Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Corupţii şi legea împotriva jurnaliştilor

Corupţii şi legea împotriva jurnaliştilor

Cu mai multe luni în urmă, colegul meu Victor Moşneag a decis să scrie un articol de maximă importanţă pentru R. Moldova cea coruptă, care galopează de ceva ani din urma trenului cu valorile europene. Un articol despre persoanele publice condamnate pentru acte de corupţie şi despre modul în care îşi ispăşesc acestea pedepsele.

Nu cred că există cetăţean în R. Moldova care ar contesta că trebuie să fie publice datele cu privire la orice persoană coruptă, orice dosar de corupţie, orice pedeapsă administrată. Nu cred că există vreun cetăţean (afară de corupţii înşişi şi familiile lor îndurerate) care nu ar dori ca numele corupţilor să rămână înscrise pe răbojuri publice pentru totdeauna, şi chiar dacă aceste persoane îşi vor ispăşi pedepsele prevăzute de codurile legale, ar fi bine ca şi după aceasta calea lor spre funcţii publice să fie bine monitorizată sau chiar limitată.

Aşa credea şi Victor, ca şi întreaga echipă ZdG, că ar fi de datoria presei să informeze cetăţenii despre condamnaţii pentru cazuri de corupţie şi, mai ales, despre cei care se eschivează de la ispăşirea pedepselor. În naivitatea noastră, credeam că acest subiect este important chiar pentru guvernanţi şi că vor interveni imediat să ne ofere cât mai multă informaţie, că vom fi copleşiţi de plăcerea lor de a ne informa, de vreme ce tot spun pe la televizor că vor să scape de corupţie.

Au urmat 3 luni de chin, dezgust, dezamăgiri şi de neglijare a Legii cu privire la accesul la informaţie. Iniţial, în octombrie, reporterul a contactat, pe rând, Procuratura Generală (PG), Inspectoratul General al Poliţiei (IGP), Ministerul Justiţiei (MJ) şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP), solicitând detalii despre persoanele condamnate de instanţele de judecată din R. Moldova care s-au eschivat de la ispăşirea pedepsei. Toţi, dar toţi, au cerut SOLICITĂRI DE INFORMAŢII ÎN SCRIS, chiar dacă datele ar fi trebuit să fie publice pe toate paginile web ale acestor instituţii. Colegul nostru a făcut scrisori oficiale pentru fiecare instituţie vizată, le-a remis şi a aşteptat.

Răspunsurile se pare că au venit din Coreea de Nord. Nu, nu doar pentru că au venit foarte târziu, ci şi pentru că au comunicat că practic tot ce a întrebat reporterul despre corupţie şi corupţi e secret, e informaţie cu caracter personal şi jurnaliştii nu au voie să afle aceste informaţii. Unele instituţii, însă, nu au răspuns nici până acum.

Doar Procuratura Generală a răspuns în termen legal, dar incomplet. IGP şi DIP nu s-au încadrat în termenul de 15 zile, iar Ministerul Justiţiei nu a răspuns NICICÂND, nimic, la solicitarea de informaţii a ZdG.

Cu un scop măreţ în faţă, ghidat de marele interes al cititorilor faţă de corupţii din R. Moldova, la aproape 2 luni de efort, reporterul ZdG a tras concluzia: 4 instituţii de stat contactate, 4 scrisori oficiale remise, 3 răspunsuri primite, niciun răspuns complet. Trei instituţii au zis să ne adresăm la alte 3 instituţii, din lista celor 4. Niciuna nu ne-a dat lista corupţilor condamnaţi, nici a corupţilor fugari. Toţi au făcut referinţă la Legea cu Privire la Protecţia Datelor Personale.

Auziţi? Cică dacă furi din banii publici, fiind recunoscut vinovat, fugi de pedeapsă cu tot cu bani, numele tău va rămâne veşnic un secret pentru jurnalişti şi pentru restul cetăţenilor, pentru că numele corupţilor şi hoţilor de ţară e protejat de lege. Da, banii sau bunurile publice delapidate de ei, sau drepturile încalcate de ei sunt ale voastre, dragi cetăţeni, dar numele lor e doar al lor, şi ei sunt în drept să fugă de pedeapsă cu banii şi bunurile voastre, fără să li se audă numele.

Victor Moşneag a crezut că e o aberaţie şi a făcut o solicitare la Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Şi acest centru a trimis o scrisoare în care i se dă din deget despre „ingerinţa în viaţa privată” a persoanei… corupte.

Am să-mi permit, din solidaritate cu Victor, cu ceilalţi colegi ai mei de la ZdG, precum şi cu colegii de la alte instituţii media care scriu despre persoane publice corupte, să îmi asum „ingerinţa” şi să comunic din nou numele unor demnitari, condamnaţi, care au fugit din sala de judecată: judecătoarea Roibu, poliţistul Perju, ministrul Papuc, şeful de Fisc Vicol, procurorii Tcaci şi Zmeu. În total, cifrele adunate cu greu spun că ar fi câteva sute. Dacă ei, după tot ce s-a întâmplat, sunt protejaţi prin lege de jurnalişti şi de pedeapsă, ce trebuie să înţeleagă cetăţeanul de rând? Probabil, următoarea solicitare redacţională de elucidare a acestei situaţii trebuie să o trimitem la Departamentul Apărării Corupţilor de Ingerinţa Jurnaliştilor. Nu există aşa o instituţie? Mie mi se pare uneori că Guvernul are un nume nou.