din Ucraina, Armenia, Azerbaijan, Belarus şi Ucraina au ieşit pe rând la microfon şi au declarat, într-o formă sau alta: „Daţi mai mulţi bani statelor noastre, căci presa independentă are probleme şi trebuie soluţionate, iar guvernele nu ne susţin”.
Eu am adresat public o altă rugăminte, calificată drept uşor şocantă de audienţă, dar asta a fost. Am rugat comunitatea europeană: „Să nu mai daţi bani guvernelor corupte, inclusiv celui de la Chişinău”. Cu o singură condiţie, la care revin mai jos.
Parteneriatul Estic a fost o binecuvântare pentru R. Moldova, căci ceea ce a oferit UE acestui stat în doar 5 ani – nu a oferit CSI în 15 ani. Mă refer nu doar la bani, ci şi la încredere, încurajări, tratament preferenţial, strângeri de mână şi bătăi pe umăr. E cel mai bun lucru care i s-a întâmplat Moldovei după regimul Voronin, a fost practic prima dată când ni s-a dat de înţeles că uşa spre UE e deschisă. Dar, în momentul în care Moldova a început marea ascensiune spre uşa prosperităţii şi democraţiei, a început şi marea cădere în jos, prin acţiuni consecvente şi tot mai îndrăzneţe de terfelire a ideii de reforme şi de parteneriat european.
Pe de o parte, clasa politică din Moldova accepta ajutoarele şi lansa reformele în justiţie, pe de alta – se ducea la vânători domneşti, unde judecătorii, procurorii şi politicienii deveneau mistreţi înarmaţi. Pe de o parte, politicienii luau banii pentru transparenţă şi combaterea corupţiei, iar pe de alta – închideau accesul presei la documente privind furturile din bani publici. Pe de o parte, declarau că Moldova înregistrează creşeteri ale indicatorilor economici, pe de alta – furau băncile şi trucau contractele de privatizare a Aeroportului şi a altor întreprinderi de stat. Partenerii europeni, în tot acest răstimp, pe de o parte dădeau bani pentru realizarea reformelor, iar pe de alta – nu încetau cu încurajările şi complimentele despre dulcea istorie de succes. În acest răstimp, cele câteva instituţii independente de presă au fost gonite ca la maraton, de la un furt la altul, de la o vânătoare la alta, de la o fraudă la alta, abia de reuşind să informeze publicul măcar superficial despre mulţimea de amăgeli care s-au pus la cale în Parlament, Guvern, primării şi consilii raionale. În timp ce toţi aceştia furau bani europeni, noi ne sufocam de muncă pe cont propriu, înghiţind ameninţări şi procese judiciare.
În aceşti ani s-a furat exact ca în perioadele anterioare, dar furtul a fost dublat, totuşi. Pe lângă bunurile publice, ne-au fost furate aspiraţiile europene. Am rugat oficialii europeni să nu mai dea niciun ban Moldovei pentru reforme în justiţie, democraţie, combaterea corupţiei, construcţia de obiective sociale etc. până când o parte din aceşti bani nu vor fi puşi deoparte pentru presă şi societatea civilă, ca să monitorizeze în forţă orice cheltuială din bani publici. Unii oficiali europeni se pare că au fost de acord.
