Cavaleria automobilistică
Recent, comportamentul şoferilor autohtoni a ajuns în atenţia mass-media, mai ales prin angajamentul curajos al activiştilor media care, bunăoară, filmează maşini parcate neregulamentar. A interacţiona cu şoferii respectivi poate însemna şi un risc real de a fi agresat fizic, după cum atestă clipurile postate pe youtube. Încălcările regulilor de circulaţie şi ale bunului-simţ sunt numeroase, precum: parcare pe trotuar (în special, pe lângă cafenelele la modă), claxonare hiperactivă, curse de formula 1 pe marile bulevarde autohtone şi în diferite „constelaţii” (de pildă, motocicletă vs. jeep sau maxi-taxi cu maxi-taxi).
O încălcare ”favorită”, uneori şi fatală, este ignorarea trecerilor de pietoni, pentru unii şoferi aproape un sport naţional. Combinaţia dintre Prostie (cu literă mare), părinţi ”influenţi” şi înstăriţi, şi percepţia că justiţia oricum ar fi coruptibilă poate fi o capcană tragică pentru oamenii de rând, care se deplasează pe jos. Desigur, există şi mulţi pietoni care trec la roşu, trec oriunde, neatent şi în grabă (poate şi cu noul ”hit” de discotecă la volum maxim în căşti). Totuşi, nu poate fi negat faptul că pentru mulţi şoferi ”zebra” reprezintă, mai degrabă, linia de finiş la o cursă auto, decât obligativitatea de a acorda prioritate pietonului.
Cauzele sunt multiple. Una ar include compararea automobiliştilor de azi cu cavalerii din Evul Mediu. Aşa cum pe atunci posedarea unui cal era deseori linia de demarcare între aristocraţi şi poporul simplu, unii proprietari de maşină de la noi se simt ca şi cum prin obţinerea autovehiculului ar fi trecut automat în rândurile nobilimii. Iar a fi ”aristocrat” autohton, azi, înseamnă psihologic multe: dispreţ pentru restul oamenilor de pe ”Planeta Moldova”, ”tusovşi” în saune şi cluburi de elită, mariaje şi ”înnăşiri” cu alţi membrii ai boierimii locale (judecători, funcţionari-cheie, de ex. vameşi, poliţişti, inspectori fiscali etc.).
Orice pieton care vrea să treacă – regulamentar – strada devine, automat, pentru ”cavalerul” moldovean un obstacol în exercitarea funcţiei sale nobile de a-şi parcurge cu viteză maximă feuda (cartierul său). În acelaşi timp, el însuşi se consideră victimă traumatizată. Doar a depus toate eforturile pentru a-şi obţine jeepul (din fonduri europene, prin corupţie sau, uneori, prin muncă cinstită) şi acum se vede nevoit să manevreze printre gropile de pe străzile din oraş. Şi aici iese la suprafaţă o dilemă socială: cu cât mai mulţi bani se fură, cu atât mai multe jeepuri avem, dar şi cu atât mai puţini bani rămân pentru reparaţia drumurilor.
O soluţie în stil american ar fi şi una foarte simplă. Timp de o săptămână, poliţia ar monitoriza cea mai importantă trecere de pietoni. Considerând riscul uciderii unui pieton suficient de grav, se va reţine nu doar permisul de conducere al şoferilor pentru un an, ci şi propria maşină. Astfel de măsuri ar soluţiona imediat şi concomitent o mulţime de probleme sociale. În primul rând, chiar din primele zile, şoferii vor deveni arhiamabili şi arhirespectuoşi cu pietonii; se va reduce numărul maşinilor cu zeci de procente, ceea ce va consolida bugetul municipal (mai multe persoane vor merge cu transportul public); va creşte numărul cicliştilor şi aerul va fi mai curat. Şi, la urma urmei: proprietarii maşinilor îşi vor conserva maşinile de lux. În loc să le sacrifice pe străzile actuale, vor aştepta până când integrarea europeană va atinge şi calitatea străzilor.
