Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 264 (18 februarie 2010):

Nicolae Costin a fost în cetatea Chişinăului ceea ce a fost Grigore Vieru în poezie: un spirit luminos care a avut talentul de a apropia gândurile unele de altele, de…

Patru atacuri banditeşti pe durata ultimei jumătăţi de an asupra Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Roşu, Cahul, şi nici o condamnare. De parcă Cahulul nu ar avea nici poliţie, nici…

Dacă doreşti să te căsătoreşti, ele sunt indispensabile. Tinerii însurăţei care sunt mai şmecheri şi le-au evitat nici nu-şi amintesc de ele. Ceilalţi, care au bătut pe la fiecare uşă,…

Au toate câte 20 de ani. În aprilie 2009 au fost supuse primei anchete poliţieneşti şi primului proces judiciar. Ceea ce spun aceste fete acum pare un refren lugubru al…

Unul dintre puţinele partide care şi-au asigurat un loc special în scurta “viaţă” a statului R. Moldova este, fără nicio îndoială, Partidul Comuniştilor (PCRM). Peste un timp, acesta va ajunge…

264-buliga2Interviu cu Valentina Buliga, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

Activitate profesională:

2005–2009 — deputat, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie;

2004-2005 — şef Departament asigurări medicale al Companiei Internaţionale “QBE Asito”;

2001–2004 — şef de laborator în cadrul Institutului Naţional de Farmacie;

1998–2001 — şef de direcţie în cadrul Ministerului Sănătăţii;

1983-1998 — farmacist diriginte, Spitalul raional Făleşti, Farmacia Centrală Raională Făleşti.

după Alexandru Donici şi Ion Muruianu (Conducerii Curţii Supreme de Justiţie se dedică) Un jurnalist, de neam dulău, Prielnic, credincios către poporul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Judecător,…

Săptămâna trecută, la casa de mezat «Sotheby», a fost vândută sculptura lui Alberto Giacometti «L’homme qui marche I» («Omul care merge I» – o sculptură stilizată a unui adult în…

Creşterea bruscă a preţurilor la lapte, struguri, medicamente şi bijuterii îi va afecta în primul rând pe cetăţenii care trăiesc cu 2 dolari pe zi. Specialiştii afirmă că majorarea preţurilor…

Încă de la începutul acestui an, autorităţile de la Tiraspol, în frunte cu liderul Igor Smirnov, s-au declarat pentru dezvoltarea învăţământului în “limba moldovenească”. Totodată, “comunitatea moldovenilor” din stânga Nistrului…

Femeia despre care ZdG a scris anterior că lucrează în calitate de profesoară şi secretară la primăria din satul Dancu, în baza unei diplome de studii false, continuă să-şi exercite…

Imediat după 7 aprilie, telefonul redacţiei nu mai înceta să sune. Poliţişti şi procurori cereau cu insistenţă ca ZdG să le prezinte toate imaginile pe care reporterii le realizaseră în…

Imediat după 7 aprilie, telefonul redacţiei nu mai înceta să sune. Poliţişti şi procurori cereau cu insistenţă ca ZdG să le prezinte toate imaginile pe care reporterii le realizaseră în…

Cum apreciaţi declaraţia preşedintelui CSJ, Ion Muruianu, care a numit jurnaliştii “câini turbaţi ai societăţii”?

La 13 februarie, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Ion Muruianu (foto), a citit un discurs nemaiauzit în R. Moldova de la o astfel…

Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a luat mită 1500 de euro pentru a-l scoate de sub urmărire penală pe un cetăţean. Un alt ofiţer a…

Acum câteva săptămâni, la 20 ianuarie, la sediul Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA), avea loc o întrunire a reprezentanţilor Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor. În cadrul acestei întruniri,…

Mai multe covoare de culoare roşie, perdele şi mobilă de birou de la Parlament şi Preşedinţie, care nu au fost distruse complet în urma evenimentelor din aprilie, au fost repartizate…

Anul 2009 a fost unul nefast pentru majoritatea salariaţilor. Criza economică mondială a atins apogeul. Din cauza stresului, sute de miliardari şi-au pus capăt zilelor, alte câteva mii de oameni…

Cu exact un an în urmă, ZdG a publicat o investigaţie despre poliţiştii în serviciul traficanţilor de carne vie. Ne întrebam atunci, printre multe altele, de ce, după aproape 3…

Dorm şi visez… La 14 februarie, de ziua naşterii regretatului Grigore Vieru, Dorin Chirtoacă, primar general de Chişinău, a instalat prima placă cu noua denumire a str. A. Puşkin, care…

De fiecare dată când merg acasă, sunt pusă în situaţia că trebuie să achit biletul altcuiva, dacă vreau să ajung la destinaţia dorită. Aceasta se întâmplă la Gara Auto Sud-Vest…

Italianul care a făcut dezvăluiri şocante despre corupţia din instituţiile statului, inclusiv de la Primărie, riscă să ajungă o fantomă. A fost şi nu a fost… Au fost şi nu…

Unul abia a scăpat de armată, iar celălalt – este ameninţat zilnic de câteva săptămâni că va fi luat. Două persoane foarte apropiate mie m-au adus în aceste zile în…

Vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău, cu tot ce a urmat după ea, a pus la treabă mai multă lume. Comuniştii au iarăşi de lucru, Tiraspolul caută şi el să iasă…