Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 409 (7 februarie 2013):

R. Moldova a plătit în 2012, aproape 14 mln. de lei (842 mii de euro) pentru 27 de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). De remarcat faptul că…

Dreptul copiilor la educaţie nu ar trebui politizat, se spune într-un Raport al Misiunii OSCE cu privire la şcolile cu predare în grafia latină din Transnistria, administrate de autorităţile R….

Interviu cu Anastasia Pascari, directoare a Institutului Naţional al Justiţiei (INJ)

Zilele trecute, la redacţie a venit o pensionară, fost medic, să ne vorbească despre… medici. Femeia a început să-şi depene gândurile de la faptul că, astăzi, doctorii nu mai muncesc…

Escapada vânătorească din “Pădurea Domnească” (23 decembrie 2012), care s-a soldat cu decesul omului de afaceri Sorin Paciu, a pus Alianţa de guvernare pe baricade. Cruciş de săbii în AIE….

Pantelei Sandulachi, fost deputat în primul Parlament al R. Moldova şi fost preşedinte al Asociaţiei “Parlamentul ’90”, a întors statului doar 5% din cele 6,2 mil. de lei pe care…

Deşi unii politicieni şi oficiali de rang înalt declară că reforma procuraturii frânează, şi din acest motiv R. Moldova se află în continuare sub monitorizarea Consiliului Europei, reprezentanţii procuraturii susţin…

A rămas în drum cu doi copii minori. A înnoptat de mai multe ori afară, dar speră, în sfârşit, să-şi găsească un colţ al său, unde să-şi poată creşte copiii…

Ele există, ele sunt marfă, pentru ele sunt cumpărători în fiecare zi şi mii de bărbaţi le plătesc cu ora. De obicei, societatea le condamnă, fără să se întrebe ce…

La începutul anilor “90, în presa de la Comrat a fost publicat aşa-zisul “Proiect Nr. 2”. Acesta prevedea, la fel ca şi “Planul Maracuţa” (care, probabil şi este “Proiectul Nr.1”)…

La un parastas, cei adunaţi să pomenească un răposat găsesc timp să vorbească despre ce se mai întâmplă în viaţa noastră. Într-un moment, se fac auzite replici tăioase la adresa…

Pe 22 ianuarie, Curtea Constituţională a decis că vaccinarea obligatorie a copiilor este conformă cu constituţia. Astfel, în Republica Moldova sunt obligatorii actualmente 12 vaccinuri. Potrivit unui raport al Asociaţiei…

“Dacă şeful detestă vânătoarea de mistreţi şi de oameni, de ce aş accepta-o eu?” Potrivit unor informaţii de ultimă oră, lista vânătorilor de la 23 decembrie 2012, din “Pădurea Domnească”,…

Săptămâna aceasta, situaţia de la Banca de Economii a fost pe larg mediatizată în presă. Noutatea săptămânii a constituit-o dosarul penal deschis pe numele lui Grigore Gacichevici, fost şef al…

***** Chetraru: între evadare şi corupţie Şeful CNA a decis să devină doctor în drept, alegând chiar să cerceteze, sub aspect ştiinţific, un subiect sensibil pentru societate – evadările din penitenciare….

Un volum din dosar a dispărut în instanţa de judecată. În cadrul urmăririi penale iniţiate pe cazul dispariţiei acestui volum, procurorii au găsit vinovatul, dar nu l-au putut pedepsi pentru…

Întotdeauna şi-a dorit să joace teatru, însă drumul parcurs nu a fost deloc uşor. Astăzi, după ani de muncă, spune că se regăseşte, deseori, în fiecare din rolurile sale. Bucuria…

Studiu de caz nr. 1 Sechele pe viaţă Victimă – Anişoara, 14 ani Abuzator – tatăl biologic Forme de abuz – fizic, sexual Pedeapsă – 12 ani închisoare

Un concurs inedit a fost anunţat pe un site al unei instituţii de stat. “Căutăm actori şi actriţe care s-ar filma în telenovela “Procurorul de sub masă” (titlu convenţional). Condiţii…

Un concurs inedit a fost anunţat pe un site al unei instituţii de stat. “Căutăm actori şi actriţe care s-ar filma în telenovela “Procurorul de sub masă” (titlu convenţional). Condiţii…