Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 284 (15 iulie 2010):

Preotul Nicanor Asargiu, stareţul Mănăstirii Sfânta Treime din Cahul, de când s-a dedicat lui Dumnezeu a avut de înfruntat numai necazuri. A fost alungat până şi din ţara sa de…

La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a interzis referendumul privind  predarea religiei în şcoli.Valeriu Pasat, fostul şef al serviciilor secrete, preşedinte al Partidului Umanist din Moldova, iniţiatorul…

Cu mare plăcere plec prin sate. Acolo oamenii mi se par mai deschişi, mai amabili şi mult mai oneşti. Mă impresionează  cumsecădenia lor. De data asta, am sunat la primăriile…

Are 43 de ani, dar frumuseţea ei o arată mult mai tânără. Anul trecut, Magdalena şi-a văzut împlinite cele mai importante trei vise din “lista sufletului său”: “o căsuţă, un…

Pentru tinerii din zonele rurale, accesul la informaţia de calitate rămâne o problemă, în special dacă aceasta se referă la aspecte delicate, cum ar fi sănătatea reproductivă. Până de curând…

284-renita1Interviu cu Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova

Luni. Am văzut plaja Mamaia de lângă Constanţa. E îngustă. Turiştii stau la soare unul peste altul. În mai multe locuri din aceeaşi zonă se simte un puternic miros de…

Se pare că Alianţa noastră nu mai este Beton. Nici armat, nici dezarmat. Calamităţile naturii din ultimul timp au cam fisurat-o. Exact ca şi în cazul unei case fisurate de…

După cum şi era de aşteptat, la începutul săptămânii curente, Curtea Constituţională (CC) a anulat decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată…

Eugenia Fistican, mama-judecătoare, directoarea executivă a Institutului Naţional de Justiţie (INJ), a mers la un “compromis” şi a depus o cerere de demisie. De această dată, în formă scrisă. A…

Realizasem, cândva, un interviu cu o personalitate controversată care, într-un moment al discuţiei, a decis să dezvăluie despre ce gândeşte “noaptea, sub plapumă”. Nu ştiu câţi cititori au crezut destăinuirilor…

O situaţie fără precedent are loc actualmente în Federaţia Rusă. După blocarea din nou a comerţului cu vinuri din R.Moldova, împătimiţii de consum de alcool ruşi au decis să ia…

Pe data de 13 iulie, angajaţii Curţii Constituţionale (CC) au plecat, spun ei, la Mănăstirea Hâncu. Plecarea a avut loc dis-de-dimineaţă, căci cu o zi înainte munciseră din greu, sub…

Dacă nu v-aţi rugat pentru ca proiectul lui Pasat să treacă de Curtea Supremă de Justiţie, v-o pedepsit Cel de Sus şi a dat potop în ţara asta. Se vede…

Decizia Curţii Constituţionale (CC) din 12 iulie a pus Curtea în cofă. Dacă Decretul Ghimpu privind proclamarea zilei de 28 iunie, 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice a provocat, la…

Curţea Constituţionale (CC), în regim de urgenţă, a declarat neconstituţional decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, cu privire la declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice. Această decizie…

Victor Boian, pensionar din satul Carahasani,  raionul Ştefan Vodă, a visat toată viaţa să ridice un monument în memoria ostaşilor români omorâţi în satul său natal. “Eram gata să mor,…

În spaţiul galeriei newyorkeze Heller sunt expuse o serie de lucrări fragile din sticlă suflată. Deşi tremură mărunţel pe suprafeţele pe care se află de câte ori trece vreun camion…

Reparaţia în instituţiile de învăţământ din Chişinău este în plină desfăşurare. Majoritatea şcolilor necesită reparaţie de categorie generală sau reparaţie parţială. Liceul Teatral din Chişinău, ca şi alte instituţii similare,…

Locuitorii Chişinăului datorează “Termocom”-ului 590 milioane de lei pentru căldura livrată în iarnă, iar SA “Termocom” a anunţat o campanie de sechestrare a bunurilor de la răuplatnici. SA “Termocom” este…

La Aeroportul din Cahul, în aceste zile, e o acalmie înainte de furtună. Cândva de aici decolau câteva aeronave pe zi, aeroportul forfotea de pasageri, tehnicieni, angajaţi ai serviciilor aeriene….

Sondaj

De mai mult de o săptămână, oamenii din sudul republicii luptă cu stihia apelor din Prut. Până acum doi ani ei nu aveau canale suficiente de scurgere a apei revărsate,…

Pe 24 iunie, Judecătoria Buiucani a continuat examinarea dosarului intentat lui Anatol Mătăsaru, care este suspectat de incendierea şi devastarea Parlamentului şi Preşedinţiei, precum şi de faptul că ar fi…

Doi tineri din satul Geamăna, Anenii Noi, mărturisesc câţi pumni şi picioare au luat în figură de la poliţistul de sector, în noaptea de 6 spre 7 iulie curent. Ei…

La începutul acestui an, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a decis să scoată la vânzare patrimoniul mai multor obiective sportive, dar şi al cotei de asociat din mai…

De la Briceni la Ocniţa, Râşcani sau Ştefan-Vodă, prin satele cele mai năpăstuite de inundaţiile din 2008, Criva, Drepcăuţi, Lipcani, Şirăuţi, Bălăsineşti, Văratic, Duruitoarea, Naslavcea, Răscăieţi, Purcari, Talmaz, au discutat…