Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 240 (13 august 2009):

Doi tineri, o vodcă şi un covor – puse cap-coadă, într-un context amuzant, reprezintă scurtmetrajul „Covorul”, al cineastei de la Chişinău Otilia Babără. Într-un dialog cu tânăra regizoare, am încercat…

Pe Ion Luncaşu l-am întâlnit chiar în centrul satului Iurceni. Mergea încet spre casă cu o cârjă în mână. Un bătrân de statură medie, uscăţiv. A auzit că este un…

Rău au mai ajuns şobolanii din Tokio, dacă asupra lor se năpustesc haite de artişti, vânându-i, lovindu-i cu măciuci, ca mai apoi să-i împăieze, să-i vopsească în galben, înroşindu-le doar…

A avut doi feciori, dar soarta a fost mult prea crudă, în ambele cazuri. Pe unul a ajuns să-l vadă întemeindu-şi o familie şi să fie bărbat la casa lui….

“Foaie verde măr rotat, aria e ПR pătrat, şi încă o dată flori de măr, lungimea e 2  ПR”. Cu asemenea formule începe ora de matematică profesorul Anton Port din…

La 7 august Traian Băsescu, preşedintele României, s-a întâlnit cu aproximativ 100 de jurnalişti români. În prezenţa acestora, şeful statului român a declarat că libertatea presei este una din principalele…

Într-o casă cu trei nivele, cu paznic la intrare şi cu câteva maşini de ultimă generaţie parcate în curte, cu servitori, înconjurat de bodyguarzi şi cu mofturi de vedetă –…

Ferenc Banfi, şeful Misiunii Comisiei Europene de asistenţă la frontieră în R. Moldova şi Ucraina (EUBAM): Frontiera dintre R. Moldova şi Ucraina nu va putea fi verificată după standardele europene…

Un profesor universitar s-a adresat la Sectorul de Poliţie nr. 7 din cartierul Râşcani, pentru a semnala un abuz la care a fost supus în plină stradă. Însă poliţistul de…

Interviu cu Stanislav Ivăniţă, fermier din satul Corbul, raionul Donduşeni

În aceste momente de criză economică şi politică, resimţită dur şi la Chişinău, Vladimir Voronin îşi bronzează spatele pe o plajă din Turcia. Între timp, partidele de opoziţie au constituit …

Poliţiştii moldoveni se bucură de popularitate redusă în rândul cetăţenilor. De fiecare dată când vezi un om al legii, încerci să-l eviţi, deoarece ar putea apărea probleme din senin şi,…

Fiecare generaţie de tineri din orice ţară a lumii are locul său de revoluţie. Şi tinerii din Moldova au avut locul lor de întrunire. Tinerii anilor ‘60 se adunau în…

Recent, m-am întâlnit cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de ceva timp şi care, de vreo 4 ani, este reprezentant al forţelor de ordine. Deşi suntem, în principiu,…

O dimineaţă obişnuită de vară. Nimic nu prevesteşte lucruri deosebite. O rază de soare se strecoară prin termopanele vilei de la Condriţa. Vladimir Nicolaevici se trezeşte. Mijeşte ochii şi încearcă…

Comuniştii nu mai pot guverna. Nu mai au cum. Şi nici cu ce. Şi nici cu cine. Dar asta nu înseamnă, deloc, că comuniştii pleacă.

A participat la lichidarea consecinţelor dezastrului de la Cernobîl. S-a bucurat atunci când Guvernul a aprobat hotărârea conform căreea această categorie de persoane urma să beneficieze de un credit preferenţial….

Cauza decesului lui Valeriu Boboc este “leziunea difuză a creierului provocată de vătămările corporale grave în regiunea capului”, potrivit expertului Derrik John Pounder, din Marea Britanie. Datele, însă, încă nu…