Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004

Nr. 444 (24 octombrie 2013):

Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţeni şi integrarea europeană a R. Moldova ar putea deveni realitate. Parlamentul European promite să sprijine R. Moldova în acest sens. Asigurarea vine din partea…

După Summitul de la Vilnius, potrivit preşedintelui Nicolae Timofti, “atitudinea Rusiei în problema transnistreană se va schimba”. Cât de posibil, cât de real este acest lucru?

Avocatul Dorin Melinteanu, fiul magistratului milionar de la Curtea de Apel (CA) Chişinău Iurie Melinteanu, a recunoscut în faţa procurorilor Anticorupţie că a luat mită de 800 de euro pentru…

Interviu cu Iurie Sadovnic

Neinformate şi lăsate în voia sorţii, persoanele în etate ajung victimele unui sistem prost, care poate duce la un sfârşit letal. Săptămâna trecută, un vârstnic a suferit ultimul în viaţa…

Bugetele satelor noastre ajung mizere în raport cu unele sume de bani cheltuite de către autorităţi pentru premii, onorarii, conferinţe sau deplasări. În cazul unor situaţii neprevăzute, primăriile satelor fac…

Acuzaţii, neîncredere, aşteptare, emoţii, suspans, previzibilitate, oboseală, indiferenţă, surprize, bucurii, tristeţe, speranţe… Acestea sunt ingredientele ce au însoţit Adunarea Generală a Judecătorilor, la finele săptămânii trecute, una în care cei…

Fizician de formaţie, a făcut teatru, arheologie, muzică ş.a. Scopul vieţii lui a fost “să fim în rândul civilizaţiilor avansate”. Au trecut patru ani de când a plecat în nefiinţă,…

Judecătorii salută decizia de majorare a salariilor, deşi recunosc că încă nu sunt siguri că acest lucru se va pune în practică. Totodată, mai mulţi judecători afirmă că sunt de…

Milioane de cetăţeni ai R.Moldova folosesc zilnic invenţii ale femeilor din Suedia, fără de care viaţa lor ar fi pur şi simplu imposibilă, cum ar fi, de exemplu, butonul verde…

Liderul comunist a dăruit flori şi a ţinut de mână o artistă care îl privea în ochi şi îi cânta “mama mea”. Publicul aplauda frenetic, iar ceilalţi artişti emeriţi visau…

Biserica rusă din R. Moldova a intrat şi ea în lupta pentru Vilnius. Întrebarea e de partea cui: a Chişinăului sau a Moscovei? Declaraţia pro-UE a fost făcută. Dincolo de…

Întâmplător sau nu, Nicolai Zemţov, noul şef al securităţii de la Tiraspol, proaspăt numit în funcţie de către Evgheni Şevciuk, are în biografia sa mai multe afinităţi cu unul dintre…