Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 228 (21 mai 2009):

Ion Gribincea este unul dintre cei mai buni şi mai silitori elevi de la Seminarul teologic Veniamin Costachi al Mănăstririi Neamţ din judeţul Neamţ, România. Mic de statură, cu o…

În această săptămână, harta virtuală a Moldovei a fost în atenţia navigatorilor internaţionali din câteva motive. Majoritatea evenimentelor care au plasat Moldova în atenţia presei străine vizând generaţia nouă.

— Dle Ungureanu, care e situaţia teatrelor noastre la momentul actual? — Desigur, noi nu ne putem raporta la marile culturi, pentru că poziţia oficială a acestui stat este jalnică….

Bunelul meu, Teodor Viziru, din satul Zahoreni, Orhei, a fost luat la război în aprilie 1944. Lăsa acasă patru copii mici – o fată şi trei băieţi – şi soţia…

Primăria municipiului Chişinău continuă completarea bazei de date a persoanelor care au avut de suferit în urma protestelor din 7 aprilie 2009. În temeiul apelurilor rudelor şi al mărturiilor celor…

“Revanşa” – filmul regizat de Götz Spielmann şi lansat în 2008 – începe într-un bordel dintr-un orăşel austriac provincial, unde îşi câştigă existenţa Tamara (interpretată de Irina Potapenko), o fată…

Legislaţia mai multor ţări interzice cumpărarea serviciilor sexuale, iar legea nu pedepseşte prostituatele, ci clienţii acestora, care pot merge la închisoare. Acest lucru se întâmplă pentru că nu este normal…

Partidul Comuniştilor nu a găsit “votul de aur” sau cel “al trădării”, cum îl numesc alţii. După ce cele 60 de buletine de vot au fost aruncate în urnă, Zinaidei…

Persoanele cu statut de refugiat şi beneficiarii de protecţie umanitară din R. Moldova nu dispun de documente de călătorie, deşi se află pe teritoriul ţării noastre deja de 6 ani….