Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 295 (7 octombrie 2010):

Deja nu mai aşteptam nimic, niciun refuz sau vreun accept. Scrisesem Regelui Mihai I , câteva săptămâni în urmă, solicitându-i un interviu. Citisem, înainte de a expedia scrisoarea, câteva reguli…

Unii îşi «reglează conturile» cu ajutorul televiziunilor sau cu ajutorul centrelor de combatere. Alţii se trag de păr. Fiecare o face cum poate, cum îl duce mintea, densitatea părului sau…

30 de familii, cazate într-un cămin din satul Coloniţa, locuiesc, de ani de zile, în întuneric. Se conectează care şi unde poate: pe la vecini şi prieteni, cu greu găsind…

Partidele cu cele mai mari şanse de a accede în viitorul Parlament au recurs la schimbări importante în lista primilor 10 candidaţi la funcţia de deputat. PCRM, PL şi PD…

Cine l-a lăsat orfan pe Marius? Pe 15 ianuarie, Rita Pasat ar fi împlinit 27 de ani. Era o femeie voinică, plină de viaţă, cu visuri frumoase, pe care, însă,…

Grigore Karamalak, alias “Bulgaru”, originar din Taraclia, dat în căutare prin Interpol încă în 1998, fiind acuzat de estorcare de fonduri, banditism, tâlhării şi furturi în proporţii deosebit de mari,…

295-silvestru2Interviu cu Aurelian Silvestru, doctor în psihologie, directorul Liceului de Inventică şi Creativitate “Prometeu”

De câteva zile, şi-a instalat cortul, care este împrumutat şi care în ultimele luni i-a devenit casă, în fața Guvernului. De fapt, şi l-a mutat din fața Ambasadei SUA din…

La 30 septembrie 2010, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a respins recursul Procuraturii Generale (PG) împotriva hotărârii Curţii de Apel Economice (06.05.2010), adoptată în cauza economică intentată…

Totul în mine se hurducă. Copacii, terenurile agricole, păşunile, ţăranii care se perindă prin faţa ochilor… Până şi roada pe care o cară aceştia cu căruţa sau cu tractorul se…

La 28 noiembrie 2010 copiii anului 1992 urmează să participe la alegerile parlamentare pentru prima dată în viaţă. Au câte 18 ani şi mulţi dintre ei – au în spate…

Maia L’acuta se jertfeşte în continuare pentru pensionari. Ea doreşte să participe la alegeri, să câştige un scaun moale şi cald de deputat şi să rezolve de acolo, nu din…

Mai aşteptăm puţin să se termine lupta «crailor şi tujilor» pentru întâietatea pe listele electorale, să se vândă ce (cine) mai este de vândut, să se cumpere ce (cine) mai…

La serviciu – este funcţionar public în cadrul Ministerului Culturii, responsabilă de elaborarea şi implementarea strategiilor culturale. Acasă – este gospodină, soţie de politician, consilier de imagine şi tot ce…

Dosarul de pe str. Ciocârliei ar putea ajunge, în zilele următoare, pe masa judecătorilor, avându-l printre protagonişti pe ex-primarul interimar de Chişinău, Vasile Ursu.

Trei consilierii din partea Partidului Democrat din Moldova din Consiliul oraşului Codru, o suburbie Chişinăului, au anunţat că îşi retrag semnăturile de pe decizia prin care numele mareşalului Ion Antonescu…

Jurnalistului postului de televiziune NIT, Constantin Starîș, dar și directorul agenţiei Omega Alexandr Petkov candidează și ei pe listele electorale ale Partidului Comuniștilor pentru a deveni deputaţi. Aceștia figurează cu…

Natalia Moloşag, avocată Avocata publică Natalia Moloşag s-a lansat în aprilie 2009 într-o misiune foarte dificilă. Ea a fost prima care a reuşit să scoată din anonimat tinerele torturate la…

Cu indemnizaţii de mii de lei, locuinţe gratuite şi încălzire pe timp de iarnă – aşa sunt ademeniţi tinerii profesori pentru a veni în sate. În ciuda iniţiativelor guvernamentale, puţini…

Cunoaşterea excelentă a limbilor română şi rusă – aceasta este una dintre condiţiile de angajare atât pentru posturile vacante ale ministerelor, cât şi pentru cele propuse de angajatorii de pe…

Ce trebuie să înţeleagă partidele şi electoratul?

“Într-o zi, m-au urcat întro maşină şi m-au dus în pustiu. Au zis că au să mă înveţe cum să lucrez. Acolo, 7 localnici, beduini, şi-au bătut joc cum au…

Potrivit hotărârii Guvernului din 24 iunie 2010, semnată de premierul Vlad Filat, numerele speciale de înmatriculare trebuie scoase din uz. Deocamdată, această hotărâre nu a fost examinată şi votată în…

Potrivit hotărârii Guvernului din 24 iunie 2010, semnată de premierul Vlad Filat, numerele speciale de înmatriculare trebuie scoase din uz. Deocamdată, această hotărâre nu a fost examinată şi votată în…