Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 216 (19 februarie 2009):

La 14 februarie, când poetul Grigore Vieru ar fi împlinit 74 de ani, la Sala cu Orgă din Chişinău a fost lansată antologia «Taina care mă apără», ultima carte apărută…

Mare agitaţie la Chişinău. Zilele trecute, oficialităţile ruse au anunţat o mică «vacanţă» la Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie. Părintele revoluţiei proletare pleacă «la tratament». Acesta urmează să fie…

În Italia sunt mii de cetăţeni ai R. Moldova care muncesc şi trimit bani acasă pentru a suplini pensiile, salariile, alocaţiile pentru copii, tratamentele pentru cei bolnavi. Aceste mii sunt…

Greşeala feciorului i-a adus nenorocire. S-a întâmplat în anul 2002. Galina Guzun lucra paznic la magazinul, brutăria şi moara care aparţin primarului din satul Negureni, r-nul Teleneşti. În una din…

Sunt uniţi într-un cerc de interese. Locul întâlnirilor zilnice este Ministerul Dezvoltării Informaţionale (MDI), unde sunt angajaţi oficial la muncă. Periodic, ei fac abstracţie de salariile pe care le primesc…

O telenovelă în toată legea. Astfel poate fi numită istoria din care a ajuns să facă parte Tatiana Isaeva, o locuitoare din Chişinău, şi în care ea joacă rolul principal….

O întâlnire surprinzătoare. Sâmbătă seara, la intrarea în Sala cu Orgă – compozitorul Ion Macovei, distins, în 1989, cu Premiul de Stat pentru oratoriul «Mioriţa». De ani de zile Chişinăul…

Rada Supremă de la Kiev a votat ieri în primă lectură un proiect de lege, cu prevederi absolut intransigente, inclusiv privaţuiunea de libertate pe viaţă şi confiscarea proprietăţilor, pentru luare…

«Prin răspândirea unor informaţii false, defăimătoare, a fost prejudiciată onoarea şi demnitatea domnului Valeriu şi doamnei Angela, care la rândul său duce la o stare de stres şi anxietate în…

Atribuirea şi înstrăinarea terenurilor familiilor nou formate a devenit o problemă pentru unele sate din raionul Călăraşi. Acest lucru transpare din apelurile cititorilor noştri la redacţie. Analizând legislaţia în vigoare,…

Vladimir Voronin În perioada preelectorală, Vladimir Voronin a primit de la locul său de muncă suma de 294 279 lei. Pensia şefului statului a constituit 172 656 lei. Din vânzarea…

Lucia Savca, doctor conferenţiar în psihologie, Universitatea «Ion Creangă»: e evident că persoana plecată peste hotare nu poate să se implice în soluţionarea problemelor din ţara din care vine. Riscuri…

«Ne vedem copiii numai în poze. Suntem nostalgice şi ducem dorul pământului străbun», spun aproape în glas cele care sunt numite în limba italiană badante moldava. «Fiecare familie din R.Moldova…

Liderul de la Tiraspol împarte pământurile R. Moldova după bunul său plac. Nu pentru un an sau doi, ci pentru 99 (!). Ţăranii din stânga Nistrului au rămas fără terenuri…

Cu căşti de protecţie pe cap şi înarmaţi cu pancarte şi lozinci, peste 50 de persoane au protestat în faţa Procuraturii Generale (PG), cerând respectarea dreptului la libera întrunire. Ziua…

Este un loc în care mai multe partide politice conlucrează pentru atingerea unui scop comun, unde membrii AMN, PCRM şi PPCD sunt prieteni, iau masa împreună, se distrează chiar, atunci…

În cadrul unor dosare civile, intentate împotriva Ziarului de Gardă la cererea familiei ex-ministrului Apărării, Valeriu Pleşca, privind «lezarea demnităţii şi onoarei», în urma publicării articolelor «Dosarele Pleşca. Reglări de…