Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 318 (24 martie 2011):

Prin depăşirea limitelor competenţei sale, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), în frunte cu Ion Muruianu, a emis, la sfârşitul anului 2010, o decizie care, potrivit specialiştilor, are toate şansele să…

Lucrătorii vamali din R. Moldova au studii superioare. Cel puţin aşa ne asigură Serviciul Vamal al R. Moldova. Pentru a deveni lucrător vamal, studiile superioare, economice sau juridice, sunt primordiale,…

Reacţia consultantei de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei m-a uimit, apoi m-a distrat, după care m-a întristat de tot.  Dacă ei, aceşti funcţionari,  consideră că există vreo…

Liderul comunist, Vladimir Voronin, trece de două ori pe an controlul medical. Ba mai mult, acesta recomandă acest lucru și celorlalţi, scrie unimedia.md.

Interviu cu Andrei Donică, doctor în ştiinţe agricole, iniţiatorul Campaniei antievaziune

 

Şi-a omorât băiatul de trei anişori pentru că nu avea cu ce să-l crească, apoi a plecat în Dubai, pentru practicarea prostituţiei. Acum îşi ispăşeşte pedeapsa în puşcărie, fiind condamnată…

Priveam deunăzi la cei trei politicieni moldoveni care nu doar că nu puteau vorbi, ci chiar nici respira din cauza acceselor de râs. Scena s-a întâmplat la ProTV în final…

În contextul discuţiilor despre tradiţionalişti şi netradiţionalişti, despre discriminaţi şi nedisciminaţi,  unul dintre frunatţii PCRM, potenţial candidat pentru Primăria Chişinău, a declarat într-un interviu pentru cumatrie.md: “Eu sunt un tradiţionalist…

Câteva cutremure, de altă natură decât cele care au zguduit Japonia, s-au produs în ultimul timp în state precum Ucraina, Israel, Franţa sau Italia.

A sosit Postul Mare, iar odată cu el – mâncarea de sec. “A ţine post” a devenit o tradiţie pe cât de veche, pe atât de modernă în ultimii ani….

R.Moldova riscă să devină cea mai îmbătrânită ţară din Europa, cu peste o jumătate de milion de persoane în etate, adică trecute de vârsta de 60 de ani. Speranţa de…

Pe 27 Martie avem 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara. Câţi, în afară de istorici, îşi vor aminti de 27 Martie 1918 şi, dacă îşi vor aminti,…

Sunt deja 15 ani de când Arcadie Chilimari locuieşte într-o gură de canalizare de pe strada Vasile Alecsandri din Chişinău. La cei 72 de ani, bătrânul nu-şi mai aminteşte cum…

Primăria municipiul Chişinău s-a transformat, miercuri,  într-un cabinet de consiliere psihologică, iar primarul Dorin Chirtoacă, într-un veritabil psiholog. Zeci de tineri, abuzaţi după evenimentele din 7 aprilie, şi-au deschis sufletul…

Dosarul 7 Aprilie, la aproape doi ani de la eveniment: de ce atâta tăcere?

De astăzi şi până pe 29 martie, pe cele două maluri ale Prutului vor avea loc mai multe evenimente consacrate aniversării de 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu…

Legea antidiscriminare constituie motiv de glume pentru deputaţi. Prezenţi la emisiunea „În ProFunzime”, deputaţii AIE, Dumitru Diacov, Mihai Godea şi Ion Hadârcă, nu s-au putut opri din râs atunci când…

Vestea că Oleg Voronin a devenit membru plenar al PCRM a făcut valuri în TramVai! Reporterii Circului şi-au ascuţit peniţele şi s-au pus pe săpat (pe Internet), ca să găsească …

Tot mai mulţi angajaţi ai Tutun-CTC se implică în activitatea firmei de stat „Registru”. Deloc întâmplător şefii de la PD au elaborat această tactică. Devine tot mai clar că tutungeria…